Blog

Mi-ai fost în vis atâta vreme, 
Și-atât am tânjit după tine, 
Făcând lumina-n zori a geme, 
C'-un timp a nins de sus suspine. 

Mi-ntrai în sânge vis cu vis 
C-am ajuns noaptea să iubesc, 
Creând în minte un paradis 
De întuneric, nelumesc... 

Cu tine-mi trăi

Tu liliacul mi l-ai făcut să înflorească,
Explozie de zâmbete mi-ai adunat în flori,
De parcă-atunci ar fi-nflorit întâia oară,
Așa dansa-n parfumul lui, ai dragostei fiori.

Tu mi-ai făcut din toamnă primăvară
Și mi-ai adus să cânte ciocârlia-n

clepsidra spartă

doar fulgerări de gânduri și atât,

apoi stoluri migratoare de nori,

culoarea sigurătății,  nisipuri pustii,

în care zăcea o clepsidră spartă,

degeaba mai bate aripa de vis,

se-aud ultimele focuri de orgă

din sfânta beznă a nopților târzii,

Ziua îşi prinde mugurii fragili

de pulpa nopţii într-o acoladă,

cleşti zorilor desfoliază visul,

 arabescuri vibrante

sub scoarţa neîncăpătoare a inimii.

O mască palidă, luna îmi tulbură ochii.

Mă imprastii transparentă, diformă,

să-mi adun răvăşirea.

Cocori

melancolie

Privesc indefinitul definit

și întunericul îmi stă pe umeri,

duc toate nopțile-n spinare,

robind tăceri și rumegând silabe,

se descompun în somn de aur pleoape

ce îndulcesc melancoliei gustul,

sună osânda sângelui din noi,

în ochii orbi visând s

Pe geana zilei noaptea încet se lasă,

În valsul norilor, o rază sfioasă

Sângeră ceruri rănite în amurg,

Ascultă iubite, spre tine  eu  curg!

Cai negrii-şi  flutură coama în noapte,

Timpul şi-adună din clipele coapte,

Împrăştie-n copite argint stelar,

Ascul

Vrăjit, de frumusețe-ți răpitoare,
Pleoapele mi se-nchid ca de la soare,
Apăsate de-o grea timiditate,
Punând curajul în infirmitate,

Iar anii mulți, ce trec, par doar o clipă
De dulce adiere, cu a lor aripă
Stârnind un val, în curgere-i latentă
Ad

Ea a trecut,

Nu,

Nu moartea,

Nu iubirea,

Doar femeia,

Când ţi-e frig,

Nu,

Nu acum,

Poate

Mult mai târziu,

Vino să-ţi încălzeşti oasele,

Să-ţi bei lacrimile calde

Lângă propriul rug,

Nu se va stinge

Decât

Într-o altă

Clipă,

Când vei ploua

Nefiinţă.

primăvara

este asteptatul

nesomn

al păsărilor

ce-ți lasă iubirea

la fereastra 

unde

visele tale fac cuib,

primăvara

ne învață să fim

iarba

și în verdele crud

ascundem izvorul de lacrimi,

sufletul

de miei inocenți,

scriem  stîngaci pe pereți

cuvinte

ce numai noi

le ros

Marea întrebare a lumii: lumina!?

A prins cineva vreun foton şi să-l ţină legat între oglinzi?

A trebuit să-mi întind aripile...

apoi să le-ascut.

În trotuar erau abandonate nişte aripi uzate.

Cu privire încleştată şi-o dragoste deshidratată,

pluteam în de

Un vânt rotund dansează în pas ştrengar

Cu albele mirese de gherghinar.

Ascultă cum creşte melodic frunzişul,

Deschide flămând spre păsări luminişul.

E blândă lumina curge ca o coamă,

Pe fruntea nostră cu nervuri de toamnă,

Sigur, primăvara mareea şi-a

Dacă nu-ţi convine

comanda(-i) la tine

Costel Zăgan, DISTIHURI REBELE

Au înflorit ca-n rai copacii iară

Şi mândru-nveşmântaţi zâmbesc în soare,

Petalele aprinse de dogoare,

Din verde-crud se-acoperă cu seară.

Printre cocardele arcuitoare,

Se joacă pe furiş luna sprinţară,

Cu ochii umezi, ah, a câta oară,

Te-aştept, iubito,

Veneții de vânzare

în suflet am Veneții de vânzare,

gondola albă va porni spre cer,

veniți și voi ca să priviți în zare,

cu ultimul bărbat gondolier.

lăsați în urmă umbrele de ieri,

urcați-vă-n gondola de paradă,

e visul drag al dulcii primăveri,

să ascult