Blog

Marius Iulian Zinca face parte din categoria poeţilor care transfigurează propria biografie până când aceasta nu mai poate fi recunoscută. Obsedat de ideea de a fi nou în rostirea poetică, Marius Zinca încifrează sensurile, propune metafore rare, int

 
te recompun
pe margine de vis 
pictând enigmatic gândul 
pe mările cerului albastru
şoptind vântului
să-ţi învăluie în rafale de dor
buzele, ochii, pleoapele, faţa şi trupul...

te adun stingher
din primăverile despletite
cu magnolii prinse în plet

O lume rea, urâtă şi perversă
Îmi paroxează sistematic nervul
De nu-mi mai aflu locul şi nici verbul
Prin viaţa consumată-ntr-o aversă.

Mă-ndrept către speranţă cu lumină
Şi vertical încerc să mă înalţ
Dar, scrijelesc a fluturilor smalţ
Care-n cădere, se

Femeia n-are
număr de ordine ea
este ordinea

  Costel Zăgan , Virtutea Haiku

Primăvară primăvară
vaca mea imaginară

Cum răsare soarele
sar pe tine florile

Să-ţi (s)mulgă cântările
din tuspatru zările

Costel Zăgan, HIPERBOLE BLITZ, 2005

Cerul tot mai mult se stinge, parcă-i trist şi încruntat,
Orizontul e un sânge de la soare-nfierbântat;
Luna-ncepe să apară cu luminile încete
Şi m-anunţă c-o să vină muza mea, cu negre plete

Preafrumoasa noapte-albastră se întunecă mai tare,
Stelele

Pămînt, plămădit în floare de orhidee,

Copt în pîntecul cuptorului la foc blînd,

Îți sorb nectarul otrăvit, de atee,

Fecioară pură să te-așez la mine-n gînd.

Udată în lacrimi cristaline, ce pornesc

Din marea bucurie a celor ce te ocrotesc,

Adînc

eternitate

o… goală ești eternitate dulce

ca o femeie căreia nu-i ghicești misterul

sau ca enormul golului ce-i cerul

înghiți mereu cetate cu cetate

totul la tine cade în târziu

și vântul care spulberă speranțe

zburând nisipul între mort și viu

nedecise hot

Vorbea

bâlbâindu-se

cu o încăpăţânare

aproape febrilă

îndulcindu-şi singurătatea

din dureri resemnate

sub cerul care plânge

printre zăbrelele ochilor

cu strigătul naiv al unei dorinţe.

Îi plăcea să stea

să se audă vorbind la nesfârşit…

Endle

Tremurând

de dorinţă şi de teamă,

privea norii

cum se rostogolesc

pe cerul scăldat în lacrimi

de setea-i nesfârşită

de a iubi

sclipind în lumină

să se poată odihni

în clipele lui de oboseală.

Thirst

Quivering

with desire and tremor

was wa

Mâine e ziua femeii?
Cum,Doamne, de am uitat?
Am noroc cu gândăceii...
Ei m-au atenţionat!

Mă plimbam prin părculeţ,
I-am văzut cam agitati;
Întreb unul mai fâşnet:
"Locului, de ce nu staţi"?

"Cum să stăm, măi frăţioare?
Tu, pe ce lume trăieşti?
Cumpăr

Clipind

parcă

din ochi,

privea cu o uimire neliniştită,

molateca voluptate -

picătură cu picătură

a

vieţii.

The drop of the life

Apparently

blinking,

with a restless astonishment

was looking at

 the feeble voluptuousness –

drop by dr

Când în genunchi uscați, adânc mă îngropa

Durerea spin, a crucii mele grele dintre umeri

Mi te-ai născut, ca vis și caldă foc, tu steaua mea

Și ai avut răbdare, ca nașterea să-mi numeri.

Pe când, cu părul smuls, din trunchi și fără vină

Ecoul mă lovea mo

de când e lumea pe pământ

de când e lumea pe pământ

același soare plin de foc

aceleași ploi, același vânt,

dar și noroc și nenoroc.

aceeași lume, alte fețe,

zboruri celeste descifrând,

spre dorurile ei mărețe,

tot așteptând și tot trecând.

prin vremea asta

ANNEI!

Frumoasa mea din vis, cu ochii ca un mur,
Se-ntoarce iar la mine cu un surâs şăgalnic;
Se-aşază cu sfială privind tot împrejur
Şi mă cuprinde-n braţe, iubindu-mă navalnic!

În fiecare noapte, sfidând sfârşitul vieţii,
Coboară lângă mine din lumea

Menirea cascadei e căderea
în despletire de coame şi plete,
splendoare efemeră a unui voal de spume,
euforie a saltului mortal

flacără lichidă, cascada
nu doarme, nu-şi conservă energia,
cade, cade într-una, fără să tragă în cădere
nici pasăre, nici vânt

cas

Legănându-se

în bătaia vântului,

nu credea în nimic.

Întreba

aerul,

copacii…

Lipsit de patimi,

şoptea în singurătate

să-şi clătească privirea

cu gura încreţită

de o frumuseţe nudă.

Portrete mute.

Speechless portraits

Wiggling himself

at the

când te-am văzut prima oară 
noaptea din ochii tăi m-a cusut 
pe-o pânză brodată cu stele 
și ușa inimii mele s-a deschis 
într-un unghi de luna plină 

ai crescut în adâncul ființei mele 
că o rădăcină-n pământ 
rămânând acolo și aducându-mi 
raze de soare 

M

Am rătăcit pe drumuri şi pe cărări în noapte,
Căci m-a luat cu ea în foarte multe vise;
Am hoinărit pe câmpuri frumoase, cu narcise,
Îi sărutam tot trupul şi ne vorbeam în şoapte

Şi ne-am jurat iubire, pe veci, înflăcărată,
Şi ne-am jurat credinţă şi-