Zbaterile din adânc

Simt zbaterile din adâncul meu –

Un vechi copac, ce-nvață-ncet să geamă.

Din trăsnetul căzut instantaneu,

Scânteile rămase-n van mă cheamă.

 

Sunt prinsă-ntr-un năvod de amintiri,

Prin ochiuri zboară câte o secundă.

Rugina nopții-atinge reci priviri,

Pe-o lună-ndurerată și profundă.

 

Trăiesc într-o poveste de adult,

Cu-„a fost odată“, într-un colț de lume,

Și mor câte puțin când o ascult,

Renasc, apoi, în timpul pus pe glume.

 

Urcând pe scara înspre miazăzi,

Mă poticnesc în colțuri de tăcere.

Noi răni adânci pe gânduri străvezii

Ating lumina. Nu mai simt durere...

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Mă bucur dacă sufletul dvs. se "zbate" alături de al meu, doamna Tănase! :-) Sincere mulțumiri! Cu stimă,

  • Mulțumiri sincere pentru aprecieri și votul de încredere, Veronica Carjeu! Cu prietenie, 

  • Zbateri ce ating sufletul!

  • Versuri foarte frumoase!

  • Mulțumesc mult, Ștefan, pentru popas și semn! Cu prietenie,

  • Mulțumiri de suflet, Lilioară, pentru lectură, apreciere și semn! Cu drag,

  • Mulțumiri sincere, AureliaAlbAtros, pentru strofa citată, apreciere și... flori! :-) Cu prietenie,

  • Mi-a plăcut şi am apreciat poemul tău cu toată dragostea!

Acest răspuns a fost șters.
-->