Blog

În gestul

neterminat

cu surâsul pierdut,

privirea

nu priveşte nimic...

Oprind

gândurile,

doar

bătăile inimii

răspund

departe

să poată

odihni

o frunte ostenită...

Arunca,

primind

fără gratitudine

mângâieri,

întâia privire

asupra

lumii.

Nemairecunoscând

priveliştea, tresări...

Praznic cu străbunii

Am ascuns toate romburile din casă

preventiv

să nu le rozi colţurile

de turtă dulce

fără aditivi şi E-uri

doar cu scorţişoară

străbunii sorb cu lăcomie

picăturile de vin

din crusta pământului

închină crucea drumului cu faţa la răsărit

adul

Distanţe

de netrecut

într-o penumbră

protectoare,

sporea

senzaţia de nelinişte.

Se temea

de dezordinea morală...

Căinţă

a trecut înaintea mea

sub buldozerul sulfuroaselor griji
drumul crucii s-a nivelat
doar abisul ar mai putea urca un zenit prăbuşit
la bursa valorilor
năuc
mă caut în spaţiul gol dintre coaste
ochiul ciclopului întoarce arsură păgână
în vert

Să poată retrăi

momentul exact,

se pierdea

în mulţimea

acelor figuri

nesigure.

Cu întâiul

cuvânt schimbat,

se oprea intimidat

de bătaia regulată

a gândului

ce-nfiora.

Nu se mai auzea decât

tăcerea acelei nopţi

suprimată

în memoria lui.

Adoră cuvântul în sine
mai presus de cele spuse de el,
mielul tăierii
prevestitor al învierii prin milă
c-o lacrimă arsă.

Înclină mai mult paharul
să se verse picăturile!
Ofradă morţilor aduse
pentru vinul proorocit să se bea.

Clipele se simt aduse de

Deşi în şoaptă,

vorbea cu aprindere în treacăt

după o zi întreagă pierdută

cu figura ştearsă.

Buimăcit de soare,

doar fruntea ridicată

îi aducea

puţină inconştienţă

atât de absentă,

temându-se

de tăcerea lui.

Îl ajuta să regăsească,

deşi pierduse între

imn

strigă timpul după mine să-l aștept, dar el se duce,

nu mai pot să stau de-o parte, încă-mi bate rana-n puls,

urcând golgota spre moarte, răstignit Cristul pe cruce,

tot privindu-i tragedia, multe lacrimi au mai curs.

nu mi- e frică de cuvinte, ele

Aprindeţi candelele toate,
În noaptea asta-i Învierea!
Dormiţi pe zi, staţi treji la noapte,
Vine Iisus cu mângâierea.
¤¤
Aprindeţi candelele toate,
Căci mâine este Paştele!
Fiţi fericiti... tu soră, frate,
Domnul vă ia păcatele
¤¤
Aprindeţi candelele toate,
P

Crucea iertării noastre
poezie [ ]
Mila Domnului
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Ștefănescu Romeo-Nicolae [ASiIiVro ]
2009-07-12 | |

Din mila Ta, Cea Preaânaltă Doamne,
Ne-ai trimis, Vlăstarul Tău pe cruce,
Să ierți păcatele a

Cu privirea nedumerită

se ridica cu zgomot

să privească mai departe

aducând o undă de mister

din primele timpuri.

Cu ultimul surâs

trecea-n cuvânt

o taină

să cutreiere nopţi întregi

cu un fel

de nepăsare amuzantă

în fiecare privire

îndelungă şi străină.

Întoarceri subite de privire

răsăreau deodată în vorbire

ca nişte gesturi obişnuite.

Se jena de repeziciunea

cu care îşi pierduse

cu totul intimitatea

şi aştepta o impresie

să schimbe câteva cuvinte

cu puţină nepăsare în succes.

I se păreau neliniştit

(Gânduri pentru săptămâna luminată)

Aş rupe-o floare din grădina de cuvinte,

Aş aşeza-o în cartea” Luaţi cu toţi aminte”.

Floarea cuvânt e zămislită din lumină,

Alină tot ce doare, arde şi suspină.

Aş picura pe floare iubirea nesfârşită,

Să spele-n strop

Şi-a adus aminte întâmplător…

Privea fără strigăt

cu aerul nedecis,

o farsă

a memoriei goale

în nemişcarea ei

silindu-se

să nu se gândească

la nimic.

Ar fi vrut

în scurta sincopă

a conştiinţei

să reţină

imaginea pe retină...

Într-o

linişte neaşteptată

a developat

o imagine

undeva

dincolo de conştiinţă,

în camera obscură

a memoriei.

gară pustie

m-am oprit la ultima stație,

gară pustie,

trenul a pecat singur spre nu știu unde,

singuritatea te devoră,

fântânile plâng,

doi plopi cântă la ocarină,

doar umbre:

de oameni, de pomi, de case.

din cer picau aburi de căldură,

câmpia era incendiată

  ACUARELE ÎN ETER

* dedicată poetei Mihaela Meravei *

vorbeam şi ţiparii consoanelor

strecurau râuri galbene între vertebrele decalcifiate

a zilei lucrătoare

colţii de haită a întâmplării de-a fi

respirare de piatră

aburii veşniciei ridică armură

în care s

Mi-este dor
dar dor de tine
merg prin ierburi ca năuca
sau năluca
cucii-mi cîntă iar prohodul
iarba-mi taie astăzi nodul
întrebărilor deşarte
eşti aici sau... eşti
departe
chiar exişti

sau eşti doar dor?
uite cum îmi intră-n nor
o dorinţă nerostită
cum că vrea