Spune-mi, tată al meu,

acolo, la tine, e aşa cum se spune?

lumină fără umbră şi coruri îngereşti?

mi se pare cam sarbăd…

aici, în iadul nostru, încă ne înecăm

în albastru şi verde,

încă, mereu, ucidem un Icar,

să nu fim singuri în cădere

suntem destul de cu

Slujbă de toamnă –
gutuia se leagănă
tămâind curtea.

sonet

turma orelor albastre

turma orelor albastre se adună-n nopți de iarnă

printre vise și insomnii,

frânturi de imagini rămase de ziua, o frunză ce se zbate-n neant,

clarul de lună de altădată, ochii tăi, serile copilăriei,

anii de școală când stăteam mut la

În piaţă găsisem un bilet de-adio;
poţi să-ţi imaginezi era pentru tine!?
Mi-am surzit interiorul maturizând liniştea
apoi, am reuşit să glumesc cu umbra mea.
La fiecare onomastică am primit doar cărţi:
"enciclopedii revizuite despre lumile nebune"
s

aceleaşi semne aceleaşi distanţe

între sufletele noastre e noapte
multă noapte
cineva scrijeleşte o lacrimă
într-un sertar
câteva rânduri neterminate
şi un pix

încerc să-mi decodez durerea

între două linişti respiră o amintire
orice poveste începe cu
a fost

De ziua ta, Românie

astăzi chem toți domnitorii țării

la masa tăcerii,

vreau să-i trag de bărbi și să-i sărut,

să-i scufund în cristelnița istoriei,

căci în inima lor

vulturii-au încercat primul zbor,

în sufletul lor de domn

s-a făcut dorul nesomn

și din mie

Iubiri trecute

Pierdut e gândul rătăcit

Acum în toamna vieţii

Când dorul arde tot mocnit

În amintiri din anii tinereţii

Ai fost iubitul meu dintâi

Un zâmbet cald în primăvară

O flacără ce arde viu la căpătâi

Din zori de zi şi până-n seară

Pod peste timp m-

Înainte de-a şti interviul de după moarte...

îmi amintesc de-o altă viaţă!

Eram un pinguin aproape îngheţat,

dar trăiam agăţat în speranţă,

prin furtuni de zăpadă

cu un număr strict de respiraţii,

visam la o zi în care

fâlfâitul aripilor mele neajutătoare,

Nu te bucura prea devreme
în patul cu otava uscata
nu este nimeni doar o umbră de moarte
ca o pasăre scăpată din colivie
şi femeia cu forme întrupate
din coasta lui Adam
data afară din rai.

Deasupra cerul e nedefinit,
pamântul e prieten cu apele
şi locuiesc

Pe colţul lunii rece, unde mama, mea s-a dus,

Dorul, ochii îmi petrece şi-i dă veşti acolo sus,

Lumea-i seacă fără tine, îi spun tristă în suspin,

Vreau, să ştii, doru-i ca cerul înorat şi nu senin.

Tu erai al nostru sprijin şi sparanţa că ‘ntr-o zi,

Toa

Am obosit de aşteptări
trădându-mi timpul
tăcerile,
sunt tot mai multe
şi primăveri fără număr
au trecut
aştern cuvinte
pe hârtie,
dorul tău îl prind în vers
e iarnă iar,
cad fulgi de stele
sub cerul mereu
albastru
nu pot desface
drumurile tale,
ma

 Peste mare încet se lasă

 Norii de-nserare,

 Numai eu stau la fereastră

 Gândul mie-n visare

 Trenul șueră-a pustiu

 Sunetul i se răsfrânge

 Eu aștept și tu nu vii

 Inima îmi plânge

 Valuri calde se adună

 Pe furiș se-ngrămădesc

 Și-ascultând ce vor să spu

Respiră România, un iz de sărbatoare,
Ce-nvăluie-n speranţă, poporul ce-i tăcut.
Bat clopote-n vestire, pentru fiecare
Să nu uitam, nicicând, despre al ei trecut.

Ochii lumii fost-au şi lacomi, şi tirani,
S-au hrănit cu visul, de-a lua aur român.
Au

Fie toamna cât de lungă
Numai dorul meu s-ajungă,
Peste mări și țări și zări
Și-ale morții depărtări…

Fie toamna cât de scurtă
Numai dorul meu în hurtă
Zboară lângă alte doruri
Precum păsările-n stoluri

Fie toamna cât de rece
Numai dorul meu mai tre

ninge

era toamnă și amin,

iată c-a venit și iarna,

noi călare pe destin,

am deschis deja povarna.

arde doar un crin în sobă,

cu cenușa pe grătar,

căntă-mi, îmbrăcat în robă,

tu, sărmane,  lăutar.

zi-mi de moarte, zi-mi de viață,

să mă răcoresc acum,

hai s-o