Înfloresc amintiri sub cascada de ploi
(Anotimpul de jad se-oglindește în noi):
Când la pieptul tău blând, universu-l simțeam,
Fericirea-și cresta primăvara pe ram.
Pentru zâmbetul tău – un concert de viori,
Ți-aș aduce, în vis, nemurirea din sori.
Mi-ai lăsat, pe sub gând, o fărâmă de stea,
Să-mi adune-n pocal tulburarea, în ea.
Orișiunde ai fi, ești cu mine mereu,
În abisuri, pierdut, nu simt cerul că-i greu;
În genunchi, prăbușit, văd tunelul spre zori,
Mă ridici c-un surâs, ce pe gene-mi cobori.
De trecutul opac mă sufocă în chingi,
Împletești dimineți și cu raze mă ningi;
Jumătate de zbor retezat de-aș avea,
Tu mi-ai țese covor din mărgele de nea.
Dacă-o punte ar fi peste ziua de ieri,
Ai atinge-o discret cu miresme de veri.
Din clepsidra cu nopți risipite-n convoi,
Iei pe degete timp și mi-l cerni în șuvoi.
Și atunci, cum să sting jarul meu sângerând,
Când lumina-n neant stă în chipul tău blând?
Mama – floarea-de-colț și cadoul divin,
Este îngerul meu, pe-al ei nor mă alin...
Comentarii