Blog

la poarta sufletului

se aprinde o lumânare-n pâlpâire

în umbra dimprejur

acum în adormire

aripi cu zborul frând se zbat în lacuri sângerânde

în jocul umbrelor mişcătoare

descifrez  neînţelesele tăceri pierdute

ce se împletesc  cu amintirile născute

 în şoap

dincolo de cuvinte

sunt valurile cărunte

ale timpului pierdut

în liniştea

spartă de gânduri

bucăţi rupte din mine

dincolo de viaţă şi moarte

de blândele sau durele sortiri

dincolo de cuvinte

se naşte un destin

care evadează din viaţa

paralelă a minţii

ca sânge

Albastrul gol de necuprins
mare de opal îmi era
închisă cu ţărmuri de ceaţă,

ruptă-n fâşii de vapoare

şi porturi libere de vămi.

Când peste ape răsărit
soarele pupă dimineaţa
pe fruntea cu rouă.

Pe când numele tău amintea
de un ţinut depărtat şi exotic,

Înecat

sub un val

de indignări,

umblând năuc

pe străzi,

asculta

fără curiozitate

departe, în adânc

gestul lui slab

ce îl oprea...

Să  mascheze

neliniştea

cu o clătinare obosită,

din cap,

arunca o privire grăbită

cu expresia

de căutare încurcată.

Deschidea

uşor buzele

cu oarecare neglijenţă,

rămânând pironit

cu un surâs

aburit.

LUJER DRAG DE FATĂ MARE

Ochi incendiaţi de stele

Şi cu râsul, o candoare,

Lujer drag de fată mare,

Ca o plantă vorbitoare,

Tu silabiseşti iubirea

Şi încerci s-o-nveşmântezi

Cu miresme şi splendori,

Cu parfum de subsiori.

Sapă dragostea în tine

Cu agate şi rub

în noaptea gândului închis
cu lacătul părerilor de rău
din infinitul cu lumină în care zace
mântuirea
din cupa împlinirilor rămasă goală
privirea se închină razei sfinte
în care se ascunde azi
nemărginirea

cerul a înflorit cu lacrimile mele
spre păm

vă las poeme triste moştenire
când soarta aripile mele a frânt
când în şuvoi de lacrimi
vorbeam despre-o iubire
ce Dumnezeu sfinţind-o
a dus-o în pământ

în versuri dragi, eu, azi aprind făclia
cu strălucirea ei să lumineze Sfintele zidiri
alin durer

Doamne Iisuse
poezie [ ]
Mântuitorul Lumii

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Ștefănescu Romeo-Nicolae [ASiIiVro ]

2009-08-29  |     | 

Iisuse,
Nu-mi da bogăție
Dar nici sărăcie,
Dă-mi te rog
Razele din inima Ta... Cea Vie,
Dă-mi

Noaptea sfântă ...

când m-am trezit Dumnezeu
dormea cu mine în pat
pe jumătatea lui
din rădăcini de lumină
creştea ca un Făt Frumos
o dimineaţă ce se hrănea cu
ultimele respiraţii ale nopţii
încercam să evadez din mine şi
prin fiecare rază să devin fereastra
pentru zborul de mâ

A înflorit gutuiul cu crengile spre soare,
Îndreaptă acum a rugă ramurile-n floare,
Îmbrăţişează zarea cu dulcele-i parfum,
Întoarce călătorul din orişicare drum.

Se scaldă în lumină, bea picurii din cer,
Pierde din petale în nins, dulce mister.
Uşo

S-aprinde cerul de lumină
Şi se prelinge printre stele,
Coboară lin lumea alină
De chinuri, de dureri şi rele.

S-aprinde clipa dar şi norii,
Doar cu lumina împăcării
În gânduri sterpe, care vin
Îndoliind azi, cer senin.

Dă-mi putere-n gând mereu,
S

de ne rupem iar în doi

eu sunt umbră, tu lumină

în această primăvară,

eu sunt dorul, tu ești vină,

ce apari în prag de seară.

am căzut din vini în vini,

păcatul ne-nfășoară,

eu îți propun, tu mai înclini

să ne-ntâlnim o oară.

târziu de tot noi vom vedea

cum

În gestul

neterminat

cu surâsul pierdut,

privirea

nu priveşte nimic...

Oprind

gândurile,

doar

bătăile inimii

răspund

departe

să poată

odihni

o frunte ostenită...

Arunca,

primind

fără gratitudine

mângâieri,

întâia privire

asupra

lumii.

Nemairecunoscând

priveliştea, tresări...

Praznic cu străbunii

Am ascuns toate romburile din casă

preventiv

să nu le rozi colţurile

de turtă dulce

fără aditivi şi E-uri

doar cu scorţişoară

străbunii sorb cu lăcomie

picăturile de vin

din crusta pământului

închină crucea drumului cu faţa la răsărit

adul

Distanţe

de netrecut

într-o penumbră

protectoare,

sporea

senzaţia de nelinişte.

Se temea

de dezordinea morală...

Căinţă

a trecut înaintea mea

sub buldozerul sulfuroaselor griji
drumul crucii s-a nivelat
doar abisul ar mai putea urca un zenit prăbuşit
la bursa valorilor
năuc
mă caut în spaţiul gol dintre coaste
ochiul ciclopului întoarce arsură păgână
în vert

Să poată retrăi

momentul exact,

se pierdea

în mulţimea

acelor figuri

nesigure.

Cu întâiul

cuvânt schimbat,

se oprea intimidat

de bătaia regulată

a gândului

ce-nfiora.

Nu se mai auzea decât

tăcerea acelei nopţi

suprimată

în memoria lui.