pe care stau, clădit din aceiaşi atomi care compun pădurea

şi privesc, până când privirea

încrâncenată reuşeşte

să taie încă o fereastră în perete,

două, pentru aviditatea nepotolită a

ochilor

să pătrundă lumina, chiar confuză

ca aurul neseparat încă de fi

Picioarele, croite special

pentru galop

scot scântei

din scântei, incendii

părul, o coamă-n care noaptea

agaţă stele bete

de dans şi cântec,

vârtejuri,

roiuri

de universuri noi,

naştere continuă

într-o mână, centaurul închide

soarele şi luna

în cealaltă,

o clep

Privise

cu o expresie

de mulţumire pe faţă,

norii ce alergau

nebuneşte pe cer

după o amintire pierdută

în negura timpului.

Pe retina sufletului  mistuit de dor

păstrez cu sfinţenie momentele nemuritoare

petrecute  în  catedrala iubirii,

mi-e dor de ochii tăi pătrunzători,

de sărutările furate sub

privirile stelelor geloase

Acum pe ecranul minţii

se derulează un film ameţitor;

i

Îmi plec genunchii-n faţa Ta, Tu Doamne!

În rugă cer iertare, primesc de-mi dai canoane,

Cu brâu de îngeri, Tu mă înconjoară

La ceas de taină, noaptea mă împresoară,

(Simt iar puterea Ta, ce dulce mă înfioară).

Privirea mi-o înalţ spre cer în adormire,

Mă

Îndoaie-mi sufletul şi o parte din inimă,

a ruginit cumpăna de la fântână,

a plâns apa de atâtea căderi,

mi-e sete, potirul nu-l mai ajung,

frunzele obosite încep să cadă duium.

                 ***

Îndoaie-mi visele albite printre anii cei albi,

ninge în

Am îmbrăcat Timpul cu mătăsuri,

l-am fardat cum doar o femeie ştie

să-şi ascundă neîmplinirile sub pudra speranţei.

Îmbrăţişează-mă şi nu-mi spune

despre asfinţitul iubirii şi despre răsăritul sfârşitului,

îndulceşte-mi adevărul, Timpule!

dincolo de mine

Mintea

trecea pe pilot automat.

Umbrele

deveneau

din ce în ce mai lungi.

Gândurile negre îl bâzâiau

ca şi cum

l-ar fi măturat

într-un colţ obscur

al existenţei.

Am toamnă în suflet, durerea e grea,
Simt plumb în picioare şi-n inima mea;
Văd oameni, departe, pe-alei rătăcind...
Privesc către mine, aproape zâmbind.

***
Aud cum mă strigă un glas - în zadar,
Tăcerile surde au gustul amar;
Mă-nchid iar în mine, încerc

Prin minte

trec peisaje, chipuri

-vechi picturi, straturi

de praf peste culori –

omul stă cuminte

în celulă

la adăpost, căci astăzi

a vorbi

este deja un fel de moarte

anticipată

a gândi, o rană supurând

zăpezi murdare i s-au strâns

în păr şi praf, munţi de praf

e cel care

învaţă să înoate de unul singur

în apele tăcerii, mişcându-şi alene

braţele - vrejuri de viţă uscate -

către un ţărm

rămas în spate, un spate greu

ca o galeată goală

-golul atârnă cel mai greu-

Bătrân

e cel care

bea un strop de vin

să-şi încalzeasc

lumea mea

lumea mea dispare-ncet

ca versul unui sonet,

cu nebănuite vini

pe un eșafod de crini.

zeii care o vegheară

au în lacrimă o gheară

și în timpul lor virgin

mușcă cu ceva venin.

mâna lor nu mai dezleagă

ora care e întreagă,

lumile mai pier, mai vin,

pe

Undeva, pe Styx...

Orfeu cîntă tot acolo

Lângă Styxul

Peste care luntraşul

Face naveta într-o hipnotică râvnă

Cântă aceeaşi dramă, aceleaşi note,

Aceleaşi sunete

Care împing luntrea uşor dincolo

Unde se aud sinistre urlete...

Vine luntraşul

A câta oară?

Orf

La dunarea din pădure,

leul n-a  fost ales rege,

dădea legi eronate,

toate plagiate,

fără a fi reactualizate,

ghionoaiele mureau de foame.

Leul, întristat,

a tuşit şi i-a certat:

-          Ascultaţi, voi, dobitoace,

strângeţi vreascuri din pădure,

gazul  iar

În umbra înclinată
a luminii căzute pe obiecte,
nimeni altcineva
nu rosteşte cuvinte alese.

Dar cine le desluşeşte înţelesul
de miezul le rămâne intact?

De căpătăm aripi învizibile
şi nu ne aude ecoul
de tăcerea în tăcere se mută.

Păsările se balansează

Bijutier născut printre stele

Podoabe dantelate sculptezi

Cuvinte îngemănate-n rastele

Pe hârtie cu sârg le încrustezi

O muză  te îmbie cu gânduri

Idei ce abia stau să erupă

Transformă cuvintele-n rânduri

Altare în suflet zidesc într-o clipă

de la o vreme mă privesc
ca pe un lucru uitat în podul casei
(nici nu ştiam că există 
şi că-l moştenesc de la tata)
ţin ochii larg deschişi cât să
încapă Dumnezeu
discreţia
sentimentele şi iubirea
a tot ce nu am cunoscut îndeajuns

astă seară am impresia 
că c

Cu privirea curioasă

şi atitudinea relaxată,

înregistra

ridurile de pe faţa

gândurilor pendulând

în risipirea

unui vis spulberat

de ceasul deşteptător.

Nu moare cel

cu pieptul deschis înspre vânt,

din al cărui pumn încleştat

ţâşneşte o lance,

cel pentru care va exista oricând

măcar o moară de vânt

cu 1000 de capete

nu moare, acesta

îşi strânge tâmplele în palme

până le face izvor

pentru el,

piatra înfloreşt

Când gura

mişcându-i-se ca unui peşte

cu răsuflarea scurtă şi rapidă,

simţi un nod de foc în piept.

În inimă

i se căsca un gol

întorcându-se

la adăpostul întunericului.

Îşi şterse de pe faţă

o peliculă de transpiraţie.

Simţea o scânteie de speranţă:

ave