Pe strada mea
trec femeile singure,
se opresc şi caută cu ochii ceva.
Bărbaţii nu se mai plimbă, stau în bodegi,
vântul se agită stingher,
nu se ştie rostul timpului.
Numai eu
n-am nici o frunză s-o urmăresc,
în cuvinte îşi caută gândurile rădăcini,
nu
Ajută-mă iubire să repir
toxine tot mai (g)rele aruncă ura
şi iată nu în cimitir
mormintele îşi cască gura
Ferestre mari deschide ura
ce bucurie-i vremea să le spargi
să-i faci şi lui Satan figura
curentul să-i mai fure nişte draci
Ce bucurie-i vremea
O respiram
să simt raţiunea
imboldului dispărut în neliniştea vechilor emoţii.
În vântul care adia uşor,
tânjeam după libertatea
ce părea… risipită.
pata de mucegai
desenează o hartă ciudată
un singur continent
imens
verde gri
pe care sunt adunate toate naţiile
se întinde de la un etaj la altul
jilavă
scorojită
ca un obraz de femeie tânără
plesnit de un pumn nemilos
o privesc îndelung
încercând să desluşes
Într-o vreme
umedă şi rece,
absorbit…
în contemplaţie,
focul mare
strălucea roşu…
şi luminos.
Învăţă-mă din nou cum e iubirea-nmiresmată
Şi sufletul să-mi vindec de răni adînci de altădată,
Sa nu mai sufăr, purtînd cruntă pecete pe nedrept,
Învaţă-mă sa fiu femeia cea dorită, să mă accept
Învaţa-mă sa fiu aprigă, precum e vântul,
Să ştiu, să pot
Visând la tine......
Îţi văd chipul oglindit în trecerea timpului,
Îţi văd zâmbetul ca o rază de cucubeu aruncată peste vise...
Îţi aud glasul ca un ecou al unei picături de ploaie...
Cerni trecutul prin site fine de mătase, pictezi reflexii de speranţă
coloana infinită
zborul lui brâncuși în ceruri,
visele pierdute-n haos,
ana lui manole-n zid,
eminesciene plaiuri,
lupta lui cu baiazid,
cântecele din caval,
ciobănașul mioritic,
toate au simbolul mitic,
blagianul vale –deal,
românescul ideal.
o coloană infini
NUDITATE SUB PLEOAPĂ
defrişez
cărare nouă
în hăţiş de ispite
ca nişte colţi de mistreţ
straiele clipei
sfâşie
făptura feciorelnică
pliuri de zgură
mă ascund
dincolo de aripa bufniţei
obrazul minciunii
ştanţează
pereţii cenuşii ai zilei
fluier de batjocură
rânjet
vino cât mai este iarnă
să mai pui lemne pe foc
în rachiu să-mi scapi o coarnă
lasă-l dracului de bloc
vino cât mai cerne iarna
fulgii laice iubiri
cât mai este plină cana
cu parfum de amintiri
vino cât e alb omătul
şi la poartă e gheţuş
de m-oi duce de-a
Într-o
aparentă indiferenţă,
doar întunericul
pătrundea pe fereastră,
înceţoşând privirea.
Ipocrizie… de nepătruns.
ioane
și ion avea o țară ca noi toți, o țară sfântă,
peste care pluteau îngeri în hlaminde de oțel,
munți, câmpii pline de holde, o natură ce ne-ncântă,
dar ion a părăsit-o fiindcă n-avea nici un țel.
el cu sufletul de aur, prea curat al maicii sale,
cal
Anotimp pestriţ
te strecori
printre norii albi
dându-le brânci
razelor de soare
Aerul verii
se retrage
din calea ta
spăşit
spre alte zări
ale pământului
Atunci când vii
frunzele din pomi
se colorează de ciudă
cad
ciorovăindu-se
cu ploaia şi vântul
în
A venit iarna gătită-n alb decor ,
Cu fulgi pufoşi valsând ameţitor.
Se simte-n jur parfum de sărbători ,
De mult le aşteptăm nerăbdători.
Pe brazii argintii zăpada străluceşte ,
Poteca spre cabană nu se mai zăreşte ,
Mână de mână ,încet ne furişăm tăcuţi
Nu-mi puteam stăpâni tulburarea
lacrimilor mari şi fierbinţi
a amestecului de negrăită tristeţe.
Îmi scăldam obrajii-n
durerea de nesuportat.
Impalpabil principiu
al vieţii şi al gândirii.
Nu-mi puteam stăpâni tulburarea
lacrimilor mari şi fierbinţi
a amestecului de negrăită tristeţe.
Îmi scăldam obrajii-n
durerea de nesuportat.
Impalpabil principiu
al vieţii şi al gândirii.
În răsăritul întunecat,
o umbră fără formă
şi un abis fără fund,
ceaţa-ngheţată sălăşluia
din orizontul ce-o mărginea
şi roua... căzuse.
Perna pe care-mi plec capul noaptea
e confidentul care-mi ştie
toate frământările, toate durerile
şi toate bucuriile de peste zi.
Dimineaţa o aşez undeva într-un colţ,
de teamă ca să nu şoptească şi celorlalţi
trăirile mele.
Ochii-mi sunt ferestre către o
catrene despre viață
Nu-mi intra-n poem hoțește,
Cititorul meu cel drag,
Ai să ieși din el mai trist,
Tot mai singur și pribeag.
Versetul meu e colorat
Și dantelat cu scumpe lacrimi,
Gondole triste peste ape
Și o Veneție murind.
Am văzut schele de brad,
Soa
Academia de Studii Economice din București, abreviat A.S.E. București, este o instituție de învățământ superior de stat, fondată în anul 1913. Sediul A.S.E. se află în Palatul Academiei Comerciale, situat în Piaţa Romană. Academia de Studii…
Citeste mai mult…Cerul este senin dar este ger în curte, Ninge dar vântul începe ceva să caute,Flori de chiciură pe a copacilor ramuri,Dar și flori înghețate acum pe geamuri. De ieri multă zăpadă a început să cadă,Fulgi de zăpadă aleargă tare pe stradă,Văd iar…
Citeste mai mult…Astăzi am mers prin zăpadă fericită,Vântul printre ramuri răgușit iar caută,Orașul cu o maramă albă s-a îmbrăcat,Printre fulgii argintii mereui am umblat. Așa este Brăila când ninge foarte tare, Crengile în copacii goi triști trosnesc,Sunt copil…
Citeste mai mult…Iarna pe drum iar veselă bine petrece, Lângă foc este foarte bine și în odaie,Întunericul nopții este acum mai rece Vântul prin zăpadă mai supărat trece. Cade din calendar astăzi o altă foaie, Mai așez un pulover gros iar pe mine, Când focul arde…
Citeste mai mult…
-->
Comentarii
Oare am postat-o unde trebuie?
Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!
Vă mulțumesc.
Sănătate!