Blog

să spui: “lumea e frumoasă”, chiar dacă n-ai văzut-o;

cum ar putea, un dar, să fie altfel?

să spui: “iubirea e tristă”, chiar dacă n-ai cunoscut-o;

cum ar putea fi altfel, când tristeţea

este podoaba ei cea mai de preţ?

să spui: “viaţa e scurtă”, chiar

Îți iei în brațe viața dragă

Convins c-a ta e lumea-ntreagă

Și, cuprins de beatitudine,

Nu ai nici o incertitudine,

Neștiind că-i zborul tău spre onor,

Cuprins de bucurie-n cînt sonor, -

Certă dovadă de neștiință

A căderii în gol spre neființă,

Îț

Trăiesc
în adevărul vieţii
înfig rădăcinile
în trecutul din care
îmi iau seva
mă înalt spre lumină
unde voi înflori cautând
idealul prezentului
şi al viitorului

trăiesc
căutând fericirea
o regăsire, un vis
ce zămisleşte veşnicia
ploilor calde

sunt atât de împrăştiat
paşii mi se rătăcesc
în aşteptarea oaspeţilor
zilele comune
sunt ascunse
sunete stridente urcă din stradă
în oglindă mă dezic
de firele albe și neliniște
pierd clipe cu spaima
de a deschide ochii
sunt atât de uituc
încurc toate zilele d

Caii albi,

caii negri,

caii cu stea în frunte,

ne bântuie ziua,

ne bântuie noaptea, cu vise cu tot

îşi răstoarnă galopul în noi până când

devenim lăncii, aruncăm

strigăt la cer: “Fă-mă din nou, fă-mă galop, să nu îmi mai pese

de timpul iubirii,

de timpul dur

Am regăsit cutia cu-amintiri

din podul vechi

paianjenii plecaseră…

în urma lor,

doar pânza, fragilă şi

periculoasă…

Lumina tremura…

Am deschis cutia…

ce greşeală!

N-am mai plecat…

sunt tot aici,

în vechiul pod!

Pentru o clipă

cu ochii ieşiţi din orbite

într-o privire fixă

cu trăsăturile împietrite,

respira zgomotos.

Cu faţa învăluită

într-o senzaţie ciudată,

se simţea golit.

Nu cunoscuse singurătatea...

poetul și primăvara

când vine primăvara,

odată cu florile,

înfloresc  poemele,

li se face zară miedul

pe unde trece poetul,

cu ochii lui de baladă

face jariștea livadă

și din iad face iar rai

peste țară, peste plai,

e lunatic și e spelb

se visează pui de cerb,

Între

cuvinte obişnuite

pătrunsese

cu paşi şovăitori,

un sunet înfundat

ce amintea

de privirea rece

a imaginilor

sosite din vis,

alungând

gânduri neprecizate,

încă…

În liniştea nopţii

în surdul hău

tainic mă cuprinde un dor  

ca o adiere rece de vânt

pătrunde în gând

ca un ecou

ce colindă infinitul

secundele ard amintiri

ce dor

în zarea ascunsă 

liniştea ţipă

în cuvinte nerostite

pe chipul lunii tipărite

cu fire de aur

cu pe

Noaptea ascunde vântul în beznă,

În ploaie mă plimb hoinar şi apuc,

Să simt tăcerea scursă spre gleznă,

Drum cu lumină îl caut năuc.

Tâmplele-mi ard în alb de cenuşe,

Privirea o simt o pală de vânt,

Toată simţirea e în catuşe,

Braţele, fulgere vii spre păm

Şoptesc dar nu se aud şoapte
doar buzele care se gustă
şi rămân semne în memoria porţii
de nu se mai şterg.

Moment
care deschide scoica cosmică,

de intră lumina
până se coace pâinea.

Mirosul ei dulce
devine sărut,

pe buzele care tot aşteaptă
la poartă
şi

Cu o sclipire fugară

din privirea fixă,

păstrase acelaşi surâs

mişcându-şi buzele

în faţa  meandrelor vieţii.

Schiţase un zâmbet...

Cu mişcări

abia perceptibile,

fără umbră de mirare

se măsura în tăcere.

Părea că se condamnase

la amuţirea

absolută.

De poţi

să te arunci

în moarte ca-n iubire

din sânge îţi va creşte o vioară

şi din vioară un trandafir

spre-a-i împlini, privighetorii,rostul

de-a-nlănţui, în cântece, tăcerea

sângelui care se varsă-n marea

nebunilor frumoşi, îndrăgostiţi

de propria rană, si

Puterea îmi vine de sus,

din susul în care mama a primit în posesie o fâşie de cer,

de unde veghează

ca o leoaică blândă,

ca Chomolungma, înfăşurată într-o zăpadă castă,

Zeiţa-Mamă a pământului care sunt

-cotropit de sete pământ-;

şi când ciutura mea

devine

fuioare de lumină

fuioare de lumină cad pe praguri

și somnolente umbre pe pereți,

ca mierea se strecoară printre faguri

și se lipesc de suflet ca peceți.

în primăvara asta sunt buimac,

cam toate măștile îmi curg pe chip,

că m-am trezit la început de veac

..

Povestea lumanarilor

Am sa va spun 2 povesti cu lumanari - ambele la fel de frumoase:

1. Povestea celor 4 lumanari

" Patru lumanari ardeau palpaind. Era liniste, atat de liniste, incat puteai auzi soaptele sfaraite ale lumanarelelor.

Prima lumanare oft

Cineva, cândva, undeva

m-a învăţat ca

la primul gong de primavară

să merg în mijlocul câmpului

cu pieptul deschis în calea copitelor

să mă rostogolească printre colţii firavi ai ierbii

să mă azvârle dintr-o floare într-alta

în pocnet sec de muguri

pe care n

Voinţa golului

a oricărui gol

este de a fi umplut cu ceva

fie şi numai cu sine-însuşi

golul meu

îl umpleţi tu

şi floarea de cireş care

topeşte zăpada

curăţă rugina

desţeleneşte norii şi

poartă negrul înspre roz şi alb

orice gol

tânjeşte după plinătate

-niciodată