Blog

viața noastră

viața noastră e pe cale

trecătoare ca o boare

precum apa din izvoare

ce curge mereu la vale

azi ori mâine tot pierim

plini de griji și de răsfățuri

viața nu se ține-n hățuri

se oprește-n țintirim.

trecem cu ultimii cai

printre foc și prin cen

Simţea

un fel de exaltare

copilăroasă,

de năvală de tinereţe

şi toate drumurile

îi erau deschise

în mintea lui.

Îl găsea nepregătit.

După câteva clipe

de încordare

ca să prevină

lacrimile,

rămase nemişcat,

cu o privire uimită

suspendând

măsura timpului.

       „Gândul cuvintelor”  nu mai e de mult străfulgerare prin materia densă. Subzistă o anume subţirime de emisie, o  bandă îngustă, delicat-sonoră, în care se înregistrează informaţia. În „Gândul cuvintelor”, însă, Marius Zinca se det

Eliberat parcă de tumultul emoţiilor şi trăirilor intense surprinse în volumele anterioare ale „Cuvintelor”, Marius Iulian Zinca se aruncă cu disperare în braţele tăcerii ce-l cuprinde cu sete şi îl acaparează cu totul.

Gesturi – cuvinte – gânduri –

Mi-e tare dor de umbletul agale-n doi,

Când cer senin lăsa să curgă peste noi,

Cântec blând de ploi în fericiri şuvoi,

Găsesc azi răsăritul, privindu-l înapoi.

Mi-e dor de primăvara mea de vis,

De frumuseţea florii albe, de cais.

Mi-e tare dor de visele-

şi viaţa se-mparte între zei răbdători

şi cineva e aici şi cineva dincolo

(îndurarea noastră cea de toate zilele)

şi cuvântul e aici şi nu mai vorbeşte

nu-mi aşează greieri strălucitori în palmă

şi cineva vine în vârful picioarelor

şi-mi spune despre întâm

Imperfecţiunile lumii la răspântii strălucitoare.

Lecţia despre îngeri în sălile goale ale nemuririi.

Miracolul desuet care ucide dâra de foc a neantului.

Câtă credinţă, atâta deşertăciune. Câtă iubire,

Atâta cochetărie cu meandrele nimicului.

Vei visa şi

  Sfînt pămînt, stavilă la răscruce de vînturi

– De la marea cea mare pînă-n piscuri de vulturi –

În calea năvălitorilor, de la sciți și traci

Neînfricați – rîzînd în fața morții – și daci,

S-alunge potop de urși flămînzi de la răsărit,

Stol

Destinul chiar mă ştie pe de rost
eu însă nu-mi cunosc trecutul
cel ce va fi se-nchină la cel ce-a fost
dar Iuda la amândoi le dă sărutul

Eu totuşi nu-mi cunosc trecutul
prin viaţă trec ca trandafirul
în zori sub rouă fac pe-a m

Cu strigăt

de surpriză

într-un freamăt

încă nestârnit,

cu o ultimă voinţă

de a se rupe,

cu un gest

de reîntoarcere

la viaţă,

se regăsea…

Tăcea

cu aceeaşi

intensă nelinişte

şi privea în faţă

imaginile

cuvintelor gândurilor

cum treceau

prin el.

Cu un gust

de somn

într-o expresie

de mare odihnă,

vibra în adânc

un om fără amintiri,

un om

liber.

baladă

dintr-un verb căzut în rugi

s-au ivit două năluci

dintr-un un complement bizar

ți-aș juca viața la zar

fur secundele feline

având ugerele pline

și rămân sâmbure gol

în cenușă și nămol

ghinda mea va crește iar

peste ani voi fi stejar

blestemat de mari oc

Cândva, în suflet, am avut furtună,
Din el n-a mai ramas nimic acum;
Ardea cuprins de-o dragoste nebună,
Şi focul viu s-a transformat în scrum

Azi mă privesc şi parcă nu sunt eu,
Căci suferinţa iară m-a cuprins,
Iar focul dăruit de Dumnezeu,
Funingine

Speranţele iubirii ni se ascund în vise
Şi ard-n nemurire în flacăra chiar stinsă,
Rămas-o amintire slăvită-n file scrise
În suflet luminat de steaua ta, aprinsă.

Speranţele iubirii s-ascund în răsărit,
Când zorii ne vestesc o zi înseninată
Dau gând

Nu pot zidi printre ruine
Eu, nu le-am vrut, ci date-au fost
Nu pot renaşte râuri pline,
Căci toate-n lume au un rost.

Nu pot zidi peste uitare,
Să cred că pot, ar fi să mint.
Azi, amintirile-mi sunt clare
Dureri aştern pe tot ce simt.

Nu pot zidi

Tăcerile

încă vibrau,

le purta pe toate

fără zâmbet

cu glasul mărunt,

copleşit,

cu ceva întrebător

în glas...

Să-şi adune

părul la tâmple

fără o tresărire,

poate absent,

cu aceeaşi mişcare

de surpriză,

se desprindea

într-un cerc luminos

de intimitate,

singurătatea

din care coborâse.

Mă vei întoarce din mine
ca dintr-o peşteră rece,
alt drum căutând
dincolo de iluziile care m-au fascinat.

Niciodată peste umăr
n-am putut privi înapoi.

Mă voi regăsi în cuvântul ales
consoana tare,
de voi zidi cu palmele coloane
care urcă mai mult dec

Templul uitat

Alerg! Alerg într-una! Am multe de făcut.

Alerg. Și asta zilnic. Nu știu cum am putut.

N-am timp deloc de mine. E musai să le fac.

Simt că n-o să mai pot, nu știu cum să le-împac.

Azi am cedat, deodată! Lentoarea m-a cuprins

Și-un foc în pi