Blog

vis

amândoi fugim peste lucruri,

zburăm ca două păsări,

în acestă cursă trâmbițele frigului

 sunt aceleași peste tot,

cuvintele-rubini de sânge

tac în buza amurgului,

pe sânii tăi strălucește marmora

în haite de lumini,

parcă am fi într-o procesiune de nimfe

două rândunele

din când în când ajung acasă
mă sui în pod să cat ceva,
scrisori și amintiri uitate,
sau lucruri vrechi de mucava.

au mucezit sfinții-n icoane,
ard crucile de ceară -n grinzi,
s-a uscat nucul din ogradă,
s-a-ntins păiejenișul pe oglinzi.

Se învârte în cercul creatorilor de invidie,
pluteşte cu nasul pe sus în propria admiraţie.

Orgoliile şi mândria păunului de sticlă
locuiesc în cutele memoriei şi dorm la amiază
pe un pat de fluturi vegheat de păsări,
clipele zboară din aripă-n aripă

Bisericilor – fire-ar să fie! –
Nu le-am pus eu piatra de temelie,
Că le-or fi pus-o Iuda sau Isus,
Una-n Răsărit și-alta-n Apus (?!)

După dușmănia între divorțați,
Nu ai spune că au fost odată frați
Buni și împreună creștinați –
Slujitorii Domnului devota

era centrat, fixat într-un colţ din care

doar eu îl puteam zării. Cu respiraţia

din gânduri şi ploaia din ochi, am format

stropii de culoare cu care-mi pictam

iubirea-n roşu izvorât din câmpiile cu flori

de alb întins peste albastrul din cer. Doar o

pat

Am colindat pământu-n lung și marea-n larg,
tot căutând o cale să-mi întâlnesc iubirea,
și-am tot legat catarg lângă catarg,
și aripi mi-am întins scrutând nemărginirea.

Mi-am pus dorul zălog și inima mi-am dat-o chezășie,
timpului. Doar că să

NE-AM ÎNECAT...

Ne-am înecat cândva în răsărituri
pe drum de toamnă-n lacrima tristeții
că vei pleca și vor rămâne drumuri
să le străbat doar eu în fața vieții.
Îngenuncheat am stat lângă-o pădure
cu gura mea un drum croiam pe tine
mă mistuia

norii apasă verdele din iarbă cum
rotunjimea copacilor
umbra
nu ştiu câtă tristeţe poate fi
în firea lucrurilor însă ştiu că
am nevoie de linişte
puţină durere
maturitate
şi crez

ce simplă pare existenţa

mi-ar plăcea să mă prefac
într-o respiraţie
şi

Ne-am cunoscut

Ne-am cunoscut în visul meu
eu ca poet iar tu ca înger,
mă ard în dor,de dor mereu
în gând destin,în viață...fulger.
Am și acum amprenta urmei tale
sub linia de verde din privire
și curba umărului moale
o simte capul meu ca ami

Și dacă...
 

Și dacă vânturi bat,ce dacă ?
în glasul mării nu-s pierdut
prin frunze visul meu îmi pleacă
și-apoi se-ntorce-n început.
Tu ești departe-n zarea largă
eu tot aici am rădăcini,
lăsând în urmă ploi să șteargă
un dor durere-n mărăci

Noaptea-şi va broda perdele

Din amurg cu fir de zi,

Aruncate pe zorele,

Bolta-n ram va clipoci.

În mirajul din vâlcele,

Caldu-mi cuib îmi vei nunti,

Noaptea-şi va broda perdele

Din amurg cu fir de zi,

Îţi voi prinde flori de stele,

Visele vom desp

Cu tine-am învățat ce-nseamnă zborul 
Și cum să le pun aripi viselor 
Iar lecțiile mi le-am plătit cu dorul, 
Ce-l scriu, cu strop de suflet, nopților. 

Și învățând ce-nseamnă poezia, 
Ce înțelesuri cu ea o șoaptă poartă, 
Plătesc cu lacrimi astăzi

Iubesc


Iubesc tăcerea din culori
și veșnicia lor pribeagă
le freamăt visul sfânt în zori
ca lumea-ntreagă să-nțeleagă.
Să le-nțeleagă și tăcerea
să le-nțeleagă și tumultul
și frigul...uneori durerea
și răsăritul și-asfințitul.
În lumea lor

Eu m-am trezit...

Eu m-am trezit în zori plângând
în gând robit de al tău dor
și-am murmurat prin timpu-ți rând
să-ți fiu și sete și izvor.
Eu mă simt gol, cum să dau zâmbet
sub abur rece împletecit,
să sparg durerea unui suflet
cu vise multe

Ajută-mă ...


Ajută-mă când seara vine,să pot s-adorm
sub cer tău cel sfânt de necuprinsuri,
să nasc din zile somnul și să-l dorm
la margini marea și pădurea visuri.
Ajută-mă să prind clipa ce-a fost
înăbușită-n toamnă-dor...ciulini
culcușul z

seară de primăvară

poemul meu se-apropie de tine

 primăvară și-ți sărută

florile teiului cu mirosul lor îmbătător,

e  luna mai,

apele curg în eternitate

cum curge timpul în infinit,

bucuriile rămân în urmă

 să le secere Pan

 cum secerau țăranii grâul

 pe ogoa

           M-am trezit  dimineaţă, având pe gene o idee. Se tot plimba jucăuşă de la ochi la urechi, ţopăind de parcă o apucase nebunia. Nu-mi venea să deschid ochii şi nu i-am deschis. Ce credeţi că a făcut draga mea idee? Mi-a şoptit dulce la urech

Se prinde de mine culoarea
intră în piele până-n gând, se topeşte
cum zahărul în cafeaua fierbinte.

Ce pot să spun e că-i surprinzătoare...

Capătă irizări în orice paletă,
îmbracă tot ce există în funcţie de anotimp şi de stare,
se-mbină să creeze pent

Ești vinovată


Ești vinovată de iubire
de un potop ce-n dor sporește
de o lumină-n răsărire
de-un vis ce nimeni nu-l oprește.
Ești vinovată și de valul
prin care marea-și duce-un dor
în lat de gene,visul malul
cu hrană vântul ce-l măsor.
Ești vinovată fără vin