Blog

Se simţea fără trecut.

Îndrăznea

să închidă ochii

fără schimbări subite

de direcţie,

într-o bruscă

senzaţie de eliberare.

Când seara

grăbea pe urmele lui,

cu părul răsfirat

pe tâmple

trecea buimăcit, surd

să privească în ochi

legături desfăcute

din memorie.

Ce destin crud, fatidic am avut

Să pot, aş reîncepe totul de la început

Sufletul să- l inund cu valuri de iubire

Uitând rapid tot ce înseamnă amăgire.

O caldă primăvară iar bate la poartă

Dragostea, dulce licoare fermecată

Pândeşte-n umbră ca un magic vân

Eşti floarea albă din cireşul sufletului meu     

Pe care-l ud cu lacrima de dor aprins mereu

Cu ochii minţii te privesc în fiecare seară

Când rătăcesc  prin galaxia viselor de vară.

Prea scurt ne-a fost amorul pe acest pământ

Sfios te ţin în braţe şi-ţi

Cu ochi de întuneric pictez o mare albă,

Din nuferi albi brodez, azi, cerului o salbă.

Presar pulberi de stele pe gândurile noi,

Talazul nopţii negre, să nu îl simt greoi.

Pe drumul depărtării aprind stele de vise

În adâncul mării ferec cărările prescri

S-aşterne înserarea pe cerul plin cu stele

Şi se revarsă-n râul tăcut parcă de mult,

În oglindirea apei e joc a mii de iele

Cântul sfânt de îngeri, cu tine îl ascult.

Privesc pe luciul apei mirajul simfoniei,

Aud un sunet diafan de val ce spune

Despre a

Binecuvîntarea divină m-adie cu zile,

Dar recunoștința mi-e greu ca s-o pun în file,

Căci mă-mpiedic de o codiță, pusă-n curbă,

Ce-mi taie calea, cu gînd rău, și mintea-mi conturbă,

Decisă să facă reguli, de-o apuc pe...centură,

Deslușind neînțeles

Trecea fără urmă.

Într-o grabă isterică,

era ceva serios şi împăcat

în toate mişcările lui

cu o privire adâncă,

întors înspre gânduri.

Revenea

la tăcerea lui de piatră

cu mişcări rare

într-o răbufnire surdă

de strigăte şi chemări.

Era într-un fel de

Peste un ocean de gânduri

arăta lucruri pierdute

cu privirea aţintită

într-o tăcere încordată.

În senzaţia de neant

din care ieşea,

era un tumult

din care se ridica

doar să-şi recapete

răsuflarea.

Părea că măsoară distanţele.

Aştepta cu respiraţia tăia

Am să-mi fracturez lumina

Fără milă, în două oase verzi,

Unul iute și foarte ascuțit

Altul tăcut, atârnat cuminte.

Am să-mi condamn nopțile

Fără recurs, la infinite insomnii,

Una în genunchi, rugă de veghe

Alta la pleoape roșii, de neînchis.

Am să-mi usuc

Am înţeles că bate ceasul
Să mă retrag în cuibul meu,
Să trag oblonul la fereastră
Şi să vorbesc cu Dumnezeu.
Să scotocesc prin buzunare,
Bucăţi de linişte s-adun,
Să pun cristalul în cuvinte
Ca-n rugăciunea ce o spun.
Cu sufletul descătuşat,
Cu pic

Rămase

o clipă gânditor

cu un fel

de teroare uimită

când îşi aminti

de privirea intensă

a trecutului

ştearsă din memorie.

Subite

schimbări de lumină

şi umbră

treceau abia simţite,

neaşteptate

de expresia ochilor

ce păstrau

o sclipire de tinereţe

în sufocările

şi tresăririle nervoase

când lovise

corzi oprite

din căderea lor ritmată...

Marea e la locul ei

valul, sarea, depărtarea

tac

şi aşteaptă

ce, pe cine?

reversul plecării

nu e întotdeauna întoarcerea

viaţa

e un drum cu sens unic

valul

cutreieră deja printr-un alt sânge,

poate albastru, sânge de poet

însetat şi flămând

de planete,

de pietr

Cafeaua de dimineaţă

Ne bem cafeaua, încă, împreună

prin ochii tăi trec zdrenţe ceţurile nopţii

zâmbeşti… şi cerul începe să coboare

încet, să nu ne sperie…

e-acelaşi cer, sau altul?

La acest ţărm al mesei, eu mă gândesc

la mâine, un “mâine” îndurerat, c

În dezordonata lui bucurie

ieşea fără răsuflare

într-o singură clipă

cu o mişcare încremenită de flux

încercând să suspende orice gând

cu ochi neexpresivi.

O auzea cum gâlgâie

într-o nesfârşită tăcere.

Cu o senzaţie de încleştare,

privea cu o neputincioasă fascinaţie

cum poarta era închisă

şi se lovea de piedici neaşteptate

în seria de gânduri...

Ruptă din coastele mele
o văd cum revine,
bucurie şi durere
în coşul pieptului puse.

Ca o armură elastică
pe toată pielea o simt
cum se mulează
subţire petală visătoare.

Este flacăra violetă
ce m-acoperă cu seninătate,
pune capul pe stele
şi-mi susţine

neliniști

timpul meu are neliniști mari

am început alt veac și alte ere

mi-e frică de eretici, de flecari,

de timpul care picură tăcere.

ne rătăcim în stele sau migrăm,

deșerturi grele văd acum în soare,

ne vom muta cu toți ca să arăm

planeta altei lumi ne