Blog

La mulţi ani, iubito!

Din mâinile lui făcute căuş ea şi-a potolit setea; cu stropii rămaşi el i-a răcorit obrajii şi gâtul; un şirag de smaralde i-a prins apoi în cosiţă.
-La mulţi ani, iubito!
Se făcea că lumea mică, îngrămădită toată într-un ghem, er

septembrie

(lui Nichita Stănescu)

septembrie ne-aduce brumele-n odaie,

punem de-o ploaie la margini de lume,

ne cânte Nichita c-a venit toamna,

hai la vechiul han la garoafele tulburi

să mai bem un pahar de raze din soare

acolo lăutarul Orfeu fără Euridice

O ceață a uitări în jurul meu se țese, 
Ca amintirile încet să mi le fure 
Dar inima refuză și-ncepe să reverse 
Iubirea ce mi-ai dat-o uitarea s-o îndure. 

Nu pot uita de pumnul unde-ascundeam mânuța, 
Când teama de necunoscut creștea în jurul meu 
Și nic

De-ar fi să mor, aş vrea să fie-n primăvară
Când liliacul înflorit e pe trecut
Şi când rotundul soarelui dă-n copt, a vară
Iar nopţile se-mbată aşa ...cu-n farmec mut.

Când iarba are-o moliciune-a talpă goală
Iar zorii zilei îmbracă lacu-n ceaţă
Doar ca să

ţipă disperarea
parte din mine fiindu-ţi ştiu că e a ta
privirea amuţită alint în pragul casei
leagăn de copil scâncet şi un cântec

bruscări de ritm măsuri forţate ignoră tot
şi timpii
cum stau aliniaţi aşteptându-şi rândul
clipele frumoase dispar res

A (cu)prins demult pământul ăsta românesc

şi după, din moşi strămoşi, ne-am legat

pe orizontul privirii,

steagul în culori

şi toamnă a fost să fie

când codri-şi lasă frunzele covor de roşu-ruginiu  

şi galben-auriu străluce grânele din şes

cu albastrul

între vară şi toamnă

e ceva între vară şi toamnă,

vin nopţi cu febră peste noi,

cu vise dulci din lumi uitate,

cu frig şi tragicele ploi,

ce-s pline de singurătate.

mai vine-o toamnă cu mult dor,

delir fecund de minotaur,

cad frunze galbene-n pridvor,

polei

Plimbă foamea pe jos în buzunarul sărac,
cu golul din stomac urcat în gură
striveşte răbdarea,
are privirea suliţă
gata să înhaţe vânatul.

Urăşte toată suflarea care-i traversează gândurile,
jupuind viaţa
înjură destinul fără niciun Dumnezeu,
cu mâini

Ai zâmbetul


Ai zâmbetul de înger ce-mi luminează zarea
prezența ta sub pleoape, mă arde-ntre secunde
doar gândul mă apasă în dor și așteptarea,
rostind cuvântul meu, ce-n taină te ascunde.

Am cerul tău deasupra, potopul lui de stele
doar timp

Dacă aş putea

Aş rămâne cu tine

Două păsări albe în anotimpul gutuilor

Să spargem lumina nopţilor

Cu ochii umbriti de ispită

Dacă aş putea

Aş muscă dintr-un colţ de cer

Un al cincilea anotimp

Să nu ne piardă timpul

Rostogoliţi  sub pleoapa pământului

Dacă aş

m-am strecurat printre sentimente brute
jonglam cu ele ca-ntr-un circ sentimental
când m-ai călcat pe piciorul drept /ceva mai scurt/
împiedicându-te de mine/cal troian/

era să nu te recunosc călare pe rosinanta
te ştiam plecat în răzoiul de o mie de

Când chipul tău
apare peste timp,
e primăvară iar la mine-n suflet
te adun din doruri rătăcite
strivind tăceri
care au durut
privirea ta şi azi mă minte
petale de argint
aşează-mprejur
vântul începe iar să cearnă
o lacrimă-mpietrită
ascultă-mi şoaptele
de-o clip

Când mă regăsesc în abandonul tău de ocară,
o ancoră mă prinde de gât şi mă trage
spre un ţărm abrupt
pe care se rostogoleşte cerul.

În tine nu există nicio funie
pe care nebunia mea să urce,
doar nişte ochi topiţi ca smoala
care curg în adânc
de se î

Eu m-aș zidi...

Eu m-aș zidi cu tine zid de piatră,
gând repetat prin ierbi, oriunde
sau îngeri, peste-o albă vatră
în gustul toamnei, care ne pătrunde.

Eu m-aș zidi așa cum m-am născut,
miros de struguri dintr-o toamnă, poate
din coasta mea,

în templul limbii române

intru în templul limbii române ca un mare preot,

vreau să culeg psalmii dulci din mierea ei,

singur într-un altar de vise, cădelnițez o liturghie,

cu pâinea și vinul din vechile potire vă hrănesc,

veniți cuvinte după mine, faguri

Frunzele covor purtat de ultimele adieri

de vânt, de vară, se aştern în culori coapte

ale unei toamne, pe pământ, pe alei,

în aşteptarea cerului să se rostogolească,

de-a berbeleaca,

într-o îmbrăţişare continuă

ca doua suflete

ce se (re)găsesc peste an d

Țipătul tăcerii explodează

 în întunericul

ce închide cerul viselor

 o geană de lumină firavă

se strecoară prin ceața timpului

ce ascunde

aroma cuvintelor nerostite

încă

în pragul nopții

las aripi de gând să zboare

pe căi nedeslușite

în căutarea visului de ie