Blog

Va veni vremea femeilor
în care vei cerşi
în genunchi

adevărata iubire.

Ele îţi vor arăta întunericul
fără stele, fără lămpi
iluminat.

Te vei ridica-n picioare,
cu vorbe subţiri vei spune:
în matriarhatul tău
mă simt împlinit.
Amin!

Încercând

să alunge gândurile,

asculta cu încordare

o rumoare

continuă de şoapte,

aruncând o privire grăbită

începutului de zâmbet ceţos...

Cu o vagă

amărăciune pe buze,

glasul surd redeşteptat

din calmul de până atunci,

cu neaşteptate lacrimi în ochi,

cu puţină nedumerire

într-o nedefinită

expresie de copilărie,

cu un sentiment nedesluşit

de întârziere,

avea gust de trezire amară.

A rămas fără

Femeia, esenţa creaţiei,

clepsidra timpului,

clipa de linişte,

momentul de mediaţie,

ispita tuturor vremurilor, mărul discordiei,

fructul interzis, dulce reverie,

fantezia nopţilor de vară,

misterul ascuns în gândul fierbinte,

şoapta nespusă, arsă pe buzele

Ameţit

de încordare

privind mereu

în sus

cu ochii

adânciţi de nesomn,

incapabil

să articuleze o vorbă,

cu o linişte potolită,

cuvintele

rămâneau

nerostite.

Minutele se scurgeau încet.

Minţit

până departe,

privea fără să răspundă,

imposibila reîntoarcere

spre trecut.

Venea din ploaie

cu un gust de trezire

tulbure din somn.

Se întâmpla să se trezească noaptea.

la poarta sufletului

se aprinde o lumânare-n pâlpâire

în umbra dimprejur

acum în adormire

aripi cu zborul frând se zbat în lacuri sângerânde

în jocul umbrelor mişcătoare

descifrez  neînţelesele tăceri pierdute

ce se împletesc  cu amintirile născute

 în şoap

dincolo de cuvinte

sunt valurile cărunte

ale timpului pierdut

în liniştea

spartă de gânduri

bucăţi rupte din mine

dincolo de viaţă şi moarte

de blândele sau durele sortiri

dincolo de cuvinte

se naşte un destin

care evadează din viaţa

paralelă a minţii

ca sânge

Albastrul gol de necuprins
mare de opal îmi era
închisă cu ţărmuri de ceaţă,

ruptă-n fâşii de vapoare

şi porturi libere de vămi.

Când peste ape răsărit
soarele pupă dimineaţa
pe fruntea cu rouă.

Pe când numele tău amintea
de un ţinut depărtat şi exotic,

Înecat

sub un val

de indignări,

umblând năuc

pe străzi,

asculta

fără curiozitate

departe, în adânc

gestul lui slab

ce îl oprea...

Să  mascheze

neliniştea

cu o clătinare obosită,

din cap,

arunca o privire grăbită

cu expresia

de căutare încurcată.

Deschidea

uşor buzele

cu oarecare neglijenţă,

rămânând pironit

cu un surâs

aburit.

LUJER DRAG DE FATĂ MARE

Ochi incendiaţi de stele

Şi cu râsul, o candoare,

Lujer drag de fată mare,

Ca o plantă vorbitoare,

Tu silabiseşti iubirea

Şi încerci s-o-nveşmântezi

Cu miresme şi splendori,

Cu parfum de subsiori.

Sapă dragostea în tine

Cu agate şi rub

în noaptea gândului închis
cu lacătul părerilor de rău
din infinitul cu lumină în care zace
mântuirea
din cupa împlinirilor rămasă goală
privirea se închină razei sfinte
în care se ascunde azi
nemărginirea

cerul a înflorit cu lacrimile mele
spre păm

vă las poeme triste moştenire
când soarta aripile mele a frânt
când în şuvoi de lacrimi
vorbeam despre-o iubire
ce Dumnezeu sfinţind-o
a dus-o în pământ

în versuri dragi, eu, azi aprind făclia
cu strălucirea ei să lumineze Sfintele zidiri
alin durer

Doamne Iisuse
poezie [ ]
Mântuitorul Lumii

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Ștefănescu Romeo-Nicolae [ASiIiVro ]

2009-08-29  |     | 

Iisuse,
Nu-mi da bogăție
Dar nici sărăcie,
Dă-mi te rog
Razele din inima Ta... Cea Vie,
Dă-mi

Noaptea sfântă ...

când m-am trezit Dumnezeu
dormea cu mine în pat
pe jumătatea lui
din rădăcini de lumină
creştea ca un Făt Frumos
o dimineaţă ce se hrănea cu
ultimele respiraţii ale nopţii
încercam să evadez din mine şi
prin fiecare rază să devin fereastra
pentru zborul de mâ

A înflorit gutuiul cu crengile spre soare,
Îndreaptă acum a rugă ramurile-n floare,
Îmbrăţişează zarea cu dulcele-i parfum,
Întoarce călătorul din orişicare drum.

Se scaldă în lumină, bea picurii din cer,
Pierde din petale în nins, dulce mister.
Uşo

S-aprinde cerul de lumină
Şi se prelinge printre stele,
Coboară lin lumea alină
De chinuri, de dureri şi rele.

S-aprinde clipa dar şi norii,
Doar cu lumina împăcării
În gânduri sterpe, care vin
Îndoliind azi, cer senin.

Dă-mi putere-n gând mereu,
S

de ne rupem iar în doi

eu sunt umbră, tu lumină

în această primăvară,

eu sunt dorul, tu ești vină,

ce apari în prag de seară.

am căzut din vini în vini,

păcatul ne-nfășoară,

eu îți propun, tu mai înclini

să ne-ntâlnim o oară.

târziu de tot noi vom vedea

cum