Blog

Pe coama muntelui, dezgolită aproape indecent de podoaba-i vie și eternă, de către vânturile turbate slobozite din tainițele cerului, șade păstorul doborât de tristețe și dezolare, jelind tăcut oastea brazilor răpuși de-a valma, cât vezi cu ochii,

            Tata

            Moto 1: „Dear father” (Laura Bretan)

            Moto 2: „Uneori, cel mai sărac bărbat lasă copiilor lui cea mai bogată moştenire." (Ruth E. Renkel)

         Moto 3: „Este cu mult mai uşor să devii un tată decât să fii

 -Am fost căsătorită cu un domn, ofiţer în armată, îmi şopteşte doamna Angela.L-am iubit, poate şi fiindcă a acceptat-o pe mama, cu care s-a înţeles.Din păcate, am fost martoră la o scenă, pe undeva pe Calea Vicoriei, când soţul meu a binevoit să int

mușcătura lui Cerber e ca o semnătură pe gleznă

a morții

bătrânul Charon nu mai vede dincolo de maluri

și-mi  refuză bănuțul de aur

ca să trec Styxul

lăsându-mă zombi

nici om

nici înger

un fel de mort viu

strivit între două lumi închise ermetic

dac-aș putea mi

Mi-e dor de primul gângurit?

Sau poate-aș vrea să mă mai nasc o dată?

Nu știu unde și când am greșit?

Ce întrebări sinistre! Sunt debusolată?

Mă-nchid în carapacea viselor spulberate

Dorind să-mi schimb identitatea șubrezită.

Clocesc un plan, dar zilele-m

dacii-au fost și vor rămâne
printre noi, deci ii simțim -
Spiritul lor, are-un nume
ce e de lumină plin.

sunt român și am mândrie
ce în suflet eu o port -
lupt cum pot, prin poezie
contra celui ce-i despot.

mintea mea, este curată
suflet, inimă... la

Zi de zi, de dimineață, mă trezesc cu chef de viață,

Mă gândesc cu drag la tine iar asta îmi face bine –

Merg, mă plimb, fumez, mănânc, este timpul pentru piață,

Dar de asta nu mă plâng, îmi imaginez de tine;

Știu, la tine este noapte, visele te-au răsf

M-am oprit la marginea vechilor vise,
Și am călătorit printre astrele aprinse,
Purtam o rochie albă într-o seară,
Luna își revarsă lumina de ceară.
Banca din parc ne mai ține minte,
Îți luminează privirea un sărut pe frunte,
Bem din cupele pline vinu

deschizi larg geamul dinspre strada pustie

privești în gol

sigur te-ntrebi ce rost mai are acest drum

neumblat de nimeni

îți ștergi urmele mâinii de pe fereastră

ca să-ți ascunzi nerăbdarea

adesea aprinzi o lumânare în geam

încercând să îndepărtezi noaptea

 mă gâdilă râsul Unversului 
 topoganul îl lasă să alunece 
 către mine -
 pe o stradă aglomerată 
 eu cântând la chitară 
 doar flori neudate la timp... 
 
 mă mângâi cu degetele irosite 
 pe caldarâmul pașilor mei 
 arătătorul dirijea

- Toţi au fost aşi, iar eu am văzut că şcoala românească de medicină a dat absolvenţi de geniu. Însă, altceva m-a făcut să fiu mândră de faptul că am lucrat cu aşii vremii şi al vremurilor bune ale medicinii româneşti: doctorul Popovici, care luptase

am uitat să-ți spun că aseară adormisem

lângă sufletul tău

toată noaptea ți-am auzit bătăile inimii

n-am închis un ochi

doar sufletu-ți căzuse într-un somn greu

departe de tine

avea și el ochii albaștri

linia corpului tău

n-a lipsit mult să-l sărut pe frunte

De-ar fi să mă mai nasc o dată, eu tot pe tine te-aș iubi,

Te-aș căuta în lumea toată și te-aș afla și m-aș albi,

 Mi-ar deveni fața lividă, când te-aș găsi, de bucurie,

 Căci niciodată prin firidă nu am aflat ca tine-o mie

De feciorelnice codane, în lu

Îmi făcusem un plan. Speram ca el să mă ajute să termin şcoala, fără să aduc vreo atingere cuiva, dar mai ales sensului vieții mele, a moralei şi a demnităţii mele, iar eu să plătesc chiria la mătuşa lui, achitându-i banii în două rate lunare. Credea

Eroi de-acum statui pe soclu
Se mărginesc să vă privească
Şi-n sinea lor să-şi spun-adânc:
Români, sufletul vi-i iască!

Chiar v-a-ndobitocit ban,
De lui cu toţii vă plecaţi?
Cu bani acumulaţi averi,
Dar linişte nu cumpăraţi!

Mai vine câte un cutremur
Din când

unii trăiesc într-o viață ca o linie dreaptă

mie îmi plac serpentinele strânse ale gândului

prăpăstiile de sub ele

povocarea insidioasă a cerului

aruncată ca o mănușă albă alpinistului singuratic

care escaladează  culmile lunii

pe întuneric

și-n plus

mă fasc

n-ai de ce să te simți așa mândră

pojghița de gheață lăsată aseară la minus zero

grade celsius

ți-acoperit fața

ți-au înghețat vorbele ascuțite în forme megalitice

precum pietrele din Stonehenge

și ochii ți-au înghețat în orbite

ai zice că sunt două cuiburi

Cad fulgi albi peste Ţară

se aștern ca un covor

gândul de tine mă-nfioară,

umplând sufletul de dor

ninge cu-amintiri în noapte,

ca-ntr-un vis fară pereche

ninge peste munți și văi

pleoapele îmi sunt udate

amintind de ochii tăi

de clipele ce au trec

O altă primăvară încet, ușor

Pictează viață peste crengile blânde,

Când iese soarele dintr-un foișor.

Secundele, acum puțin flămânde,

Își hrănesc, rapid, trupul cu lumină,

Adulmecând misterul, tremurânde.

Constat instant că iarna-i o ruină.

Evadez. Natura

Susur de vioară
de Gabriela Mimi Boroianu
17.02.2017

De nu mi-ai fi, te-aș aduna din stele,
Din mugurul de verde ne-mblânzit,
Din umbra ce e dată ființei mele,
Din ceasul vieții, ce-mi e hărăzit.

De nu te-aș ști, te-aș căuta-n trecut,
În visele ce mor