Blog

Mâna în mâna noi păşim în apus.

A dimineţii rouă de mult s-a dus

Îşi stinge viaţa razele în noapte

Cu toamna amăgitoarelor şoapte.

Curg amintirile, amurgul  umple

 Caldă lumină  ne joacă pe tâmple,

Cu paşi obosiţi păşim înainte,

Se joacă iubirea, timpul n

Valuri uriaşe de deznădejdie,

de  pesimism îmi inundă

plaja minţii rătăcite uneori

printre gânduri  sumbre.

Toţi suntem în căutarea fericirii,

un Eden  visat de fiecare

dorit  cu ardoare , invocat

în nopţile de dor.

Doar soarele ce răsare-n zori

îmi încălze

Privirea ta, boabă de rouă-n flori de crin, 
Surâs de mai în zborul lin de pescăruș, 
Poate picta un cer cu-atât de mult senin, 
Că nici vioara nu mai plânge sub arcuș! 

Poți desena un soare, așa, din colțul gurii, 
Împrimăvărând un anotimp ploios, 
Plăteș

Mi-e viața

Mi-e viața timpul intomnit...pădurea,
am zborul verde, doar crescut în muguri
un vânt netrebnic îl spulberă aiurea,
dar am o toamnă în visul meu...noi singuri.
Am doruri multe în pași rătăcitori
de dragul tău și frunză am fost iubită,
îți sărutam

Stau liniştit căldura se stinge în gleznele nopţii
sângele nu mai fierbe în clocot, se roteşte subţire
nu e străin şi sporeşte răcoarea în trup.

Cerul se topeşte în palmele fără coaje,
ele nu mă sperie dar au carnea amară.

Idol să-mi fie o lumina rece.

romanța aducerii aminte

cu două lacrimi plânse pe umărul tău gol,

tu te-ai retras în tine, în rana din aripa

acelei păsări sure ce ne furase clipa

și ne fusese-adesea un singuratic sol.

de ce se-ndoaie totul și cade-n suvenire

și vine ca Levantul, trec

să-mi povestesc visul cu ochii deschişi, să

vă arăt cât sunt de fericit, să vă bucur privirea

cu stropii de ploaie de pe faleza inimii mele, cu

câmpul plin de flori şi cerul albastru, cu acel

muşuroi

(din mijlocul lui)

şi cu furnicile ce aduc

proviziile d

Piatra

Ascult, departe, marea fremătând,
ca pe-o femeie ce-şi strigă iubitul
pierdut, undeva, în adâncul de gând,
în valuri reci, ce-i tulbură zenitul.

Prin razele ce-alunecă-ntre valuri,
se-aud acordurile unui cântec trist,
durerea iubirii răsună către ma

Îmi bate vântu-n geană silabisind strident,
mă strigă şi mă cheamă-n tardive înţelegeri,
ştiu că pe drumul vieţii tre' să păşesc prudent,
de ce, mereu, mă împiedic în greşite alegeri?

În şoapta vântului se rătăceşte o picătură
de rouă, ce binevoitoar

Peste satul adormit,
Sus, pe deal luna se-aprinde,
Blândă, caldă ca un mit,
Strălucirea-i se întinde…

Ca în vis, aşa subit,
Feerie-i cât cuprinde…
Peste satul adormit,
Sus, pe deal, luna se-aprinde.

Tinerii îşi spun şoptit,
Vorbe tandre, tresărind

Așteptare

Am așteptat asemeni unei flori
am așteptat tăcând un vers pe-un ram
am vrut să fiu cuvântul tău din zori
răspunsul dintr-un timp care-l mai am.
Am așteptat visând trăiri în șoapte
de când mă știu am așteptat o viață,
dar m-am trezit

Imensitate


Imens ocean plutește-adânc sub noi
cu slove valuri scrise pe-un copac,
se scutură și frunza mea în ploi,
sub nostalgii albastre care tac.
O clipă amintire îmi e hrană
lumină sfântă-a toamnei în ea trudită,
pe cât de dulce e mai are

     Existență.  

Mă simt copac la malul tău de ape 
sau poate-un ram cu strălucirea-i frunză 
și zbor cuvânt ca să te-aduc aproape, 
în toamna mea pictată...pe o pânză. 
Dar vreau să-ți spun mă simt și vis 
cânt depărtat pustiu al nimănui, 
mi-ai descuiat

mereu, mă-ntreb cum şi de unde să iau

iubirea. Oare voi ştiţi, v-aţi întâlnit cu ea,

cu dragostea? Eram

singur eu,

singură ea,

singuri amândoi în noaptea prelungă de cursul

tremurului din suflet cu braţele îmbrăţişate-n

sărutul fiorului adânc de linişte.

Tot ce am ţesut pânză nu este ci mai degrabă intrigă
de-aceea calea lor duce în iad
unde nu este nici pâine nici sare.

Orgolile noastre trebuie înfrânte-n armuri
umilinţa sărută sufletele înnegrite
şi uită punând lumina să vegheze.

Sfârşit nu va fi făr

Noian de cuvinte, eu îţi şoptesc iubite, 
În jocul lor şăgalnic, vezi gândul de-mi citeşti, 
Tu lasă-le să zboare, nu le lua aminte, 
De vrei mă-nţelegi, doar ochii să-mi priveşti. 

Din greul tău de gânduri, cu ele eu te chem, 
Şi-n jocul de cuvinte, te p

Am nimbul unui voievod uitat peste timp,
locuiesc într-o cochilie în firida ascunsă,
văd totu-n albastru ca-n mările sudice
cu poeti înotând în poeme de apă.

Era o lumină-n arbori exotici cu păsări ciudate
ce nu se cuvine să le vânezi.

Nu genunchii mă

De eşti trist ,
ascultă glasul timpului.
În murmuru-i grăbit 
vei simţi lacrima pământului, 
te va învălui, protejându-ţi visele 
de arsura gândului 
ce zboară cu aripi nevăzute 
spre înălţimi uitate.
Picuri de sparanţă
îţi vor invada trupul 
cu nelumina anoti