Blog

baladă

dintr-un verb căzut în rugi

s-au ivit două năluci

dintr-un un complement bizar

ți-aș juca viața la zar

fur secundele feline

având ugerele pline

și rămân sâmbure gol

în cenușă și nămol

ghinda mea va crește iar

peste ani voi fi stejar

blestemat de mari oc

Cândva, în suflet, am avut furtună,
Din el n-a mai ramas nimic acum;
Ardea cuprins de-o dragoste nebună,
Şi focul viu s-a transformat în scrum

Azi mă privesc şi parcă nu sunt eu,
Căci suferinţa iară m-a cuprins,
Iar focul dăruit de Dumnezeu,
Funingine

Speranţele iubirii ni se ascund în vise
Şi ard-n nemurire în flacăra chiar stinsă,
Rămas-o amintire slăvită-n file scrise
În suflet luminat de steaua ta, aprinsă.

Speranţele iubirii s-ascund în răsărit,
Când zorii ne vestesc o zi înseninată
Dau gând

Nu pot zidi printre ruine
Eu, nu le-am vrut, ci date-au fost
Nu pot renaşte râuri pline,
Căci toate-n lume au un rost.

Nu pot zidi peste uitare,
Să cred că pot, ar fi să mint.
Azi, amintirile-mi sunt clare
Dureri aştern pe tot ce simt.

Nu pot zidi

Tăcerile

încă vibrau,

le purta pe toate

fără zâmbet

cu glasul mărunt,

copleşit,

cu ceva întrebător

în glas...

Să-şi adune

părul la tâmple

fără o tresărire,

poate absent,

cu aceeaşi mişcare

de surpriză,

se desprindea

într-un cerc luminos

de intimitate,

singurătatea

din care coborâse.

Mă vei întoarce din mine
ca dintr-o peşteră rece,
alt drum căutând
dincolo de iluziile care m-au fascinat.

Niciodată peste umăr
n-am putut privi înapoi.

Mă voi regăsi în cuvântul ales
consoana tare,
de voi zidi cu palmele coloane
care urcă mai mult dec

Templul uitat

Alerg! Alerg într-una! Am multe de făcut.

Alerg. Și asta zilnic. Nu știu cum am putut.

N-am timp deloc de mine. E musai să le fac.

Simt că n-o să mai pot, nu știu cum să le-împac.

Azi am cedat, deodată! Lentoarea m-a cuprins

Și-un foc în pi

Se simţea fără trecut.

Îndrăznea

să închidă ochii

fără schimbări subite

de direcţie,

într-o bruscă

senzaţie de eliberare.

Când seara

grăbea pe urmele lui,

cu părul răsfirat

pe tâmple

trecea buimăcit, surd

să privească în ochi

legături desfăcute

din memorie.

Ce destin crud, fatidic am avut

Să pot, aş reîncepe totul de la început

Sufletul să- l inund cu valuri de iubire

Uitând rapid tot ce înseamnă amăgire.

O caldă primăvară iar bate la poartă

Dragostea, dulce licoare fermecată

Pândeşte-n umbră ca un magic vân

Eşti floarea albă din cireşul sufletului meu     

Pe care-l ud cu lacrima de dor aprins mereu

Cu ochii minţii te privesc în fiecare seară

Când rătăcesc  prin galaxia viselor de vară.

Prea scurt ne-a fost amorul pe acest pământ

Sfios te ţin în braţe şi-ţi

Cu ochi de întuneric pictez o mare albă,

Din nuferi albi brodez, azi, cerului o salbă.

Presar pulberi de stele pe gândurile noi,

Talazul nopţii negre, să nu îl simt greoi.

Pe drumul depărtării aprind stele de vise

În adâncul mării ferec cărările prescri

S-aşterne înserarea pe cerul plin cu stele

Şi se revarsă-n râul tăcut parcă de mult,

În oglindirea apei e joc a mii de iele

Cântul sfânt de îngeri, cu tine îl ascult.

Privesc pe luciul apei mirajul simfoniei,

Aud un sunet diafan de val ce spune

Despre a

Binecuvîntarea divină m-adie cu zile,

Dar recunoștința mi-e greu ca s-o pun în file,

Căci mă-mpiedic de o codiță, pusă-n curbă,

Ce-mi taie calea, cu gînd rău, și mintea-mi conturbă,

Decisă să facă reguli, de-o apuc pe...centură,

Deslușind neînțeles

Trecea fără urmă.

Într-o grabă isterică,

era ceva serios şi împăcat

în toate mişcările lui

cu o privire adâncă,

întors înspre gânduri.

Revenea

la tăcerea lui de piatră

cu mişcări rare

într-o răbufnire surdă

de strigăte şi chemări.

Era într-un fel de

Peste un ocean de gânduri

arăta lucruri pierdute

cu privirea aţintită

într-o tăcere încordată.

În senzaţia de neant

din care ieşea,

era un tumult

din care se ridica

doar să-şi recapete

răsuflarea.

Părea că măsoară distanţele.

Aştepta cu respiraţia tăia

Am să-mi fracturez lumina

Fără milă, în două oase verzi,

Unul iute și foarte ascuțit

Altul tăcut, atârnat cuminte.

Am să-mi condamn nopțile

Fără recurs, la infinite insomnii,

Una în genunchi, rugă de veghe

Alta la pleoape roșii, de neînchis.

Am să-mi usuc

Am înţeles că bate ceasul
Să mă retrag în cuibul meu,
Să trag oblonul la fereastră
Şi să vorbesc cu Dumnezeu.
Să scotocesc prin buzunare,
Bucăţi de linişte s-adun,
Să pun cristalul în cuvinte
Ca-n rugăciunea ce o spun.
Cu sufletul descătuşat,
Cu pic