Blog

Sunt cel din urmă Prometeu

Abandonat pe-o rece stâncă

Nici fir de iarbă şi nici zeu,

Doar cel ce-a încălcat poruncă.

Şi-n zeci de lanţuri m-au legat

Ca să plătesc o veşnicie

Că-n ceas de taină am cutezat,

Să-mi fac din foc împărăţie.

Şi-n loc să ard în vâl

Opriţi lumina!...lumea-i crudă

Şi-n veci s-o înţeleg nu pot,

În van sunt toate, cânt şi trudă

Când viaţa-i un biet camelot.

De ce să caut oare lumii

O dezlegare şi un sens,

Când sclavă sunt în faţa vremii

Şi doar un praf în univers?

Zadarnic litere-nroşite

Ne-am întâlnit la margine de lume

Tu slovă scrisă. eu purtând tăceri,

Şi ca într-un menuet din vechi albume

În paşi de dans am mers spre nicăieri.

Ne însoţeau acorduri ancestrale,

Satinul nopţii ne-ascundea discret,

Doar razele de lună împleteau o cale

Şi

Am tot "gonit" gândul ce mă îndemna să mă uit în "caiet".M-am luat cu tema "Mihaela" şi am întors-o pe toate părţile. Sunt tentată să-i las lui"rezolvarea".
"Dar eu, eu ce părere am? Ce să facă? Să dea şi să fugă? I-a făcut destule probleme, în timp

Cu părul tău ca noaptea ivită din fiord
Iubita mea tăcută, discretă şi tenace
M-ai însoţit o viaţă ca notă-ntr-un acord
Menit ca-n ascultare să-mi dea o lungă pace.

Cu paşi foşniţi pe valuri, cu mov, cu violet
Cuminte te apropii cu mâna-ntinsă, doar

Pentru toți prietenii mei și vizitatorii întâmplători,cu drag!

O lumânare îmi veghează

Cititul noaptea în petale,

Când versurile-n cărţi viseză

Că stau ascunse-n vechi pocale.

Pe file arse de iubire

O panglică în semn de carte,

Uitată, plânsă şi subţire

Volumul în suspine-mparte.

E linişte, natură moartă,

Nu-i Eva şi

Întinsă pe un pat neprimitor

Te strâng pereţi de-un alb bolnăvicios,

Un zâmbet vrei s-aduci în dormitor

Dar sufletul te doare pân-la os.

Prea dulce este viaţa pentru tine

În sensul grav şi crud şi nemilos,

Şi simţi că primăvara nu mai vine

Iar fulgi de ne

Cu încordarea gîndului smuls
din ochiul inimii, aş vrea s-aud
strigătul Spaniei din albumele de capricii
egal cu timpanul de la Moissac sau cu acela de la Autun
şi să pot intra brusc în umbra din pînzele lui Chagall
niciodată gratuit,
ci din străf

Pomul speranţei, ce-n inimă mi l-ai sădit,
Ramul îl întinde spre lumină – năucit –,

Să-i crească corola iubirii la soare,
Să-i mângâii petala ieşită din floare.

Ai pus sămânţa târziu, în toamnă,
Şi-ai uitat să-l uzi cu lacrimi, doamnă,
Să-l acoperi s

NEBUNII

personaje

ION, bătrân la circa 65 de ani, slab, îmbrăcat sărăcăcios dar curat, cu pantaloni de camgarn cachi, primiţi de la un militar pensionar, o scurtă de piele, ponosită şi o şapcă cu cozoroc lung, pe care este vizibilă inscripţia FBI.
ORTA

Am fost şi am rămas numai bastonul
Ce pentru-o clipă a crezut în vise,
Că frunze poartă şi-n orhestră tonul
Va fi, pentru un timp, dară ucise

I-au fost şi flori şi fluturi deopotrivă
De o iubire mare, ne-mpărţită,
O arcă pentru tine, ce-n derivă,
E

Din eroare, voi deveni un tip de credincios

Împărtăşit cu o bucată de jar stins în zeamă de ceapă.

Vă voi explica cum e cu  pierderea de sine…

jertfelnica imagine la ore de răgaz nelocuite.

Nu-mi va fi teamă de necunoscutul marginalizării…

voi dărui aces

Azi am privit prin ochii tăi natura

Și-am alergat pe unde ai vrut tu,

Un zâmbet mi-a acoperit făptura

Și-un gând împrumutat mi-a fost atu.

Cu brațele întinse către cer

Mi-au înflorit pe buze versuri crude,

Și-am scris poem pe vântul efemer

La tine să n-aj

Un şir de ceaiuri este viaţa toată
De cînd ne naştem şi până la moarte
Iar la sfârşit, când vieţii am dat roată
Putem să scriem, despre ceai, o carte.

Abia ieşim în lume şi ne doare:
Lumină, zgomot, burta şi plocon
Primim pentru o scurtă alinare
Litr

Stau acasă şi nici nu ştiu ce zi mai este. Mihai arată din ce în ce mai încordat. Neliniştea i se ghiceşte pe chip şi se simte şi când doarme. Nici pescuitul şi nici poezia nu îl remontează. Pasiunile lui au rămas în stare latentă. Îl simt, în stare

Se scutură pământul...

Se scutură pământul, se scutură de noi
obosit d-atâta trudă , de praf şi de gunoi...
şi ape vin să spele, răutăti, durere
pe toate învăluindu-le-n mistere.


Se scutură pământul cu furie de zeu
mâniat , acolo-n ceruri este D

Voi, oamenilor mari… nu vă-nțeleg iubirea

Cântată atât de mult, cu fast și osanale,

Și-apoi, când venim noi, urmează despărțirea,

Lăsându-ne pierduți pe străzi și prin canale.

Cum de s-a strâns în voi atâta nepăsare,

Atâtea jurăminte, cuvântul ce l-ați