În vremea

orelor de exaltare,

tulburat de bucurie,

şi-a domolit

glasul bâlbâit în neştiinţa

unei picături de sudoare aprinsă

ca o rugăminte fierbinte

de copil…

Cufundat

într-o beznă nesfârşită

cu un chip

lipsit de expresie,

rătăcea în timp

căutând drumul.

A rămas o vreme în tăcere.

O geană de lumină venea…

Ars de febră și de friguri
Mă sfârșeam în abandon
Într-o lume oarbă, singur,
Ca un dumnezeu pe tron.

Numai suflete de ceară,
Duhuri ce-au murit în vis
Prin singurătăți de gară
Prinse-n goluri de abis,

Numai umbre în cortegii
De stafii în marș fune

 De-a lungul vieţii pe drumul spre Iisus,

trecut-am clipe grele, uşoare am trecut.

Am tot urcat, apoi am coborât

dar Domnul l-am iubit,

nicum nu l-am hulit.

În drumul meu ce seamănă a dună

m-a însoţit mereu aceeaşi umbră,

cu mine a mers pe calea lungă-a vie

Îşi lăsa sufletul

să vorbească

privind

cu un zâmbet nesigur

la desfrâul durerii…

Ghicea

un soare apunând

pe pietrele

care păstrau

semnele timpului

pentru iubirea de tăcere

respira un aer de reţinere

pusese strajă gurii sale.

Mi-e dor de zilele apuse,
când ne plimbam sub flori de tei,
şi îmi şopteai vorbe frumoase.
Revino astăzi dintre zei!

Te-aştept în noapte la fereastră,
din ceruri să cobori acas’,
muşcate am din nou în glastră,
ce-s înflorite pe pervaz.

Mi-e

Iubitule
mi-e dor de tine,
și te adun
din vise de demult,
ce se ivesc acum
din zari străine,
amestecând în inimi,
al dragostei tumult.
Iubirea noastră
reînvie-acuma,
născându-se
din alte lumi uitate,
pașind alături
pe alei ce Luna,
le scaldă-n
doruri

Să nu uit cuvintele
(pe aripile nemuririi)
înalţate în Iubire şi Lumină
m-am transformat
în fluture
cu haina de lut
agăţată într-o petală albastră
amforă pentru drumeţii însetaţi
de roua dimineţii.

M-a pătruns verdele
(de primăvară)
printr-o fantă

vara

vara inundă natura de lumină

se topesc zările sub focul astrului ceresc

lumea fuge după umbră și năluciri

la căderea nopții seara se preface în intangibil

greierii cântă și trenurile trec spre infinit

dragostea se diluează cu apă de colonie

poezia tac

În noaptea dintre anii desfrunziţi de şoapte,
printr-o diagonală lipsită de bucurii
trece prin mine uitarea -
cu ghearele tocite fără urme pe ţărmul iubirii,
traversează mutilând chipul cu unghia nepăsării.

Într-o lege a firii, străină de toate ne

                           Citesc si azi, bădiţă, versurile tale  

                           Limpezi si clare ca unda de izvor;

                           Găsesc în ele pacea unei catedrale

 Doamne, ai pus în trecut atîtea siberii

– În minți înfierbîntate – și-n timpul verii,

Lungi vremuri pierduți în cețuri întunecoase,

Cuprinși de frigul ignoranței pătruns și-n oase.

Strigătele noastre din negurile adînci,

Reflectate în lungi ecouri, –  l

Nimeni n-a ştiut mai bine să dea aripi la cuvinte,

Să le-mbrace-n armonie, pentru veci le-a pus veşminte.
Razele din alba lună tu le-ai tors ameţitor,

Suspinat-ai împreună cu luceaferi la izvor.

Într-un cuib de turturele ai furat un pui de somn,

Ai zbura

FRONTIERA

Autor Ştefana Ivanescu

Este anul de graţie 1914, 4 august.

Uşa grea, din lemn de stejar încrustat cu motive florale stilizate, se închide în urma mea cu un scâţâit prelung. Înalt, blond, subţire, cu ochi albaştri, Paul Drăgoi se opeşte câteva

Poezia mă desparte în silabe
în zile negre şi-n nopţi albe
în zile iubito numai de ură
şi-n nopţi de dragoste pură

Costel Zăgan, IA CATRENUL , NEAMULE !

Ochii

îi jucau în lacrimi

într-un amestec de uimire

privindu-şi bucuria feţei

alcătuită

din bucăţi din feţele altora

cu surâsul inefabil…

În imaginile oglinzilor,

reflexiile zilei zâmbind

din imperiul simţirilor.

Sunt navă în derivă care
n-ajunge-n ancorare la vr’un mal
ori albatrosul care n-are
sub zboru-i frânt, alintul unui val.

Iar dacă mă gândesc mai bine,
din mine…, - doar „a fost odată”,
o boare din Aleutine,
oprită pe un chip de fată.

Nimic din tot ce-a fos

Când ochii lupilor se-aprind,

pădurile

devin fosforescente

sub pielea vie, oasele

uită psalmii

de rugă, de blestem, de vindecare

Fiara

îşi ascute ghearele

Nimicul urmează

să-şi primească prada

Gândul

dispare în negând,

sensul, în nonsens,

rostul îşi pierde r