Blog

bolnav sunt de tine viață

bolnav sunt de tine viață

visez ochi și cer albastru

visez fluturii pe floare

și-o coamă de cal măiastru

pe piciorul meu de iad

toate dorurile cad

și-n armură de descânt

ucid aripa de sfânt

umblu ca un lup prin crâng

golit de suflet

E noaptea-n care pârâie copacii,
Nu ştiu de-i vis sau chiar aievea este;
Petalele, îşi scutură toţi macii...
Mă simt precum e Momus în poveste
**
Aşa de singur eu mă simt acum,
Şi mă întreb: "pe unde-I Dumnezeu?",
(Sincer îmi e indiferent, oricum)
În viaţa

cuprind nemărginirea
în amurg
sprijinindu-mi tâmpla
de arcul ce triumfă
apeductele iubirii

ascult bătăile vieţii

iubesc surâsul
dimineţilor târzii
în răsarit
speranţa şi lumina
contopesc în infinit
curcubeul iubirii

Pătimirea Celui care a iubit fără măsură

E sărbătoare astăzi

afară din cetate

poporul

îşi trezeşte leii

şi curge către Cruce

Legea e aspră, dar e dreaptă!

Cum a-ndrăznit Acesta

să ne iubească-aşa,

nemăsurat?

părinţii

nu i-au spus nimic

despre cumpătare, preve

Se plimba agitat

cu buzele încleştate

şi aştepta cu teamă

o întâmplare

în căutarea

unei libertăţi pierdute.

Cum poţi să minţi în halul ăsta
moarte Cum adică mă cunoşti din
prima clipă Când doar mama era o
riginea universului Dar toate se
-nvârteau în jurul meu Ce frumos
curgea viitorul peste sat Ce ochi
albaştri avea Dumnezeu Ce departe
erau şi trecutul şi viitor

Ghiocelule,te rog,

arată-mi cum să stăpung calota vieţii
şi să rămân in echilibru.

Dă-mi din forţa ta
ca să alung teama
de a ridica fruntea
spre lumină.

Dă-mi din nerăbdarea
de a te intâlni cu vântul,
să pot simţi si eu
ritmul.

Dă-mi din gingăşia
şi u

– Al dracu’ Păsărilă!... Al dracu’ Păsărilă!... nu mai conteneşte Petre Clăpăugea să exclame înciudat, învârtindu-se ca leul în cuşcă, prin curtea propriei gospodării.

Luă lopata ce sta sprijinită de zidul casei şi-o mută, fără nici un motiv, în colţ

Parcă
visul
s-ar
furişa

Din
măruntaiele nopţii

În
noaptea fragedă
a
trupului

Parcă stelele
vijelios
se-nalţă
din
veşnicia sufletului

Visez şi zbor

Dintr-un vis
în
altul

Parcă
visul
mi-ar
ascunde-n cuvinte
înaltul

Parcă
norii
trec

Parcă
munţii visează

Costel Zăgan , Poeme infracţ

în luna dulce-a lui april

oriunde-aș fi, oriunde sunt,

eu m-am lipit de-acest pământ,

mă umple alba lui dogoare

și frumusețea lui mă doare.

vin în cenușa mea de- acasă

și mă așez la vechea masă,

ochiul mi-ngheață în tăceri

că timpul a trecut ca ieri.

prin

Cu gândul

de a se pierde,

faţă în faţă

cu durerea lui surprinsă,

umbla fără ţintă

incapabil să gândească

în liniştea aparentă

a vorbelor.

Pe o margine a realităţii,

trezit din adâncuri,

se descoperea în sfârşit

privind

cu o curiozitate neascunsă,

buzele ce se

În subita linişte de afară,

cu un surâs vag pe buze

rămânea premeditat nemişcat.

După câteva minute

de aparentă indiferenţă,

împietrit, preţ de o clipă

lăsase să-i scape din mână

invadând totul

întunericul şi tăcerea.

Conturat într-o deschidere îngustă

pri

Am trecut graniţa somnului, cu mai puţină naivitate şi poate mai puţin orgoliu,
depănînd prin labirint manierismul cosmic al frescelor de la Ajanta
şi amintirea unei insule ce înfloreşte cu brusca exuberanţă a liliacului alb,
cu ciorchini grei ca

De la un timp, culorile,

toate culorile

violente,

paşnice,

fierbinţi sau

reci,

poartă în ele

un strop de negru

-o gaură de vierme-

Cineva

a început să-mi sape un tunel

în piept

se apropie de omoplaţi…

curând,

va zbura pe-acolo

un fluture de noapte

Mi se va întinde

Universul se-adună, se strânge în sine

şi vine tiptil

la pragul bunicii

şi casa şi bunica

sunt din pământ

şi scunde, amândouă

casa zâmbeşte din muşcate

bunica, din ochi

şi din obrajii plini

de soare, vânt,

şi brazde întoarse

îşi şterge mâinile pe şorţul mirosi

visele mele

visele mele

 ploaie de stele

căzute-n mare

din depărtare

visele mele

lacrimi rebele

fântâni adânci

săpate-n stânci

visele mele

ca rândunele

lumini de ceră

topite-n vară

visele mele

doar temenele

zbor jucăuș

de pescăruș

visele mele

un zbor de vele

prin val d

Erai înger de zăpadă
ori o flacără-ngheţată
din cer fulgii stau să cadă
să te nască-nc-o dată

Ca pe-o flacără-ngheţată
ochii mei te şlefuiesc
de lumina ta se-mbată
şi-apoi cântă nefiresc

Ochii mei te şlefuiesc
lacrimă gata să cadă
dintr-un ochi neomenesc
cade-u

Apusul de soare, plumburiu,

Spală în înaltul gol pustiu

Urmele zilei obosite,

Pusă-n trecut pe nesimțite,

Așternînd pe neagra cortină

Un ocean de stele-n lumină,

Adînc necuprins cu privirea

Captînd poeților visarea

Și, peste noaptea care trece,

Luna săgete

Desfăşurate

într-o serie de imagini,

ocolurile vieţii

i se păreau ciudate.

Cu o emoţie confuză

rămânea puţin gânditor

cu pleoapele

ce stăteau să cadă

neştiind să vorbească

în faţa acestor

schimbări neaşteptate.

I se păreau

doar vagi puncte albe

ce se perinda

Nu ceruse să se oprească

din cursa aceea zilnică.

Într-un răsunet larg

cu o subită mirare,

fără a cere timp de gândire

pentru o inconştientă bucurie,

îşi îngropa capul în mâini.

Mergea firesc către mister...