Blog

Cu un fel

de întârziere,

ora rămase

câteva clipe în prag

ca într-o nouă cădere.

Fără apăsare,

cu lacrimi fierbinţi

pe degetele înţepenite

avea o neaşteptată

siguranţă de gest

pe care

nu o gândise niciodată.

Întors

din depărtate gânduri, parcă

puţin şters de vreme,

trecea peste figura lui.

Rătăcind

printr-o mai adâncă noapte

în ameninţarea cuiva nevăzut,

în zâmbetul lui ironic,

făcu un gest cu mâna...

Sper să mă ierţi că te-am jignit
Şi-aş vrea un semn să-mi dai;
Eu scuze-mi cer că ţi-am greşit,
Cu flori... din luna Mai

**

Mi-e tare dor de-al tău surâs
Şi asta tu o ştii;
Am suflet trist şi gândul dus,
Sunt mort printre cei vii

**

Te rog să-mi faci un semn

Cu o privire vagă

se vedea cu o absurdă precizie

într-o umbră plumburie.

Cădea fără plutire

cu direcţia pierdută

într-un foşnet subţire.

Ar fi simţit gândul lui întreg

prin vasta încremenire,

dar nimic nu trecea…

Readus la trezire,

privea pe furiş

ca printr-o pânză.

Întâlnea fără să vrea

privirea rece de acolo.

I se părea

că noaptea nu avea ore

şi plutea fără zgomot...

mi-e dor de tine și tu ştii asta
dar nu ştii că adineaori am auzit
cum spui te iubesc
deşi a trecut timp
de când mă îmbrăcai cu o noapte
plină de tine ca o poezie
scrisă cu sange sub piele c-un dor napraznic ascuns
și ca să nu-l uit
amesteci stările tale c

 hrănesc oglinzi

cu umbra strivită de speranţe

răceala gheţii topeşte

lacrimi de ceară

ce surpă aceleaşi maluri

în vântul vieţii vineţiu

intersectat cu mireasma

începutului

fugară clipa

taină neîncepută

sângerează plăpândă

în bucaţile de viaţă

pe caldarâmul ce

spectacolul primăverii

au răgușit orologiile bătând orele târzii

primăvara asta beată de trandafiri

își mișcă șoldurile provocator

văile toate au răgușit de-atâtea ecouri

ziua a-nnebunit prin salcâmii

doldora de alb fluturând pe cer

rufe uitate pe culme bă

Golit de orice amintire,

tresărea străpuns

de figuri şterse

până departe în privire

într-o acţiune cambială

fără niciun gând.

Simţea

trecând prin el,

aceleaşi figuri agitate

fără tranziţie de gânduri.

Sub pleoapele închise

îşi roti privirea înapoi.

Privea în întuneric,

asculta fără împotrivire,

vorbea măsurat.

Smulge-mi tu straiele-nvechite

Aruncă zale ruginite la gunoi

Nu mă lăsa acum să fiu cuminte

Să umplem viața asta cu noi doi.

Descuie-mi visele din storuri

De pleoape mai demult lipite

Să zbor aiurea-n ‘nalte ceruri

Fără perechi neadormite.

Ascultă-mi urma

Cum au trăit străbunii fără tine

Ce dulce grai înțelegeau, iubeau

Cred că nici plopii n-aveau nume

Nici lac cu nuferi galbeni nu aveau.

Scrisorile nu se scriau pe-atunci

Luceferii de-abia ce se nașteau

Seara pe deal cu buciumuri adânci

Ode de alte astre, î

Alung regretele 
în dimineţile 
când plouă cu lumină. 
Prizonieră a timpului 
răsfoiesc petalele zilelor 
uneori cu o lacrimă 
din furtuna dorului 
iar soarele îşi lasă 
urma razelor fierbinţi 
cuprind zâmbetul tău 
cu gust de arome 
din sâmburii 
pământului 
în

Strigăt

Rătăcesc în ecou căutând sensul zborului

Lăsat frânt în poezia scrisă de gânguritul unui mâine

Născut între vis

Şi devenire

Doar ea, devenirea,

Ştie sensul căutărilor neînţelese

Şi-mi strigă

Zboarăăăăăă...

Dar nu-mi spune cum şi nici altceva

Decât desp

Va veni vremea femeilor
în care vei cerşi
în genunchi

adevărata iubire.

Ele îţi vor arăta întunericul
fără stele, fără lămpi
iluminat.

Te vei ridica-n picioare,
cu vorbe subţiri vei spune:
în matriarhatul tău
mă simt împlinit.
Amin!

Încercând

să alunge gândurile,

asculta cu încordare

o rumoare

continuă de şoapte,

aruncând o privire grăbită

începutului de zâmbet ceţos...

Cu o vagă

amărăciune pe buze,

glasul surd redeşteptat

din calmul de până atunci,

cu neaşteptate lacrimi în ochi,

cu puţină nedumerire

într-o nedefinită

expresie de copilărie,

cu un sentiment nedesluşit

de întârziere,

avea gust de trezire amară.

A rămas fără

Femeia, esenţa creaţiei,

clepsidra timpului,

clipa de linişte,

momentul de mediaţie,

ispita tuturor vremurilor, mărul discordiei,

fructul interzis, dulce reverie,

fantezia nopţilor de vară,

misterul ascuns în gândul fierbinte,

şoapta nespusă, arsă pe buzele

Ameţit

de încordare

privind mereu

în sus

cu ochii

adânciţi de nesomn,

incapabil

să articuleze o vorbă,

cu o linişte potolită,

cuvintele

rămâneau

nerostite.

Minutele se scurgeau încet.

Minţit

până departe,

privea fără să răspundă,

imposibila reîntoarcere

spre trecut.

Venea din ploaie

cu un gust de trezire

tulbure din somn.

Se întâmpla să se trezească noaptea.