Blog

Cu mişcări

abia perceptibile,

fără umbră de mirare

se măsura în tăcere.

Părea că se condamnase

la amuţirea

absolută.

De poţi

să te arunci

în moarte ca-n iubire

din sânge îţi va creşte o vioară

şi din vioară un trandafir

spre-a-i împlini, privighetorii,rostul

de-a-nlănţui, în cântece, tăcerea

sângelui care se varsă-n marea

nebunilor frumoşi, îndrăgostiţi

de propria rană, si

Puterea îmi vine de sus,

din susul în care mama a primit în posesie o fâşie de cer,

de unde veghează

ca o leoaică blândă,

ca Chomolungma, înfăşurată într-o zăpadă castă,

Zeiţa-Mamă a pământului care sunt

-cotropit de sete pământ-;

şi când ciutura mea

devine

fuioare de lumină

fuioare de lumină cad pe praguri

și somnolente umbre pe pereți,

ca mierea se strecoară printre faguri

și se lipesc de suflet ca peceți.

în primăvara asta sunt buimac,

cam toate măștile îmi curg pe chip,

că m-am trezit la început de veac

..

Povestea lumanarilor

Am sa va spun 2 povesti cu lumanari - ambele la fel de frumoase:

1. Povestea celor 4 lumanari

" Patru lumanari ardeau palpaind. Era liniste, atat de liniste, incat puteai auzi soaptele sfaraite ale lumanarelelor.

Prima lumanare oft

Cineva, cândva, undeva

m-a învăţat ca

la primul gong de primavară

să merg în mijlocul câmpului

cu pieptul deschis în calea copitelor

să mă rostogolească printre colţii firavi ai ierbii

să mă azvârle dintr-o floare într-alta

în pocnet sec de muguri

pe care n

Voinţa golului

a oricărui gol

este de a fi umplut cu ceva

fie şi numai cu sine-însuşi

golul meu

îl umpleţi tu

şi floarea de cireş care

topeşte zăpada

curăţă rugina

desţeleneşte norii şi

poartă negrul înspre roz şi alb

orice gol

tânjeşte după plinătate

-niciodată

bolnav sunt de tine viață

bolnav sunt de tine viață

visez ochi și cer albastru

visez fluturii pe floare

și-o coamă de cal măiastru

pe piciorul meu de iad

toate dorurile cad

și-n armură de descânt

ucid aripa de sfânt

umblu ca un lup prin crâng

golit de suflet

E noaptea-n care pârâie copacii,
Nu ştiu de-i vis sau chiar aievea este;
Petalele, îşi scutură toţi macii...
Mă simt precum e Momus în poveste
**
Aşa de singur eu mă simt acum,
Şi mă întreb: "pe unde-I Dumnezeu?",
(Sincer îmi e indiferent, oricum)
În viaţa

cuprind nemărginirea
în amurg
sprijinindu-mi tâmpla
de arcul ce triumfă
apeductele iubirii

ascult bătăile vieţii

iubesc surâsul
dimineţilor târzii
în răsarit
speranţa şi lumina
contopesc în infinit
curcubeul iubirii

Pătimirea Celui care a iubit fără măsură

E sărbătoare astăzi

afară din cetate

poporul

îşi trezeşte leii

şi curge către Cruce

Legea e aspră, dar e dreaptă!

Cum a-ndrăznit Acesta

să ne iubească-aşa,

nemăsurat?

părinţii

nu i-au spus nimic

despre cumpătare, preve

Se plimba agitat

cu buzele încleştate

şi aştepta cu teamă

o întâmplare

în căutarea

unei libertăţi pierdute.

Cum poţi să minţi în halul ăsta
moarte Cum adică mă cunoşti din
prima clipă Când doar mama era o
riginea universului Dar toate se
-nvârteau în jurul meu Ce frumos
curgea viitorul peste sat Ce ochi
albaştri avea Dumnezeu Ce departe
erau şi trecutul şi viitor

Ghiocelule,te rog,

arată-mi cum să stăpung calota vieţii
şi să rămân in echilibru.

Dă-mi din forţa ta
ca să alung teama
de a ridica fruntea
spre lumină.

Dă-mi din nerăbdarea
de a te intâlni cu vântul,
să pot simţi si eu
ritmul.

Dă-mi din gingăşia
şi u

– Al dracu’ Păsărilă!... Al dracu’ Păsărilă!... nu mai conteneşte Petre Clăpăugea să exclame înciudat, învârtindu-se ca leul în cuşcă, prin curtea propriei gospodării.

Luă lopata ce sta sprijinită de zidul casei şi-o mută, fără nici un motiv, în colţ

Parcă
visul
s-ar
furişa

Din
măruntaiele nopţii

În
noaptea fragedă
a
trupului

Parcă stelele
vijelios
se-nalţă
din
veşnicia sufletului

Visez şi zbor

Dintr-un vis
în
altul

Parcă
visul
mi-ar
ascunde-n cuvinte
înaltul

Parcă
norii
trec

Parcă
munţii visează

Costel Zăgan , Poeme infracţ

în luna dulce-a lui april

oriunde-aș fi, oriunde sunt,

eu m-am lipit de-acest pământ,

mă umple alba lui dogoare

și frumusețea lui mă doare.

vin în cenușa mea de- acasă

și mă așez la vechea masă,

ochiul mi-ngheață în tăceri

că timpul a trecut ca ieri.

prin

Cu gândul

de a se pierde,

faţă în faţă

cu durerea lui surprinsă,

umbla fără ţintă

incapabil să gândească

în liniştea aparentă

a vorbelor.

Pe o margine a realităţii,

trezit din adâncuri,

se descoperea în sfârşit

privind

cu o curiozitate neascunsă,

buzele ce se

În subita linişte de afară,

cu un surâs vag pe buze

rămânea premeditat nemişcat.

După câteva minute

de aparentă indiferenţă,

împietrit, preţ de o clipă

lăsase să-i scape din mână

invadând totul

întunericul şi tăcerea.

Conturat într-o deschidere îngustă

pri

Am trecut graniţa somnului, cu mai puţină naivitate şi poate mai puţin orgoliu,
depănînd prin labirint manierismul cosmic al frescelor de la Ajanta
şi amintirea unei insule ce înfloreşte cu brusca exuberanţă a liliacului alb,
cu ciorchini grei ca