Blog

A fost pe vremuri un popor
Cum n-a mai fost vreodată
Şi-un crai din Lupi coborâtor
Cu o superbă fată

Pe care-un mare împărat
Trufaş şi-n plină fală
O vru cu tot cu-al ei regat
Dând cu război năvală...

Părul bălai de aur-spic
Pe spate-n lungi cosiţe,
Ochi de

de cafea

cu fumul din (ţi)gara

aşteptării,

se unduiau

(în ritmurile unui vals)

printre alţi şi alte,

în dimineaţa asta  

tulbure

înlăuntrul meu

cu seninul de afară

pierdut în valul

ce mi-a zdruncinat

ţărmul

poposit de tine

o vreme.  

 19.02.2014,

     Motto: ”Realitatea este o creație a exceselor,    

                   a nemăsurării și a nesăbuințelor noastre”

                                                            Emil Cioran

Mișcare în doi timpi

In-spi-ra-ți-e! Prima mișcare.            

Vedeam amurguri expirate,
un răsărit de sori nereuşit...
format din mase plastice,
cu nori lucioşi şi noroioşi
în care mi-am băgat
piciorul…

o mână,

la naiba!…Intrasem tot!
Eram
exact
în marea transformare:
gusturi noi, lumini de caramel,
femeile înc

Perdeaua grea de vise, cea, care a durut

Destramă azi, tăcerea din simfonia scut.

Balad-a ’nstrăinării, struna învierii

Răstălmăcește clipa-n caierul iertării.

Coboară nepătrunsul, caută răspunsul,

Întrebând retoric, departe e apusul?

Încremenește zborul

 Universul meu frumos,
 Te rog să mă-ntorci pe dos,
 Mațele lumea să vadă,
 Inima și mintea toată.
 
 Ochii-mi să privească-n mine,
 Sângele trecând prin vine
 Să hulească că-n ghioc,
 Nu să joc al vieții joc!
 

de ce

distanţa dintre trup şi suflet,

nu poate fi ajunsă deşi,

(chiar şi) în odihna picioarelor,

ochii alergau şi

maşina de spălat gânduri,

a refulat aseară,

mi-a împrăştiat dorul

prin toată casa.

Aveam norocul de cu zi,

când ochelari mi-am luat

să văd

De-atâta dor şi gânduri către voi 
Am dat uitării al meu rost în lume, 
Iar timpul, fără simt a curs şuvoi 
Nu a lăsat nimic, nici paşi, nici urme. 

Nu m-am privit de zile în oglinzi, 
Uitându-mi chipul cu desăvârşire; 
Acasă, într-o ramă, doi ochi blânzi 

Trageţi, trageţi, trageţi
stingeţi, stingeţi, stingeţi lumina
au pielea albă copiii aceştia,
au pielea subţire,
dar noi avem cizme
măsura 45
şi patul, patul lui Procust
e la noi
îi vom aduce la aceeaşi măsură

Trageţi, trageţi, trageţi
stingeţi, stingeţi, sting

evadatul

am evadat din cuiele lui Crist

și mă întreb și eu de mai  exist,

Veneția mă plimbă ca un vis,

pe unde viața drumul mi-a deschis.

calc pe argint de ape și de cer

și dimineața visele îmi pier,

nu înțeleg de unde-atâta vină:

fug de întuneric spre lu

Cuvântul

Cuvântul-vesmântul gândurilor, sentimentelor, imaginilor, evenimentelor, amintirilor, trăirilor transfigurate artistic .

rugăciune către soare

Soarele meu, soarele meu,

Luminează-mi ferestrele deschise,

Du-mă aproape de Dumnezeu,

Lasă-mi zborul meu de vise.

Înmiresmat de primăveri ferice,

Aș vrea să zbor pe vechile poteci,

Prin câmpul vesel cu aglice,

Pe unde Tu, Doamne, ma

e goală iarna,

doar noi

ne îmbrăcăm sufletul

(în haine)

când iubirea

o vedem

în toate anotimpurile

cum înfloreşte

şi frunzele

şi florile

cresc

şi ne-mbată

şi noi

goi,

ne pitulăm

în razele soarelui.  

 14.02.2014, ora 13’16’’

sonetul primăverii

Privește prin albastrul stelelor vrăjite

În seara dulce care ne-nconjoară

Cum cerul primăverii-n brazi coboară

Și luna cade-n ape liniștite.

Te-aștept să vii cu seara dimpreună,

Pe banca unde teiul ninge floarea

Și unde cântă ades privi

Doar atît mi-a mai rămas,
să mă gîndesc la tine
pîndită de moarte prin toate ferestrele inimii,
în timp ce lumea noastră a devenit una lăuntrică
un cogito ergo es clandestin,
cel puţin aşa sper
ca orbul care cîntă-n somnul zilei, amar
să vorbesc despre drag

De briza visării atins,
printre gânduri pierdut,
aşternuturi uitate,
labirint
de cearceafuri agăţate în vânt,
o adiere le dă la o parte,
prin simple încăperi păşind
rememorez iubiri uşoare,
cu miresme iute urcătoare...
.
Poate că la fiecare dragoste,

aprig

cu mine

dezertarea

trupului

când

obosit de alergatul

gândului

prin văzduhul

de dincolo de tine,

s-a aşezat dormind

la trunchiul de vişin

din mine.

În completul de judecată

al minţii,

a fost

condamnat la topire.

Mai

trebuia

ales călăul

care să-l modeleze

Cam asta face-un trandafir

ghinişorantishakespeare

Costel Zăgan, DISTIHURI REBELE

de îngrămădite

sunt gândurile

că atunci

când vreau

să le aşez pe hârtie,

îmi ies (parcă sunt)

muşuroaie toate

şi goale pe dinăutru.

Furnicile

nu ştiu unde sunt,

deşi

e iarnă.

Îmi aprind

o ţigară

şi trimit fumul

spre ele,

poate

vor ieşi

din ascunzişul lor,

p

mi-a pus

în încurcătură

mintea

cu sentimentele

ce vroiau

să se exprime

liber

prin pronume personal

atribu(i)t în pădurea

de substantive comune

aşezate static în (ne)mişcarea

complementelor de caz

fortuită în trecut

prin viitorul prezentului

cu tine.