Blog

Aș stârni pustietatea și aș lua la pas tot cerul să îți descifrez misterul, să-ți asediez cetatea,
să aprind pe culmi făclii între două echinocții, să te văd cu ochii nopții, să mă deslușești în zi.

Aș intra iar în arene, în turniruri te-aș alege, cava

De dor de tine, 'mi plec din trup, pe vânt, înșuierând pe funii vijelii,
şi-n orgile năprasnei e cuvânt, litanic murmurat, ca-n sihăstrii.

De fuierul ce-mi arde tălpi arzânde, m-aș descălța, ca de o vrere plânsă,
dar guri deschid celulele flămânde, să-ț

mă trezisem în prima dimineață a vieții mele

luat  prin surprindere

mă umplusem de albastru cerului până în vârful degetelor

undeva

spre răsărit

îmi apăruse un disc auriu orbitor în calea ochilor

apoi mă copleșise verdele uriașilor cu mii de brațe

de pe ma

Sufletul așa ca vântul,

Bântuie pe tot pământul.

Tare vrea să se oprească,

Să aline, să iubească. 

Numai poate de durere,

Inima amor îi cere...

Vrea ea dragoste trupească,

De-a cuiva să se-ncălzească.

Vai de inima uitată,

Că-i de făt, sau că-i de fată...

Gre

Pe la mijlocul lui mai, Ițenco primise apelul unei vechi și dragi cunoștințe din Matca. Printre altele, omul își etalase micile succese în afaceri, lucru care îi răscoli bătrânului dureroase amintiri și tendințe de autoflagelare pentru eșecurile din

Mă aplec peste izvorul gândului sorbindu-i prospețimea până în tainițele sufletului, mă oglindesc mirată în oglinda unduioasă care-mi descompune chipul în curcubee ciudate, alcătuind imagini fantomatice din trăsăturile mele. Fruntea se sprijină osten

E secetă pe câmpuri (și în mine)

Că ploile lipsesc de multă vreme,

Iubiri târzii mereu vor să mă cheme

De parc-aș fi cu sânge iute-n vine.

De-acum încolo n-am de ce mă teme:

O magică putere mă va ține

Tot restul vieții fără de suspine,

Ferit voi fi de ură

îmi beau cafeaua în timp ce aprind lumina în camera cealaltă

cu vedere spre infinit

unde se-aude foșnind ziua

încercând să-mi alung gândul încurcat în mrejele nopții

gustul de rugină și Tequila

din gură

mahmureala instalată în oase

ca plumbul topit

și simt

Crucea

Crucea – intersecția coordonatelor din centrul Universului!
Patru brațe indică zările...
La Turnul Babel s-au statornicit semințiile.

Crucea – simbol creștin al mântuirii,
dar instrument și al torturii.

Crucea ? –
Prima închinare a pruncului:
„În

        Păpuşa cu ochii de stele

Într-un sat îndepărtat, aşezat lângă o apă mare, pe malul căreia creşteau sălcii şi flori, unde erau turme de animale şi lanuri mari de grâu, trăia o fetiţă cuminte şi tristă. Numele ei era Mara.

Ea locuia împreună c

Alunecă petale peste amintiri,

Poate cândva ne vom mai  întâlni,

Când albe petale ne vor troieni,

Să ne ascundem printre trandafiri.

Noaptea se preface în șoapte,

Trandafirii atinși de rouă au înflorit,

Stelele nopții bine ne-au acoperit,

Felinare aprinse

Dacă eu mi-aș da trăirea către lume cu-mprumut
m-aș pune de-a curmezișul și-aș lua de la-nceput
zile pline cu durere și le-aș transforma în flori,
clipe goale, ce-au tristețe și le-aș face sărbători.
M-aș urca pe vârf de munte și m-aș arunca în hău,
mi-aș

tu nu poți trăi fără metafore

așa cum nu poate trăi nici prințesa viselor noastre

Poezia

știu

tu însăți ești o metaforă

într-o lume a poeților

pentru oamenii simpli

care nu știu să-și înzorzoneze cuvântul

cu balustrade de aur

rămâi doar o femeie cu nazuri

prec

de la o vreme începi să simți ferocitatea cuvintelor

pe o scară a durității Mohs de la unu la zece

cuvintele sunt pe locul unsprezece

ele pot zgâria deopotrivă diamantul

și  inima

pot face ravagii în creier sau în suflet

cu ani în urmă cineva îmi spusese s

Unguentul prescris de doctorul Calonfir își făcu efectul, iar Ițenco era mulțumit să constate că zona Zoster de pe abdomen se retrăgea progresiv. Din acest motiv, se gândi că o convalescență prelungită nu i-ar face bine și merse în grădină să partici

Ploaia înflorește printre ramuri,

Stropii se rostogolesc pe stradă,

Alunecă petale albe pe geamuri,

Nu mai este nici o urmă de zăpadă.

Cad stropii gălăgioși pe pervaz,

Îmi pictează sufletul un gând,

Închid ochii, ascult al mării talaz,

Aud iar vântul mai t

himerele noastre sunt mai reale decât credem

le vezi peste tot

pe străzi

în magazine

la teatru

ascunse după  o avalanșă de chipuri și măști de carnaval

niște oameni străini

până la urmă

ca și noi

mirați că suntem  și că nu ne cunoaștem

aflați  într-o curgere n

încă te văd

te aud

te simt

încerc să-ți spun telepatic toate acestea

în lipsa cuvintelor

buzelor

corzilor vocale

e inutil să stingi lumina

să-nchizi geamurile

s-amesteci culorile Soarelui

cu albastrul infinit al cerului

pe aceeași pânza albă a zilei

sufletul meu

O muscă leneşă de fel,

Zbura lejer pe o câmpie;

Deodată-o prinse un cârcel,

Ivit, obraznic, pe sub ie.

Se aşeză pe-un fir de pai,

Debusolată, să-şi revină.

„Cum se făcu, de iarăşi n-ai

Nimic palpabil pentru cină?”

Conchise, plină de năduf,

Când... apăru o v

            (postarea precedentă)

            Apa

            Moto 1: „Toate apele au culoarea înecului.” (Emil Cioran)

            Moto 2: Inventatorul apei plate

„Din greşeală calcă-n groapă

Toată plină ochi cu apă,

Dar cum talpa-i foarte lată

Apa