Blog

În rătăcirea minţii

trăgea adânc aer în piept

urmărindu-şi umbra

cum luneca pe lângă el.

Orele se târau cu viteza melcului,

i se părea că zorii

nu aveau să mai vină niciodată.

Când durerea şi spaima

i-au invadat inima, încerca

să-şi imprime în memorie

(

Voal de seară la mână mi-am legat,
În adieri de linişti îl flutură doar gânduri
Până târziu aşteaptă...
Prin noapte, ca o trenă, pe umăr dezvelit
Se lasă-n falduri grele
Prea pline
De multele dorinţi.
Diafan rămân
Contur

Muşcat pe buze
Timp din cli

timpule

o, nu mai pot să lunec prin vraja ta, timpule,

tu ești mereu altfel și totuși același, ești veșnic

și totuși trecător, clipele sunt aceleași de la o zi la alta

și totuși altele, un fel de instantanee fotografice

care nu se mai aseamănă unele cu a

Norul

de nelinişte

se condensa în frustrare.

Îşi sprijinea

capul în mâini,

zâmbind,

văzându-şi eforturile ochilor

ce priveau,

concentraţi,

figura în care se citea

încrederea.

Zâmbind

în sinea lui,

se îndrepta înapoi

în momentele de realism

şi simţea

cum se încălzeşte

pe dinăuntru...

regăsește-mă în petalele
risipite în rosu ori albastru,
sau în pielea asfaltului
ce se tatuează
în rosu ori albastru,
eu nu sunt trandafirul,
doar
noaptea torn picurul de parfum,
când treci evitând
haoticul trafic,
asculta-mă strigând în rosu
iubește

Oraş scăldat de ape, vestigiu geto-dac,
Eternă aşezare, din veac şi până-n veac,
În tine m-am născut, cu Dunărea aproape,
Crescută-n bucurii şi-n legănări de ape.

O Deltă înverzită, formezi în drum spre mare,
Miracol ne-ntâlnit în răsărit de soare

Ești gândul zămislit, cuvântul în popas,
Privire-ocrotitoare și cântecul din glas,
Prietenie sacră, neobosită umbră
Alearga mulți la tine, puțini pot să ajungă.

Absență trecătoare, tăcere fără grai,
Dorința-i ne-mplinită, să ceri fără să dai,
Cei luminaț

În efortul

şi voinţa

ce se dizolva,

revenise printre umbre

nedumerit

de şirul de pete rotunde

care pluteau deasupra.

Inima izbea

cufărul pieptului.

Cu stomacul

ridicat în gât,

cufundat

într-o neagră disperare,

nu putea

articula decât nişte şoapte.

Când era să fie pregătită,

viaţa avea

să-i iasă în întâmpinare...

Călărea în fugă ziua, seara îi venea în urmă,
O durere-mi strânge pieptul, dorul, liniştea mi-o scurmă;
O, tu amforă-a tristeţii, suferinţe-aduni în tine
Şi-mi faci inima să bată când, fatidic, noaptea vine

Sufletul îmi arde-n flăcări precum soarele-n z

Dimineţi de cenuşă

ceaţa

se strecoară şerpeşte,

într-o tăcere de cuţit

înfipt până-n plăsele

cade

o ploaie fină, îngreunată

de memoria atâtor ruguri

pe care-au ars de-a valma

astronomi şi vrăjitoare.

Sub nuc,

bătrânul şi câinele

marea

a murit

odată cu Hemingway

O inimă

din care cresc tornade,

vuiet

de tren dezlănţuit pe şine

fără mecanic

şi gri, mult gri, un continent de gri

prin care defilează, hoarde, adolescenţi

buimaci,

abia ieşiţi dintr-un război civil

calcă apăsat

fachiri moderni, indiferenţi

la rănile din talp

nu-mi doresc loc de veci pe un tărâm limitat

nu vreau cruce nici piatră funerară

la ce bun să însemn locul în care putrezesc cu un monument

oricât de vesel ar suna vreau să dau țeapă viermilor

și celor de la fisc desigur

nu-mi place să plătesc taxe direct

Gazeta de Maramureș a făcut o descoperire extraordinară. La doar 200 km de Sighet există 1.600 de oameni care vorbesc o limbă asemanatoare limbii române din Evul Mediu. Li se spune “volohi”. Prin anii ’90 au aflat că nu foarte departe de ei existăm n

Toată ziua lumea -i cu ochii şi urechile
pe mine Să nu care cumva să sar gar
dul condiţiei umane Să nu care cumva
să tac mai tare decât ceilalţi Să nu care
cumva una Să nu care cumva cealaltă
Însă eu îmi văd liniştit de treabă
În ferma mea de cuvinte şi fa

             (Umbra din inima mea...?)

    Prințeselor... de salon

Ochi de vultur, răpitoare înnăscută,

– Pe ciocul tău doar moartea te sărută –

Cu gheare ascuțite, ce prind prada-n ele,

Adînc înfipte-n inimi, cu prevestiri rele

A sorț

e-atât de noapte..
timpul în halat cu bisturiu
îmi separă
endocardul stâng de cel albăstriu
cuvintele asistente s-au ghemuit în colţul gurii
şi privesc părul plin cu cireşe amare
o gheară îmi taie tubul de oxigen
şi în loc îmi pune un ciob de oglindă

Îşi simţea

pleoapele din ce în ce mai grele

şi faţa golită de expresie.

Cu un zâmbet ghiduş

încerca să injecteze o doză de realism

când respiraţia era egală şi liniştită.

Pe faţa pământului

încă

mai vremuia.