Blog

Neîmpărtăşită dragostea ei
nu mă face mai răzbunător decât sunt
nici mai inofensiv,
rămân doar atent
la gesturi şi vorbe.

Noaptea îmi fură cineva minţile,
le descoase pe întuneric
gînd cu gînd
până-mi citeşte sufletul.

neîmpărtăşită dragostea rupe cerc

stanțe vesele

cântă greierii-n pridvor

în mirosul de pelin

zău că îmi va fi iar dor

de o noapte de senin.

să dorm legănat de lună

și să visez numai crai,

noaptea zările-mpreună

toate gurile de rai.

să ascult susur de ape

și să văd ploaia de stele

iar izvorul

Lumina

cădea pieziş

în cerul invadat

de înserare

umplând

golurile trecutului

pierdut în umbra

unui sunet limpede.

Puteai auzi frânturi

din capriciile întâmplării,

printre detalii

învăluite în liniştea

de iluzii

când fatalitatea o cerea,

în freamătul undelor

să amintesc

inimii… să bată.

Nemişcat

în noroiul întâlnirilor,

se pierdea în vise

susurul fântânilor

clădit în minte,

înduioşând stelele

sub cerul gol.

Noaptea stai în faţa oglinzii,
te descopăr frumoasă
dar nu ţi-am spus niciodată.

Ca o fructă pârguită, razele lunii
te privesc pe fereastră,
printre tablouri, albii pereţi
par să-ţi dea contur prin semiîntunericul mut...
Mi se pare nefiresc să te laud

Îmi stăruie un gând

de la o vreme-ncoace,
chinuitor gând,
ce nu mă lasă-n pace,
să las deoparte
nevoile rapace,
să fug pănă la mama
că doru-n pieptu-i toarce.

Să o ajut la toate,
că este prea bătrână,
să simt corniţa ierbii,
curtea să i-o fac plină
cu

Nepăsătoare,

cuvintele se revărsau

din lacrimi ascunse

ochilor minţii

cu o linişte lăuntrică…

clipei goale.

Aruncând

priviri întrebătoare,

timpul

gusta netulburat

lumina

ce năvălea din plin

peste liniştea

nesfârşită.

țară

țară te păstrăm prin casă

printre iia de mătasă

și păstrăm doina-n cărbuni

de hoardele de nebuni.

avem și câmpii și munți

și noi umblăm tot desculți,

avem pe la streșini fluturi

și ulcioare și cu ciuturi.

am pitit ceru-n pătul

pentru omul nesătul,

ca s

Te pot alcătui din coastele mele
apoi ne putem alcătui împreună
la umbra unului
pentru a fi două aripi în același trup
salvăm cuvintele
îl facem pe trei
și așa mai departe
cioplim nume
noi copacilor
nu obosim să sperăm
apoi de la capăt
știi tu vom face
alte num

cuprinsă de amorţeală
caut urma tăcerii
prin fereastra deschisă

şotronul desenază calendare

în poteci imprimate
printre frunzele toamnei

în pătratele vremii
de la unu la opt alerg
poticnindu-mi genunchii
de marginile timpului

într-un absolut întâmplător
să

Ard stea cu genunchii la gură

să-nchid circuitul nopţii în natură

Costel Zăgan, Distihuri rebele

În noaptea adâncă

se pierdea în visări

cuprins de o iluzie

de plăcere amestecată cu amar,

savurând îmblânzirea durerii

când gândurile-şi rumegau

cu o furie sălbatică

lumina ce se strecura,

scurgându-se pe la colţuri,

ţintuită cu privirea.

Cu zgomot înăbuşit,

valuri de capete

înnegrite de vreme,

arse de soare,

şi-au plimbat privirea

peste liniştea plină.

codrul

s-a-ndeșit de primăvară

codrul meu cu frunze mii,

l-am văzut întâia oară,

aducându-mi bucurii.

se aud prin lăstăriș

multe glasuri ce mă-ncântă,

păsările stau pitiș,

ciripesc și ziua-mi cântă.

zecide grauri, păsări sure,

de nuntire straturi strâng,

pri

erai atât de bine conturat în gândurile mele
încurcat prin mrejele visului
ce-mi străbateau identitatea
până am înţeles
să amestec trăirile
lăsându-le fără culoare
aruncate pe tabla de joc
asemeni zarurilor
(aşa cum au venit)
la noroc

în zbateri d