Este o simplă obsesie
trecerea prin aceleaşi repere orare,
Aceleaşi secunde ridicând trecutului
Insula de memorie, de ecouri,
Ultima iluzie
În care mă refugiez,
Mă regăsesc, mă recompun.
Rămâne o simplă obsesie
Nuanţa cuvintelor,
Semantica raţiunii şi cea
Trece ca o lună rece
Trece ca o umbră, ca o
Brumă rece, ca un zvon,
Ca o urmă ce-ar lăsa-o
Aburii într-un cotlon.
Trece ca o sidefie
Siluetă din neant,
Ca o bură de stafie,
În decorul dezolant.
Trece ca un trist arpegiu
De suspine în eter,
Ca un surd
încât amestec tăcerile
în cupa cu vin negru prins între iluzii.
Priveşte-mă,
nu am plecat de tot,
rătăcită în umbrele tinereţii
agăţate într-un cui de gând,
printre oglinzile mătuite
de miresmele unui anotimp prea copt,
foşnesc amintirilor noastre netrăite î
fost întrebat cum scriu, de unde vine
ea, inspiraţia. Mă uitam după eul meu
pe lângă mine, să răspundă el
la întrebare. Nu era. Aşa că, am răspuns eu.
Muza.
Un cuvânt,
o expresie care să-mi provoace un click
şi-l pun apoi la copt în minte. Îl las să dospea
mereu că vrea să fie în inima mea. Nu ştia
că am luat-o din piept şi am ascuns-o
în ea şi în locul ei, am pus o pipotă. Doar
la ea se auzeau bătăile. Bate de două ori.
Până şi capul l-am pierdut în gongul
dintre inimi. Mi-am pus un dovleac după ce
i-am
au văzut primăvara cum înfrunzea. Şi-au trezit
hibernarea. În şir indian, au pornit
cu noaptea-n cap, să-şi repare
muşuroiul pe creste
lăsat
de
aluviunile
iernii
şi eu priveam
înmugurirea pe colinele ei.
11.03.2014, ora 08,47’
Căzut-au frunzele de plop pe alei
Văd păsările călătoare cum se duc,
Pe creangă pribeagului tei
Mai cântă doar un cintezoi...
E toamnă iară peste noi!
Foșnesc doar frunzele pe alei
Purtate-n adieri de vânt..
S-au șters și pașii de altă data
Vine o vreme
oare care
te trezește adormit în uitare
pași străini se zdrobesc în timpane
oare cine
te rascoleşte sub închisele ploi
te aleargă nebun și orb printre gânduri
oare când
te lasă undeva în afară de rând
în carapacea ta timpul te pierd
sap să te adun din mine
cu amânările mele.
Niciodată nu te-am văzut color,
doar umbrele tale aşteptau
la poarta deschisă prea târziu.
Mi te cuveneai până nu ai mai fost,
eram doar eu pentru amândoi.
Te privesc un corp înţepenit
într-un răsărit inutil,
pleoapa
Nu vă apucaţi să scrieţi trist, bacovian, funest..
Azi mai nimeni nu suportă al durerilor incest...
Scrieţi roz, cu-fără-rimă iambi, dactile şi trohei,
Emineştii vremii noastre sunt doar epigoni şi ei..
Şi ca ei, de bună seamă, sunt şi eu un minim mim
Înăuntru erau scaune de damă,
parfum de bărbat, o masă
cu o dantelă veche afumată,
flori uscate într-o vază demodată,
două lumânări şi-o iconiţă.
Am făcut scrisoarea asta,
ca să tăcem de comun acord.
Undeva pe-aici se-ascundeu multe fericiri…
dar pen
lacrimă- ană
pe ram albastru cântec se-aprinde
și pier singurătățile din noi,
curg fluvii de stele pe cerul în flăcări,
setoase fântânile se-ntorc înspre ploi.
balsamul de soare se scaldă în zare,
se-ntorc rândunele spre casele lor,
fantomele fug din sufl
zeiţe, trupuri de aur,
voi aprindeţi sideful şi lumina,
strălucind a lebede
când luna se scaldă calmă-n mare,
ramuri de apă şi dor
trecând prin nopţile mele.
insomnaticile mele nopţi
se prefac în flacără,
cerul în tremurare,
plin de fluturi şi muzici,
cu
Mai femeie ca femeia
Doar femeia poate fi,
Eu îi cânt şi-o-ncânt de-aceea
Do Mi Sol Re Fa La Si
Mai femeie ca femeia
E femeia, mama mamii
Vieţii veşnicind scânteia
Re Do Sol Re Fa La Mi
Mai femeie ca femeia
E femeia, e sisifa,
Raza, zâna, muza, zeia...
amintirile. Le-am aşezat vreasc cu vreasc
şi le-am înălţat în jurul meu, până la nivelul
copacului din mine. Nu-mi trebuia
decât scânteia care să poată aprinde
focul. Sângele îmi era gazul. L-
am
picurat
din
norii
ochilor.
Şi ard. Şi ce vâltoare. Nu vă ap
iubirii e să fi poet spuneam odată şi
n-am ştiut că el aleargă să mă prindă.
N-am fost, nu vreau să fiu decât
poetul iubirii mele. Nu mi-am minţit-o
niciodată. Am zburat în floarea vieţii
ce-şi deschidea petalele pentru mine.
Amar
e gândul
când o afli
că
oasele noastre a cîta oară
fi-vor vioară?
genele tale semețe în lume
neatinsele strune...
ne află o pasăre căzuți în ape
tremură pleoape și cînt ireal
se rotește în val.
nu ai de clocotul ce-mi îngheaţă
trupul. Fraierul din mine, în gura
mare îşi strigă şoaptele. Doar ochii
îi las să mişune în grădină,
să-şi picure
stropii
pe urmele tale.
Habar nu ai.
09.03.2014, ora14, 13’
Academia de Studii Economice din București, abreviat A.S.E. București, este o instituție de învățământ superior de stat, fondată în anul 1913. Sediul A.S.E. se află în Palatul Academiei Comerciale, situat în Piaţa Romană. Academia de Studii…
Citeste mai mult…Cerul este senin dar este ger în curte, Ninge dar vântul începe ceva să caute,Flori de chiciură pe a copacilor ramuri,Dar și flori înghețate acum pe geamuri. De ieri multă zăpadă a început să cadă,Fulgi de zăpadă aleargă tare pe stradă,Văd iar…
Citeste mai mult…Astăzi am mers prin zăpadă fericită,Vântul printre ramuri răgușit iar caută,Orașul cu o maramă albă s-a îmbrăcat,Printre fulgii argintii mereui am umblat. Așa este Brăila când ninge foarte tare, Crengile în copacii goi triști trosnesc,Sunt copil…
Citeste mai mult…Iarna pe drum iar veselă bine petrece, Lângă foc este foarte bine și în odaie,Întunericul nopții este acum mai rece Vântul prin zăpadă mai supărat trece. Cade din calendar astăzi o altă foaie, Mai așez un pulover gros iar pe mine, Când focul arde…
Citeste mai mult…
-->
Comentarii
Oare am postat-o unde trebuie?
Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!
Vă mulțumesc.
Sănătate!