Blog

Marea e la locul ei

valul, sarea, depărtarea

tac

şi aşteaptă

ce, pe cine?

reversul plecării

nu e întotdeauna întoarcerea

viaţa

e un drum cu sens unic

valul

cutreieră deja printr-un alt sânge,

poate albastru, sânge de poet

însetat şi flămând

de planete,

de pietr

Cafeaua de dimineaţă

Ne bem cafeaua, încă, împreună

prin ochii tăi trec zdrenţe ceţurile nopţii

zâmbeşti… şi cerul începe să coboare

încet, să nu ne sperie…

e-acelaşi cer, sau altul?

La acest ţărm al mesei, eu mă gândesc

la mâine, un “mâine” îndurerat, c

În dezordonata lui bucurie

ieşea fără răsuflare

într-o singură clipă

cu o mişcare încremenită de flux

încercând să suspende orice gând

cu ochi neexpresivi.

O auzea cum gâlgâie

într-o nesfârşită tăcere.

Cu o senzaţie de încleştare,

privea cu o neputincioasă fascinaţie

cum poarta era închisă

şi se lovea de piedici neaşteptate

în seria de gânduri...

Ruptă din coastele mele
o văd cum revine,
bucurie şi durere
în coşul pieptului puse.

Ca o armură elastică
pe toată pielea o simt
cum se mulează
subţire petală visătoare.

Este flacăra violetă
ce m-acoperă cu seninătate,
pune capul pe stele
şi-mi susţine

neliniști

timpul meu are neliniști mari

am început alt veac și alte ere

mi-e frică de eretici, de flecari,

de timpul care picură tăcere.

ne rătăcim în stele sau migrăm,

deșerturi grele văd acum în soare,

ne vom muta cu toți ca să arăm

planeta altei lumi ne

Cu un fel

de întârziere,

ora rămase

câteva clipe în prag

ca într-o nouă cădere.

Fără apăsare,

cu lacrimi fierbinţi

pe degetele înţepenite

avea o neaşteptată

siguranţă de gest

pe care

nu o gândise niciodată.

Întors

din depărtate gânduri, parcă

puţin şters de vreme,

trecea peste figura lui.

Rătăcind

printr-o mai adâncă noapte

în ameninţarea cuiva nevăzut,

în zâmbetul lui ironic,

făcu un gest cu mâna...

Sper să mă ierţi că te-am jignit
Şi-aş vrea un semn să-mi dai;
Eu scuze-mi cer că ţi-am greşit,
Cu flori... din luna Mai

**

Mi-e tare dor de-al tău surâs
Şi asta tu o ştii;
Am suflet trist şi gândul dus,
Sunt mort printre cei vii

**

Te rog să-mi faci un semn

Cu o privire vagă

se vedea cu o absurdă precizie

într-o umbră plumburie.

Cădea fără plutire

cu direcţia pierdută

într-un foşnet subţire.

Ar fi simţit gândul lui întreg

prin vasta încremenire,

dar nimic nu trecea…

Readus la trezire,

privea pe furiş

ca printr-o pânză.

Întâlnea fără să vrea

privirea rece de acolo.

I se părea

că noaptea nu avea ore

şi plutea fără zgomot...

mi-e dor de tine și tu ştii asta
dar nu ştii că adineaori am auzit
cum spui te iubesc
deşi a trecut timp
de când mă îmbrăcai cu o noapte
plină de tine ca o poezie
scrisă cu sange sub piele c-un dor napraznic ascuns
și ca să nu-l uit
amesteci stările tale c

 hrănesc oglinzi

cu umbra strivită de speranţe

răceala gheţii topeşte

lacrimi de ceară

ce surpă aceleaşi maluri

în vântul vieţii vineţiu

intersectat cu mireasma

începutului

fugară clipa

taină neîncepută

sângerează plăpândă

în bucaţile de viaţă

pe caldarâmul ce

spectacolul primăverii

au răgușit orologiile bătând orele târzii

primăvara asta beată de trandafiri

își mișcă șoldurile provocator

văile toate au răgușit de-atâtea ecouri

ziua a-nnebunit prin salcâmii

doldora de alb fluturând pe cer

rufe uitate pe culme bă

Golit de orice amintire,

tresărea străpuns

de figuri şterse

până departe în privire

într-o acţiune cambială

fără niciun gând.

Simţea

trecând prin el,

aceleaşi figuri agitate

fără tranziţie de gânduri.

Sub pleoapele închise

îşi roti privirea înapoi.

Privea în întuneric,

asculta fără împotrivire,

vorbea măsurat.

Smulge-mi tu straiele-nvechite

Aruncă zale ruginite la gunoi

Nu mă lăsa acum să fiu cuminte

Să umplem viața asta cu noi doi.

Descuie-mi visele din storuri

De pleoape mai demult lipite

Să zbor aiurea-n ‘nalte ceruri

Fără perechi neadormite.

Ascultă-mi urma

Cum au trăit străbunii fără tine

Ce dulce grai înțelegeau, iubeau

Cred că nici plopii n-aveau nume

Nici lac cu nuferi galbeni nu aveau.

Scrisorile nu se scriau pe-atunci

Luceferii de-abia ce se nașteau

Seara pe deal cu buciumuri adânci

Ode de alte astre, î

Alung regretele 
în dimineţile 
când plouă cu lumină. 
Prizonieră a timpului 
răsfoiesc petalele zilelor 
uneori cu o lacrimă 
din furtuna dorului 
iar soarele îşi lasă 
urma razelor fierbinţi 
cuprind zâmbetul tău 
cu gust de arome 
din sâmburii 
pământului 
în

Strigăt

Rătăcesc în ecou căutând sensul zborului

Lăsat frânt în poezia scrisă de gânguritul unui mâine

Născut între vis

Şi devenire

Doar ea, devenirea,

Ştie sensul căutărilor neînţelese

Şi-mi strigă

Zboarăăăăăă...

Dar nu-mi spune cum şi nici altceva

Decât desp