Blog

Întrebare

Mă-ntreb mereu de ce trăiesc în șoaptă,
cu spatele întors toamnă spre lume
sub vânt uscat spre poama noastră coaptă,
din visul ce-l acopăr parcă-anume.
Mă-ntreb de ce poem mi-s zile toate,
de ce vâslesc mereu a răzvrătire,
de ce te

 
Sunt tulburi vremuri astăzi pe pământ,
Stă Diavolul la rang de Dumnezeu,
Vărsăm otravă-n orișice cuvânt,
Și ne-nchinăm unui malefic "Eu"

Stăpânește dorința de putere,
Nu contează ce suflete călcăm.
Contează doar să adunăm avere,
Uitând că "

Nedumerirea clipei făţarnic râde.

tu eşti acolo, tu eşti oriunde,

curgi în mine printr-o fantă de gând.

Uneori te culeg într-un zâmbet

răscolind depărtările.

În umbra ta eu te-am iubit mereu, 

te-am aşteptată în colţul meu de viaţă,

sub masca zâmbetului clo

Te-am aşteptat

Te-am aşteptat fără să ştiu

cu trupul mirosind a lut pustiu

plutind în expirata-mi slavă

cocori-mi recitau trecutul la ureche

purtau în ei un palid vers

de vreo suavă nouă dimineaţă

cu doruri de iubire îngândurate-n ochi

m-ai aşteptat fără să

Își plimba obosită căruciorul cu iluzii. 
La o poartă un câine mârâia un "pe-aici nu se trece". 
Purta pălăria sprijinită de un gând, într-o doară, 
doar așa ca să fie. 
Cu ochii plini de umbre, cu umerii aplecați, 
părea că duce cu ea toate întrebările l

Va fi a ne înfăţişa la tribunalul cuvintelor

şi ele ne vor judeca pre noi

se va ridica, întâi, din jilţ,

cuvântul “mamă”

ne va privi, stăruitor, în ochi

şi nu ne va acuza de nimic

dar noi vom şti…

Al doilea va fi cuvântul “iubire”

rostit mincinos,

sau în j

Trăiesc

Trăiesc în visul frunzelor din cer
petală sunt și-aș vrea să mă desfac
iubesc la tine roșul de mister,
iubesc și spinii mei... dar tac.
Eu mă desfac boboc de nemurire
mă dărui ție floare tu ascultă
de steaua care-a răsărit iubire
când

Simți cum cade...


Simți cum cade minutul în vreme
cum joacă în mine o petală cu zimți,
iubirea mă arde e foc între gene,
pe buze săruturi și în inimă sfinți.
Îți cade minutul în mine ca veac
trăirea alături e vis în visare
ți-e clipa și gust

Altă speranţă deşartă

Costel Zăgan, UNIVERSURI PARALELE

într-o marţi şi era treisprezece când

am pus pensula jos. Era ultima pată

de roşu de pe “gard”.

Gardul meu.

E alb acum, tot. Aştept loviturile vieţii,

toate. Sunt pregătit. Am lăsat în spatele

gardului, câteva firimituri din mine.

Momeală?

Nu. Doar că eu a

Bădiță, bădiță,
ai trecut de-a mea portiță
și te-ai dus,
și te-ai tot dus,
colo-n deal, către apus,
colo-n munte, la izvor...
Ți-era sete, ți-era dor?!

Din fereastră, te priveam,
pașii toți, ți-i număram
Nu știam.... să-ți ies în cale
să te-abat de la

Sărutul lacrimei tale 

- Nimic nu mă răvăşeşte mai mult 
ca zâmbetul tău! îmi spui. 
Aerul tremură, stelele cad 
şi luna luminează de bucuria ta care 
se-agaţă de un mugur de speranţă 
cuibărit în crăpăturile insulei noastre, 
în timp ce-mi aştepţi cuvintel

la balul etern

Se-aud romanțe prin plopii impari,

Se-ngoapă iubirea-n polenuri de aur,

Se mișcă pe ape un plaur,

Prin aburul serii,  iubito, apari.

Se-acopere câmpul cu văi de cristal,

Melancolice tăceri îngropând,

Muzica serii se-aude plângând,

E ora când

nu-mi pasă

orizontul geme lezat în privire

vitrina lumii e mătuită

dezleg furtunile din mine

deşerturile folosesc dialectul albatroșilor   

dragostea nu mai cerşește umil secunda normalității

extrag rădăcina pătrată a timpului

azurie

transpiraţia îmbrățișări

Mi-s dragi iubite, ochii tăi 

În trup îmi ard tainic văpăi, 

Când tu adânc mă prinzi în ei,

Mocnind sărut  dorinţa-nvie.  

Cu farmec blând fără de seamă,

Noptatic ochii tăi mă cheamă,

 Ne -ntoarcem fericiţi în noi,

Ravnindu-ne de gânduri goi. 

Mi-s dragi

Urc scara cuvintelor
Din care compun
Un zâmbet
Surâsul
Zâmbetul
Colaj vocalic
Fiece treaptă
Tinereţea ta
O parcurg
Încet
Tu urci aceeaşi scară
În sufletul meu
Uneori
Sari trepte
Ori cobori speriată
Când plouă prea mult acolo
Sau nu mai e decât
Amintirea scării pe car

Tare mai sunt aţâţată

De vecinul meu Matol,

Când îl văd "nudist" în poartă,

Parcă-l văd pe Tartor gol!

.

Mersul şic, mă bagă-n boală,

Hopăit şi clătinel,

Cade şi apoi se scoală,

Mai c-aş muri după el!

.

Ochii, ah, ce ochi, ca cerul,

Ca de fulger înroşiţi,

Iată,

RUGĂMINTE... 

Să-mi cânți ca aerul să-mi încălzească 
duiosul gând din nobile secunde, 
plângând durerea fericirii să rostească, 
mâhnite timpuri,etne...fumegânde. 
Să-mi cânți să știu de cartea albă a ta, 
cuvintele ce-ajung,un neajuns 
în alfabet împodobi