Cerul,
cupola adevărurilor apocrife,
punte între orizont şi pământ,
arcadă deasupra tăcerilor
în care se oglindeşte
faţa nevăzuta a lumii,
ocroteşte
parcursul sinuos
al amintirilor.
Rămâne ideea supremă
miracolul pur
în care arde profunda trăire
a omului,
nopţil
Lacrimi fierbinți
poezie [ ]
Poezie de dragoste
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Ștefănescu Romeo-Nicolae [ASiIiVro ]
2010-04-18 | |
mijește primăvara
Mijește primăvara prin zăpadă,
Se-aude-un zvon de ghiocel în zare,
De câtva timp a început să cadă
O rază dulce de la sfântul soare.
Se bucură pământul în nuntire,
Se-nveselește apa în izvor,
Iarna rămâne doar o amintire
În țara mea de vi
Lanțul vieții frânt de grea îngândurare,
În care visul alb a mai uitat să zboare,
Azi pare înecat în mâl de resemnare,
Mă înfrățesc cu dorul, fără de scăpare.
În val cu rătăciri, eu, îmi dizolv tăcerea.
În lacrimile calde ce uneori se scurg,
Rămân un amal
întortocheate stau
pe acoperiş,
la case
şi se uită după soare,
se-ntreabă
dacă vine
să se topească,
să le dea virgula
în cap
la oameni
când aleargă
din colţ în colţ
pe hârtia
desfăşurată lung
la calculator
cu inimioare- balast
din restul rămas
de aseară,
cân
adoarme-mă
în primăvara asta nebună
de ce nu m-aș întoarce printre pomi
s-ascult cum pocnește muguru-n floare
să-mi văd umbra rătăcită de mine de mine
să-i fie frică de umbrele pomilor
în spatele meu e o încăierare de umbre
sângerând în întuneric umbra mea
Iubito, vai, se lasă înserarea!
Te rog răspunde, dacă-mi simţi chemarea
Şi lasă-mi dorul să te-nvelească-n dor,
Mă iartă şi-alungă urmele de nor,
Primeşte-mă şi luminează-mi zarea.
Străbat pe aripi prin taina-ţi ochilor,
Te-aştept să vii ca să-mi hrăneşt
cu totul
când am deschis ochii.
Alergam
cu privirea
de la o floare la alt
copac ce-şi aşterne
frunzele covor coborât
din munţi cu izvoare,
râuri ce se pierd în marea
de parfumul anotimpurilor
repetate-n zborul păsărilor
pe faleza cu şezlongul
din picioar
Ion trage din trabuc,
Maria e pe facebook.
El tuşeşte, cleveteşte,
Ea dă like-uri, chicoteşte...
.
Cu o cafeluţă-n faţă,
Veselă-i de dimineaţă!
Nu aude, nici nu simte,
C-o-njură de cele Sfinte!
.
Intrigat, dregându-şi glasu':
-Vezi că plânge copilaşu'!
Ce tot ve
Pleoapele grele
de plumb
coboară
peste perdeaua de fum
a timpului ancorat
în zăpada de vise
stelele
muşcă lumina
din muzica tăcută
a cuvintelor
mocnesc în orbitele
secate de lacrimi
amurgul
ancorat de gratii cereşti
biciuit de vântul fierbinte
zămisleşte făgădu
undeva bat clopotele
undeva bat clopotele
departe cine știe unde
sunetele de aramă
aduse de vântul iernii
se frământă la țărm de vise
unde-mi spânzur ființa
de dangătele lor.
clopotele undeva
nu-mi cruță nici
amintirile
totul doare cerule
culcă-mă peste
prea cu
spectacol
un pescăruș se oprește în cristalul aerului
precum o lacrimă pe un chip
boarea nopții se apropie de stele
copacii mușcă din întuneric și se culcă
crește frigul primelor umbre
orizontul se golește de lumină
cuvintele tale- susur de crânguri-
nu-s
în straie de speranţe
din universul
tăcut al gândului
urcă în spirală
timpul veşniciei
izvorăsc din geana lunii
priviri incandescente
pe umbrele răsfirate
ale gândului
pierdut în îngheţul
amintirilor
hoinăresc în eternitatea clipei
hrănesc gân
m-am deşurubat
în dimineaţa asta,
să plec
(să mă caut,
să mă găsesc,
să mă aflu) în cuibul
de tine lăsat undeva
ca o închisoare
cu zăbrele de cer
într-o senzaţie de liber
(con)strâns de aripile
ce nu vor
să se mai deschidă.
31.01.2014, ora 11’20’’
Cu ochii mei bătrâni
îmi scormoneam trecutul...
iar depărtarea-l distorsiona,
ridicându-l ca pe-o ţară străină
cu turnuri şi cupole părăsite,
în care lucrurile se faceau altfel!?
Un drăcuşor mic şi zbârlit,
consilier spiritual din oficiu
intervine cu şoapte:
Cunvintele lasă urme abia desluşite pe braţul îngheţat al sărăciei
îl invoc pe Dumnezeu în numele deznădejdii
lacrima dumnezească îmi mângâie sufletul
pe degete cresc muguri de magnolii, din inimă, suspine
viaţa arde, ca şi ţigara, fără rost,
rotocoale de
Mi-am uitat sufletul în ora de ieri,
călăul l-a găsit şi l-a ascuns între frunze de gânduri
boceşte toamna ca o văduvă pe marginea criptei
cerul se prăbuşeşte în apa sfinţită a cuvântului
corbii ciugulesc cu poftă din cadavrul-suflet
doar ochii, nespuşi
Academia de Studii Economice din București, abreviat A.S.E. București, este o instituție de învățământ superior de stat, fondată în anul 1913. Sediul A.S.E. se află în Palatul Academiei Comerciale, situat în Piaţa Romană. Academia de Studii…
Citeste mai mult…Cerul este senin dar este ger în curte, Ninge dar vântul începe ceva să caute,Flori de chiciură pe a copacilor ramuri,Dar și flori înghețate acum pe geamuri. De ieri multă zăpadă a început să cadă,Fulgi de zăpadă aleargă tare pe stradă,Văd iar…
Citeste mai mult…Astăzi am mers prin zăpadă fericită,Vântul printre ramuri răgușit iar caută,Orașul cu o maramă albă s-a îmbrăcat,Printre fulgii argintii mereui am umblat. Așa este Brăila când ninge foarte tare, Crengile în copacii goi triști trosnesc,Sunt copil…
Citeste mai mult…Iarna pe drum iar veselă bine petrece, Lângă foc este foarte bine și în odaie,Întunericul nopții este acum mai rece Vântul prin zăpadă mai supărat trece. Cade din calendar astăzi o altă foaie, Mai așez un pulover gros iar pe mine, Când focul arde…
Citeste mai mult…
-->
Comentarii
Oare am postat-o unde trebuie?
Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!
Vă mulțumesc.
Sănătate!