Blog

Sunt vinovat


Sunt vinovat de stele sclipitoare
de ziua noastră cea de adieri
de sentimente care-s o vâltoare,
nu-s vinovat de ziua ta de ieri.

Sunt vinovat de tot ce am făcut
să mă opresc la timp să nu iubesc
de toamna mea, de poate și mai m

să vorbesc acum când mi-am amanetat

trupul, lutului meu,

roşu,

să eliberez gândul,

să zboare în al sufletului cer,

albastru,

să ştie

că în timpul ocupat

cu grădiniţe şi şcoli pentru viaţă, exist.

Un copil şi eu sunt în leagănul din grădina iubirii.   

04.0

cu aripi crescute în albastru cum păsările

iubesc văzduhul, cu respiraţia peştilor  

în oceane fără aer, cu umbra în care stau

îngerii sărutând fruntea şiroaie de sudoare

din urcuşul abrupt pe stâncă a alpiniştilor

spre cer, cu lutul plămadă

pentru chipu

Iertare


Mă poți ierta că nu sunt un tablou
și să m-așezi în dorul tău cuminte
să fiu ce sunt, să pot simți din nou
că nu sunt o distanță între cuvinte?

Mă poți ierta și poartă-mă revere
mă poți ierta ca ploaie de la geam
lumina dinainte de tă

nu-mi tăcea deloc cu buzele întins lipite

pe cerul meu albastru când îmbrăţişam

crucea

din capul locului

în care te-am lăsat

Tată

şi

Sufletul.

Sufletul a venit, a ştiut că sunt la tine.

Indestructibilă legătură. Niciun cuvânt  

nu o poate rupe

când toate necu

Sunt visul

Sunt visul care-ți poartă în dor o rugă
și mal abrupt în răsăritul zilei,
copacul falnic, vis de buturugă ,
rostit iubire peste albul filei.

Sunt zborul sevei ce în muguri se adapă,
să-și facă loc, să scrie o cărare,
o luna, răstig

l-am lăsat să zboare în înalt. Să (mă) privească

de undeva de sus. Eu am obosit. Stau aşezat,

culcat

pe o piatră

cu palmele strânse căuş

să-mi susţină privirea spre el. Aştept să-şi apropie

(în)depărtarea.

Să-şi odihnească aripile pe umerii mei

sau

“norocul

De ce ai răsărit din nou în mine,

prin ceruri vălurite de-a dorurilor aripi?

Mă învăţasem cu lipsa ta.

Creştea uitarea sub streaşina ochilor,

cu fiecare lacrimă cursă

pe urmă paşilor mei fără tine.

În câte nopţi te-am strigat

şi-n câte nopţi am stat,

să-mi c

Ştefane Mare, Tu, Ştefane Sfânt,

La Putna, când clopotul bate,

Moldova-ţi strigă să ieşi din mormânt,

S-aduni iar oşteni în cetate.

Fuge ecoul pe-ntregul pământ

Şi lumea întreagă străbate,

Ştefane Mare, Tu, Ştefane Sfânt,

La Putna, când clopotul bate,

Ne-

Auzi cocorul țipând de iubire, 
Pe cerul albastru fără de nor, 
Privește cum duce durerea în zbor, 
Și plânge din cer cu sumbră privire. 

Plutește lin pe-al tăcerii covor, 
De parcă-ar vrea să dea lumii de știre, 
Că s-a întors și-n neștiute fire, 
O să înt

Își scoate dimineața călcâiul dintre neguri
Spălându-se cântând în lacu-n care
Venit-au îngerii să se coboare
Să curețe tot luciul apei prins în cețuri.

Cu grijă-am prins sub gene să-mi tivesc
Un fir de aur coborât din cer
Sunt istovită de tivit, de

Voi presăra petale de trandafiri pe drumul sufletelor 
Și dâră de parfum voi lăsa-n urma mea 
Când ai păși legat să-mi fi cu dor, 
Să nu mai poți trăi când nu-s în stânga ta! 

Stelele le voi amesteca cu mâna, 
Lumina Lunii cu dor o voi întuneca, 
Să nu sim

Mi-ai scuturat pe rând petale uitării, 
Ca să-mi adormi durerea ce-mi pârjolește-n glas, 
Dar vuietul din valuri, imensitatea mării, 
N-o poți închide într-un simplu vas! 

Nu poți cuprinde c-o singură scrutare, 
Vastitatea cerului de vară la apus, 
Cum nu

                          Iolandei

Toate florile se-adună
doar la umbra ta de jar
şi-ntr-o horă mai nebună
câmpia ţi-o arde iar

Doar la umbra ta de jar
ceru-şi află adăpost
şi-ntr-o rugă eu măcar
caut lacrimi pe de rost

Ceru-şi află adăpost
într-o

Suspine...


Plâng orice clipă care trece fără tine
și adierea ta o plâng în vis,
îmi scutur lacrima pe cerul tău de bine,
pe buza unei seri, surâs nescris.

Suspin și scriu ceeace sunt,
ce lungă-i calea, cât mă doare dorul,
un suflet mare, înt

să-mi spună că vin de două ori pe săptămână

la întâlnirea

cu tine

şi

Sufletul meu.

Că s-a format cărare bătută între cer şi pământ

şi sunt albe pietrele ei. Sunt spălate

cu ploaia ochilor noştrii şi a fost

ieri când ţi-am spus “Să nu uiţi tată...”,

nu?

Eu n-

într-o clipă. În clipa noastră. A mea

şi a Sufletului. Nu ştiam să o măsor.

Nici eu, nici el. Doar ipoteze

izbucneau

din pieptul nostru

pe care mintea nu le înghiţea şi timpul. Da.  

Timpul

nu venea

să ne spună că acea clipă

îşi are începutul în pata de roş

Mai am


Mai am atâtea clipe în aminte
și în taina mea făptura ta cerească,
mi-e timpul bulgăr, zilele strivite,
aștept un ceas, un ceas, o dimineață.

Mai am un timp frumos, dar prea grăbit
ca poama din poveste ce ucide,
privește mărul, vezi,