Blog

În leagănul viselor mele,

în ochii Tăi limpezi,

văd numai flori de lumină !

De ce Te iubesc,

Dumnezeu din veci

şi OM prin trup şi fire?!...

De ce numai lângă Tine, mi-e bine?!

Te aştept pe aripile gândului,

Tu -să mă prinzi în braţe,

Eu - să-ţi sărut făptura

am ascultat de mii de ori

respiraţia ta

până când aerul a ieşit pe fereastră

noaptea e o cascadă de gânduri

în tăcerea adormită în corp

clipele ceasurilor de piatră

taie prin zilele anotimpului

în constelaţia dragonului

pe partea opusă cerului

calătorii fa

Minune care porţi a vieţii taină

Te zbaţi întruna, poate-ncerci să fugi…

Dar, eşti şi tu, închisă întro haină

Ce te opreşte cerul să atingi…

Eşti osândită să trudeşti din greu

Oprirea ta de-o clipă-nseamnă moarte!

Văpaia vieţii stăpâneşti mereu

Hrănind flă

                      de Elisabeta Brănoiu                          

Strigarea-n suferinţă

A celui ce se înneacă,

În ruga lui, la Domnul,

Smerit genuchii-şi pleacă.

-        O!... Doamne,

Tu mă îndemni să ies,

Din întunericul prea des.

Dar, mă vijelesc atâ

Pe strazile obscure continui sa exist,

Eu, vanator de vise, cu chipul vesnic trist,

Pandesc ceva, prin piete si ganguri adormite,

Orasul are umbre si pulsuri diferite,

Ma pierd usor prin parcuri, plutesc spre alte spatii,

Ma depasesc Patrule care-au cules

 Amăgeşte-mă din nou

 cum ai făcut-o

 de atâtea ori,

 zbuciumul inimii stăpunse

 e ca marea agitată

 ce izbeşte furioasă

 ţârmul singuratic.

Uneori îmi pari

rece ca sloiul de ghiaţă

deseori te simt melancolică

ca luna în nopţile senine

când ceru-i  decorat cu

Nu am obsesii pentru-o casă mare,
chiar mi se pare-un moft
prostesc, meschin,
snobism grotesc, parşiv, infatuare,
povară-n-plus,
ce mi-ar aduce chin.

Preocuparea asta nu mă-ncântă,
de farmecele ei
nu ameţesc,

Ea are forme care nu-mi cuvântă,

Nu vreau şi
nu

În hora nebună, m-au prins fără voie

Să ţopăi dement şi năuc!

Şi joc pe jăratec, biet urs, de nevoie

Că-s prins şi legat de butuc!

Îmi bâţâie capul de jocul cretin

Şi braţele-mi saltă tâmpite..

Iar gura, mi-e plină de foc şi venin...

Privirile - ape prosti

Mă ninge cu flori din cireş

Ce-și scutură pletele în Arieș

Pe drumul ce urcă la Roşia,

Şi-n aer pluteşte armonia.

Viaţa a renăscut în verde

Şi-n încântare ochiul se pierde.

Apele cristaline se prăvale

Din munții-n prag să se răscoale.

Poartă-n pântece un

Am vrut

Să scriu despre mine,

Dar cuvintele s-au ascuns.

Am vrut

Să scriu despre voi,

Dar n-am găsit cuvintele.

Am vrut

Să scriu despre iarbă,

Dar cuvintele parcă

Au intrat în pământ.

Am vrut

Să scriu despre soare,

Dar cuvintele zburaseră sus.

Atunci am înţeles,

Catre Arthemis

Facuta din praf de stele
Ce minune esti femeie
Parul tau numai inele
Coapsele ca o scinteie

Pielea ta de catifea
Visul unui inger pur
Scinteierea ta de stea
Vin la noapte sa ti-o fur

Nu te teme ca ma pierzi
Cind nu vei mai fii subtire
Eu in veci

Frigul ma cuprinde. Omenirea tace.

Urmaresc scandalul Magdelor Ciumace,

Graselor Nikite, moartelor Elodii,

Falselor "Vedete" ce vorbesc in dodii...

Ma cuprind in valuri ieftine "minuni",

Scurse din Ziare, Televiziuni,

Groaznice gazete, moarte tabloide.

Car

Sperantele pierdute au gustul amagirii

Femeile trecute sunt Gangsterii iubirii,

Ramane amintirea betiei de aseara.

Speranta se destrama, ca fumul de tigara

Raman cu nostalgia caldurii care trece,

Ma doare anotimpul respingator si rece.

Singuratatea toamnei

aşteptare de vulpe

tăcerea

strânsă între pulpe

muierea

mângâiere pe sâni

fericirea

fără stăpâni

iubirea

ploaie de stele

noaptea

te-nsoară cu ele

moartea

drob de soare

ziua

apă-n vâltoare

piua

crepuscul de foc

seara

furată de noroc

ţara

(Poet anonim)

   Odată, o maimuţă din neamul Anecdotic ,
  Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic ,
  A zis : Atenţiune! Sunt foarte afectată !
  Tot circulă o vorbă, deloc adevărată:
  Că omul ar descinde din buna noastră rasă.
  Ba chiar ideea ast

Am crescut în teroare şi minciună –

Pe plaiuri mărşăluia cizma străină.

Educatorii, umiliţi, au tăcut –

Ne-au trimis istoria în necunoscut.

Românii, de soartă aruncaţi

Afară, ne erau încondeiaţi

În culori negre, degeneraţi,

Fluturi pe lampă, alienaţi

De-ai fi înţeles în prag de seară

că dragostea domol  coboară

pe strună lină de vioară

din spaţiul infinit

ca un cadou adus de zei

sufletelor pure şi curate

libere  sub albastru cer    

pe veci eram un cuplu realizat

De-ai fi înţeles iubirea mea

acum erai