Azi fumăm țigara vieții-n profunzime, pân` la muc
Și jucăm, pe-o nouă gheață, cu același jalnic puc.
De sub mantia candorii, prăbușiți drept în Infern,
Devenim plebei cu ziua-n al fantasmelor concern.
Pe genunchii decăderii, amorțiți în tristul somn,
Muribunzi în devenire, am uitat rolul de „domn”.
Liliecii ne-mpresoară și lumina ne-o ucid,
Ne-agățăm cu disperare de-un cer palid, translucid.
Ne-am pierdut discernământul sub rugina de pe gând,
Într-un marș spre întuneric pier secunde, rând pe rând.
Am putea, striviți de beznă, să chemăm un ultim vis.
Am putea... dar ne complacem în menirea de proscris.
Ne târâm, seci, mai departe, pe aleea cu damnați,
Înspre jungla cu fantome – ai trecutului argați.
Mai rămâne o portiță – o făclie în amurg,
Dar se stinge, destrămată de al sorții dramaturg...
-->
Comentarii
Mihaela Moșneanu, mulțumesc de lectură și semn! Cu prietenie,
Mulțumesc mult, Lilioara! :-) Cu drag,
Mulțumesc, Dandu Briel! Cu prietenie,