Blog

Unul din cele mai răspândite prenume feminine din onomastică românească şi universală, Elena urmează ca număr de întrebuinţări numelui de Maria. Este un nume străvechi grecesc - „Elene”, care în limba latină era scris „Helena”. Cercetătorii s-au opr

Azi, moțata a scos pui,
Unul gri, restul gălbui;
Să nu-i găsească vreo gripă,
Îi ascunde sub aripă.

Lecţia ,,Firul de iarbă”,
E de fapt o dulce zarvă;
Şi la ,,Râmă”-i joc aprins...
Uite, pe cel gri l-a prins

Coțofana cea șireată,
Ce-a pândit de pe poi

Noi urcăm pe trepte
unde înaltele coloane sprijină neclintite
marginile cerului
apropiind orizontul.

Smintită o adiere sub ploi

Vântură florile teiului mirositor
peste livezi deasupra luncilor înspicate.

Din piatra zidită, piatră înălţând
plină în trup

Luna se coboară-n râu,

Se aşterne pe ogor,

Luminează ca un brâu

Peste verdele covor.

Liniştea o ţine-n frâu,

Umbra şi-o ascunde-n nor,

Luna se coboară-n râu,

Se aşterne pe ogor.

 Aură-n lanul cu grâu

Lunecă în zbor uşor,

Lumina-i curge pârâu

Peste dansul mac

Raza de lumină s-aşterne peste gânduri,

Când noaptea-n strai divin s-afundă în uitare,

Piere precum norul ce doarme fără vânturi,

Se-nchină către stele, s-opreşti, apoi moare.

În ritual divin îndeamnă către pace,

Ca somnul de nesomn în pleoape se stre

Dintr-un început
se numește piatră lovirea adâncă
a cuvântului în furca ploii
se numește piatră
felia de țărm dăltuită
de fulger la întretăierea cuvintelor

În oraşul de piatră am adus un ac de pământ
un pește şi un pom
toate acestea în locul cuvi

Lângă înaltele piscuri albe
zboară-n ochiul albastru
respirând ozonul dimineţii,

aşteptând între păduri

fără arbori,

de se naşte un izvor în inimă

grăbit
unde soseşte marea lumină
a cuvântului copt.

Toţi care înţelesul îl ştiu
îi simt
neştiindu-l.

Visul se

viața noastră

viața noastră e pe cale

trecătoare ca o boare

precum apa din izvoare

ce curge mereu la vale

azi ori mâine tot pierim

plini de griji și de răsfățuri

viața nu se ține-n hățuri

se oprește-n țintirim.

trecem cu ultimii cai

printre foc și prin cen

Simţea

un fel de exaltare

copilăroasă,

de năvală de tinereţe

şi toate drumurile

îi erau deschise

în mintea lui.

Îl găsea nepregătit.

După câteva clipe

de încordare

ca să prevină

lacrimile,

rămase nemişcat,

cu o privire uimită

suspendând

măsura timpului.

       „Gândul cuvintelor”  nu mai e de mult străfulgerare prin materia densă. Subzistă o anume subţirime de emisie, o  bandă îngustă, delicat-sonoră, în care se înregistrează informaţia. În „Gândul cuvintelor”, însă, Marius Zinca se det

Eliberat parcă de tumultul emoţiilor şi trăirilor intense surprinse în volumele anterioare ale „Cuvintelor”, Marius Iulian Zinca se aruncă cu disperare în braţele tăcerii ce-l cuprinde cu sete şi îl acaparează cu totul.

Gesturi – cuvinte – gânduri –

Mi-e tare dor de umbletul agale-n doi,

Când cer senin lăsa să curgă peste noi,

Cântec blând de ploi în fericiri şuvoi,

Găsesc azi răsăritul, privindu-l înapoi.

Mi-e dor de primăvara mea de vis,

De frumuseţea florii albe, de cais.

Mi-e tare dor de visele-

şi viaţa se-mparte între zei răbdători

şi cineva e aici şi cineva dincolo

(îndurarea noastră cea de toate zilele)

şi cuvântul e aici şi nu mai vorbeşte

nu-mi aşează greieri strălucitori în palmă

şi cineva vine în vârful picioarelor

şi-mi spune despre întâm

Imperfecţiunile lumii la răspântii strălucitoare.

Lecţia despre îngeri în sălile goale ale nemuririi.

Miracolul desuet care ucide dâra de foc a neantului.

Câtă credinţă, atâta deşertăciune. Câtă iubire,

Atâta cochetărie cu meandrele nimicului.

Vei visa şi

  Sfînt pămînt, stavilă la răscruce de vînturi

– De la marea cea mare pînă-n piscuri de vulturi –

În calea năvălitorilor, de la sciți și traci

Neînfricați – rîzînd în fața morții – și daci,

S-alunge potop de urși flămînzi de la răsărit,

Stol

Destinul chiar mă ştie pe de rost
eu însă nu-mi cunosc trecutul
cel ce va fi se-nchină la cel ce-a fost
dar Iuda la amândoi le dă sărutul

Eu totuşi nu-mi cunosc trecutul
prin viaţă trec ca trandafirul
în zori sub rouă fac pe-a m

Cu strigăt

de surpriză

într-un freamăt

încă nestârnit,

cu o ultimă voinţă

de a se rupe,

cu un gest

de reîntoarcere

la viaţă,

se regăsea…

Tăcea

cu aceeaşi

intensă nelinişte

şi privea în faţă

imaginile

cuvintelor gândurilor

cum treceau

prin el.

Cu un gust

de somn

într-o expresie

de mare odihnă,

vibra în adânc

un om fără amintiri,

un om

liber.