Blog

Ce cal împiedicat o să mai zboare

Când gâtul trist doar aripă nu e.

Ori cum să pască nori din soare

Când ochii-i sunt acoperiți, cu ce?

Ce flori îmbujorate or să râdă

Când miere ori albină nu mai e.

Sau iarba cum să ne mai crească

De rădăcina-i e cătușă, c

Mi-e faţa chinuită şi murdară,
Mi-e glasul ruginit de lungi tăceri;
Mă simt cuprins de o durere-amară,
Vreau să mă scap de grelele poveri

¤¤¤
Sunt disperat şi nu ştiu ce mai vreau...
O glumă proastă este viaţa mea!
Nu pot mânca şi nici nu pot să beau,
Aş d

Beat de tristeţe

când imagini aţâţate

de uimire, expansive

pătrundeau în suflet

răsfrângând şi aruncând

umbre sângerii…

păstra tăcerea.

Înecat în ceaţă

într-o mişcare monotonă

în linia tulbure

a cerului palid,

părea nemişcat

printre meandrele

unei melancolii

în palida culoare

îngustându-se

spre orizontul

din apa gălbuie

când, peste obloanele

închise, zorii se iveau.

ai fi putut să fii orice

ai fi putut să fii orice: pasăre, floare sau gazelă

dar rânduită-a fost să fii femeie, Evă,

tu treci prin lume precum un tren de noapte

după care toți trecătorii flutură batistele,

ca din noiane cald te întrupezi zidită viu

în t

O tânguire nedesluşită

într-o mişcare bruscă

rostogolindu-se spre tâmple,

se pierdea în vânt

în peisajul ameţitor

al aburului luminos

pe străduţe întunecate,

într-un strigăt sonor.

april

a venit luna lui april,

se-aude prin ceruri un tril,

soarele a aprins zările

și ne zâmbesc iar florile.

privește stelele vrăjite

cum cad în ape liniștite

și noi, iubito, împreună,

ne-adăpostim sub clar lună.

sub vraja asta selenară

totul miroase-a pri

Patul
acest ținut al iernilor polare
mă adună într-un colț
ghem de arici
să nu mai poată fi tăiată
luna
și
sub pretextul proprietății
să vinzi pentru doi bani
partea plină
apoi îmi dezmorțesc picioarele
atingându-le de aurora
din podul palmei
și d

Iubirea ta îmi dă fierbinţi fiori

Eşti cea  mai frumoasă dintre flori !

Călătoresc  în fiecare noapte-n vis

Unde am obţinut viza pentru Paradis.

M-ai cucerit, numai la tine mă gândesc

În spaţiul nemuririi  am să te întâlnesc

Mi-ai dăruit o clipă, din cupa

Din vreme în vreme,

noianul de gânduri

adumbrea ochii

cu pleoape pe jumătate închise

croindu-şi drum

într-o promisiune nedefinită

în frunzişul imaginar

al existenţei inutile.

Într-un instinctiv regret

de laşă supunere,

de teamă

într-o ipostază copleşită

de invidia liniştii,

o clipă stătea

atârnată-ntunecat

într-un colţ de cer.

Cu cei care tac
vorbesc despre cultură
pe ceilalţi îi admir
dacă mă-njură

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote

Când noaptea şi-a tăiat venele curgea întunericul,
îi intra sub piele lumina de gheaţă sticloasă
ca o fereastră între pereţii scorojiţi
sub care Dumnezeu ascultă glasul femeii
cu urechea lipită de zid.

În locul acela
aripi de metal s-au prins de coloane
no

Scăpărând de furie

în note grave,

transpiraţia şiroia

în respiraţia străzii

peste figuri inexpresive şi paşnice,

se legăna agale

în zgomotul lung şi discordant

al iluziilor ce fermecau

cu ton mistic

sentimentul vag

al privirilor languroase aruncate

într-o at

Lumina cădea pieziş

când şoapte suspinând,

ascultau liniştea

într-un gest rotund.

așa suntem noi, poeții…

sunt în amestecul de lut

și întuneric și lumină

nu știu din care sunt mai mult

și dacă am și eu vreo vină.

de-mi întorc spre cer privirea

am uitat că sunt de lut

zbor odată cu lumina

spre un nou necunoscut.

dacă-mi las privire-n jos

Dăruieşte iubire

Când roua din ceruri pe frunze se-anină

Bătaia inimii, tunet născut din furtună

Ascult-o doar o clipă să-ţi spună încet

Secretul iubirii, clocotul sufletului poet

Revarsă prea plinul peste toţi trandafirii

Crescuţi cu roua cerului în par

Mîhnit de răutatea oamenilor,

Suflete împietrite de Pandora,

Cronos a pornit acele ceasornicelor,

Sfîrșitului ca să le arate ora,

Semnal că mînia zeilor se abate,

Răbdarea de le-o mai pun la-ncercare,

Înnecați ca să să fie în răutate –

Potop, ce se-ab

Lumina se plimbă pe retină
şi ochii o reţin acasă
o floare a soarelui.

Ca o lună multiplicată pe câmp
doarme în picioare
printre prea coptul miros de grâu
ori mustăţile crude arămii ale porumbului
ce se opresc la râul leneş,
dâră de melc.

Apa şipoteşte

Într-un miros de praf umed

cu privirea rătăcită,

gândurile se tulburau

în colţurile buzelor umbrite

în lumina tremurătoare

a stropilor de apă care răcoreau

şi se uscau la vânt

legănându-se la infinitul orizont,

în nopţi blânde

şi luna creştea din pământ

în