Blog

Iubire din dor

Iubirea şi dorul

se-nalţă din lacrimi,

cu flăcări de lună

şi aripi de vis,

năframă de cântec

îşi prind peste coapse-n

cascade de hohot

pe gândul ucis.

Tresaltă şi joacă,

în inimi aprinse,

se-aud cum se-adună

şi cum se despart,

se macină-n jarul

de

când vine amurgul

când vine amurgul

 crepuscular

 și pleoapa zielei

 își închide fereastra

în mine se-aprinde

 ceva dureros:

un regret că se năruie-n

 inimă cerul

și cu el visul meu

ca un vas plin de jar

incendiiază

orpheice harfe.

duminică, 2 martie 2014

E seară şi ochii mei sunt îndreptaţi spre lună,

nu de alta, dar stă acolo sus şi la rândul ei

mă priveşte, fiind în consens cu mine şi cu lumea

jucându-şi măiestuos rolul principal,

înconjurată de stele în roluri secundare.

Dar gândurile mele nu se-ndreap

După chef lung și joc pe jar

În zi de Dragobete,

Mă ațipeam sub un stejar,

Sleit de mândre fete...

Și doar simții ca peria

Din spate-un ram, pe haină...

- Ci numai nu te speria,

Am să îți spun o taină...

C-amu e vremea, altfel ba, 

M-a liniştit copacul...

Ăs

O, dulce primavara

O dulce primăvară cu alaiul tău de flori

Alungi întinsa iarnă cu muguri şi bujori

Brodezi cu sfere de lumină pământul ce-l atingi

Aduci florile-n grădină, gerul iernii să-l învingi

O undă de căldură ne-atinge peste faţă

Un vânticel obra

7-a zi din săptămâna asta sau prima  

din cea ce stă să înceapă. Nici eu nu mai ştiu

când m-am trezit, dar am hotărât să-mi scot

Dumnica la plimbare. Am invitat-o la cafea

printre boabele de aburi sau fum din aer  

şi ne-am pus la taifas. I-am spus

pe und

din cioburi 
de oglinzi efemere
chipul tău împietrit
îşi plângea durerea
picurând din gene lungi
flori albastre pe aripa frântă 
lacrimile de iubire
îţi dăltuiau uitarea în ridurile vremii

ploi întârziate 
îmbălsămate cu memoria
unei galaxii pierdute
ţi-au nins

gene de lumină născute
din unduire lascivă de timp
vibrează în surdină
simfonii tăcute
picurând note albastre
din clepsidra iluzilor deşarte 

amăgirea rebelă
ce moare de dorul iubirii nebune
caută pe şevaletul invizibil
al zilei trecute
culori şi arome de trup

Martisor, mai Martisor

Tot romanu-ti duce dor

Ca vii doar o data-n an

Si te duci ca un soiman

Dar tot lasi in urma ta

Bogata primavara

Cu alaiul sau de flori

Concert de privighetori

Si cu toate cele bune

De folos pe asta lume

Ca omul asa renaste

Luand ce este b

Zăpada plânge, spumegând şiroaie
                         

Zăpada plânge, spumegând şiroaie.

Privind la apa ce-n pâraie creşte,

Şăgalnic soarele rotind priveşte,

Prin norii groşi cu rădăcini de ploaie.

Cu dulce rod sămânţa încolţeşte,

Arcada frunzei de lu

Cine m-a pus ca să scriu

Gânduri împuşcate
atârnă de colţul unor zile,
tristeţea stă chircită
pe-un pat de  melancolie.
Nici visele nu-mi mai dau ghes,
n-au chef să mă mai emoţioneze,
se bejenesc hoinare-aiurea,
încep să mă cam ocolească.
Ce fac acuma fără vise?
Ascult singu

uiţi să iubeşti ciotul din mine rămas

când încercam să percep realitatea   

din iarna mea, pe ţărmul plin de valuri  

ce-mi ciuguleau frunzele şi eu, îmi

dădeam înmugurite florile

în stânga

şi

în dreapta

şi

uitam să privesc înainte. Aştept să vină

anotimpul

pe locul meu, în închisoarea ce-mi anunţa

detenţia din frigul ce-mi îmbrobodea timpul

analizei de sânge ieşită în afară de mine. Anemic

mă aflam la limita de minute înşiruite

pe firul de aţă străpuns de vizita pe care glasul

necuvintelor tale,   

a folosi

de Dragobete

soarele aruncă-n crâng

glasuri de păsări

Într-un colţ de rai se pare,

spun poveştile din buni,

Dragostea zbura ferice

şi făcea prin cer minuni.

Ba se cobora adesea

şi aice, pe pământ.

şi-aducea în cele inimi

numa-nfiorări şi cânt.

Şi toţi îi simţeau puterea

ei de floare fermecată

şi-o păstrau aprins

Fluier şi fluier tare

să se-audă până-n zare,

fetele de jos din vale,

pregătite să fie de sărutare

că eu, Dragobete vin

din pădurea de la munţi

în alai şi surle multe,

setea să-mi ostoiesc

şi floare după floare

adun din cărare,

sărutări fierbinţi

fetelor c

cu soarele ce arde pe muchii şi-n arcade

când dorul de verdeaţă începe să învie

cu lacrima de nouri ce-adânc în mare cade

îmi descompui luceferi... felie cu felie

efigii de iubire îmi miresmează chipul

în paralele sfinte şi-n splendide incinte

la capăt de