Blog

 Galațiul, vestit prin construcția de vapoare, cât și ca mare port la Dunăre, apărea tuturor
 locuitorilor lui un oraș frumos, chiar dacă mai existau pe aici pe colo locuri uitate de lume, 
 aidoma celui în care trăia bunica.
 Strada Scânteii, act

Jocuri de cuvinte – roata

(postarea precedentă)

Roata

Moto: „Și roata, chiar dac--ar fi pătrată, tot se învârte câteodată.” (proverb românesc)

Facem ce facem și nu putem uita de „civilizația roții”! „Ungi roata, o duci bine!” înseamnă zeciuiala, mit

Ninge peste tot cu poezie.

Ninge! Ninge...! Orizontul scrie

Tot ce zace mai frumos în el

Și se jură că-i superb defel.

Haideți să descoasem, totuși, tema

Și să înțelegem anatema

Ce intrigă un ocean de mulți

Și te fac, de drag, să îi asculți.

Curcubeu de flor

ai rupt din DEX-ul meu pagina despre iubire

știind că mă uit uneori la diferite cuvinte

ai vrut să nu-mi explic sentimentul acesta puternic

pentru infantă

al doilea copil al Literaturii

Poezia

care nu-ți vine la îndemână

ai reînviat secretul lui Polichenele

- De unde ai venit la mine, tu dragoste atât de mare,

Nu ai simțit că nu mi-e bine, că sufletul atât mă doare?...

Da, știu că tu ești minunată și vreau să fii în viața mea

Însă făptura prea curată ce o iubesc, oare mă vrea?...

Și de mă vrea, a câta oară

 cresc vise din imagini, rațiuni încântătoare
 pe apa vieții anume, ce-i suplă dansatoare -
 în valuri stă dorința, ce drumul își urmează
 vizând iubirea pură... ca stare și ca fază...
 
 mișcări neobișnuite, ce caută un drum
 de răscolir

Mă strigă vântul

Mă mângâie furtuna

Mă bate pământul

Că rătăcesc întruna...

Îmi caut un loc,

O temelie temporară,

Dar dau doar de foc

Şi mă transform în fiară.

În jur e pustiu

Oamenii au plecat

Nici eu nu sunt viu

M-am deşurubat...

Nu știu cum va fi ziua de azi,

frământările mele strigă mereu

mi-e teamă să deschid fereastra

te-aș pierde, pasăre albastră

țărmu-i departe..

corăbii nu sunt

cad stropi de lumină din univers

de vei pleca...

în urmă va rămâne

un punct rătăcit pe cer,

un cuvânt

Alunecă printre florile de tei vântul,

Luna sfioasă ne privește liniștită,

Spre tine pașii mereu mă poartă,

Te chem în sufletul meu cu gândul.

Stelele nopții ne veghează în noapte,

Din veșnicia clipei îmi dăruiești iubire,

Îmi bucură sufletul numai a ta p

 din diademe de imagini pure
 ce-ntreaga viață-am adunat -
 azi, eu îmbrac haine mature
 cu o croială, ce o plac...
 
 nu am nevoie de rațiune
 nici de gândire chibzuită -
 căci ele sunt croite-anume
 după imaginea-mi dorită...
 
 au un ce

Sub boltă cerului

se dezlănțuie  furtuna

îmi spulberă grădina

mea de trandafiri

și fragede zambile...

privesc îngândurată

 în suflet trăiesc amintirea

ce a țese din furca vremii

un trist covor de lacrimi

simt  visul cum se stinge

sub stele albastre

ce se topes

Din locul care  se numea casă

S-a conservat doar sârma ghimpată.

Cenușa de pe frunze m-apasă...

Viața asta nu-i decât o pată!

Pe cine să-ntreb ce mai urmează,

Când drumul e-acoperit de oase?

Voința-i seacă, acum mimează

Trei melodii cu notele joase.

Să asc

-E normal să avem un echilibru, pe care e musai să-l păstrăm în faptele şi vorbele noastre. Altfel se întâmplă cam ceea ce ne arată televiziunile, la emisiunile de scandal şi la ştirile de cancan. Ştiţi, continui discuţia, domnul meu profesor Benia

sunt strigăt intrat în "trupul" rațiunii
cu noțiune de argument spațial
sunt eu... ești tu... suntem noi
împinși de impulsuri de tip comercial
ne mulțumim cu dorințe de șansă pierdută
doar așa ca să fie un ceva perceput
de clipa ce stă pe buz

azi lumea mea e în schimbare
gândind la tot ce e frumos -
natura ta iubito, e culoare
și-i plină de-un special miros...

azi te zăresc cu ochii minții
în Paradisul tău, unic... de vis -
acum la anii bătrâneții
când părul meu de ani e nins....

dar vârst

Pășesc desculț prin iarba mătăsoasă

sonet

Pășesc desculț prin iarba mătăsoasă

Și calc ușor să nu-i omor culoarea

Pe față, brusc, îmi așternu paloarea

Pustiul ce domnea pe dulcea-mi casă.

Stă înclinată vechea poartă care-a

Înțepenit de vreme și nu-i pasă

C

 Aici, chiar aici unde piciorul meu a călcat pentru întâia oară, Regina României mele oprea trăsura. Dincolo de gardul acesta din piatră albă, văd aşa-zisul Castel. O clădire modestă, ţinând cont că era construită pentru o Regină, dar care inspiră r

cel mai mult timp petreci în trecut

deșirând viața ca pe un pulover vechi

lăsat în uitare

mâine îl vei împleti la loc cu nasturi din cochilie de melc

și anchior

să fie cool

vei mai adăuga și ziua de azi de pe alt ghem

cu ață de altă culoare

îți vei face un c

Curg ape învolburate

și norii plâng

în prag de toamnă

lângă trista cetate

unde amurgul

se destramă

o lacrimă se scurge pe ruine

afară e frig şi vânt

adun din clipa amară

a unui gând, prima amintire

port în priviri întristarea

timpului ce dispare

pe jos