Blog

Pe cocoaşa unui deal, ivit soarele
S-a aşezat la o pândă de seară,
Un pârâu îşi caută izvoarele,
Noaptea-i faţa pădurii de ceară.

Satul se plimbă pe uliţe întruna,
Veşnicia se adună într-o spiră,
Stelele râd, să nu supere luna,
Aerul zideşte curat,

Pescari tăcuţi,
doar stelele bârfesc
luna căzută în lac.

Pe muchia dealului,
drumul oaselor
Se înfundă în ţintirim.

Salcâmi înfloriţi,
un roi de albine
îşi alege regina.

Noaptea învierii,
cu ouă pictate
de mâna îngerilor.

Dealul cetăţii,
umbra Viteazului

După cuvinte, ţi-am simţit sufletul
Unde sunetele se îmbină cu cântecul inimii
Ca o fâlfâire de fluturi albi.
Apoi adierea şoptită a vântului,
Un plâns de nori peste obrazul tău
Aşează încet semnele iubirii
Şi un sărut rubiniu
Cu o voinţa furată,
Di

O poartă deschisă între buze
Răvăşite de roua aşteptării,

Cântec în frunză pe suflete
Cu miros de neputinţa împotrivirii,

Adieri de îngeri cu foc

Peste lipsa de amintiri,

Ardere incandescentă în trupuri
Care varsă esenţe în forme,

Dulce împreunare de simţ

ai desţelenit
suflete,
când umblai prin gări
neştiute.
mi-am împrăştiat gândurile,
le-ai fulgerat
cu ochii tăi
marini.

sunt curcubeul
de culori furate
din zâmbetul tău
aromitor,
cristale de emoţie,
în sărutul fierbinte
sângerand petale,
dulce împre

Nu-ţi mai pictez formele

Cu pete de clar-obscur,

Nu-mi mai aleg cuţitul

Cu care ucid culorile.

Te înalţ în lumină,

Cu aripi de înger

Şi scânteiez o lacrimă

Să mă ierţi.

Învaţă-mă să zbor

Prin visele tale,

Cu cântece curate

De menestrel.

Şi iartă-mă, iartă-mă

Pent

Înflorit clipocitul buzelor
Sorb sărutul,
Împreunare dulce de esenţe.
Înfrânat de sârguinţa poftei
Mă ascund în el,
Încerc să ies la suprafaţă
Uşor, leneş,
Ca să nu fugă,
Îi beau savoarea
Ca pe un vin
Sângeriu
Şi mă pierd cu totul
Ca un meteor,
C

Iarna cu potcoave argintii de gheaţă
Plânge după colţuri cânt de despărţire,
Şuieră-n tăişuri vântul alb subţire
Soarele-şi ascunde razele în ceaţă.

Lacrimi plumburii varsă un nor sarcastic
Păsări să-nfioare din grăbite triluri,
Care joacă farse ierni

Vraja nopţii cade în aerul aprins
O aripă de catifea pe vis scrobit,
Hoţul fericirii scăpat mereu neprins
Nici nu ştiu să fi înţeles cât ne-am iubit.

Mistere încopciate, file rupte
Scrise subţire cu peniţa iubirii,
În aşteptare zbor clipele abrupte

Cât de mult rabdă timpul malurile
prin care se scurge egal,
cât de mult rabdă viaţa vremurile
prin care se stinge inegal,
este o întrebare cu două răspunsuri paralele,
care se vor întâlni atunci când vor fi pe o linie,
o linie a absenţei, dintr-o lum

Prin lacrimile norilor, se strecoară curcubeul
Ca o pană de păun arcuită peste munte,
Soarele a rămas pe partea opusă
Să umezească cu raze teii înfloriţi,
Chiar şi păsările s-au oprit din triluri
Să inaugureze sfânta împlinire
A visului rămas printr

Va veni o vreme când păsări nevăzute
Vor rosti discursuri pentru limpezirea tăcerii,
Gândurile vor dormi în leagăn de salcie,
Pentru că nebunii, fug în scoica lumii
De câinii pământului.

Abia atunci voi gusta în mărul soarelui
Dulceaţa din vârsta ierb

Nu mai vin
ninsorile luminii,
pe care le sărutam
pe un ochi de geam,
în aşteptarea ta
dureroasă
şi lungă,
ca un vis neîmplinit.
Am remuşcări
de fată bătrână
în dimineaţa
de florii.

Nu mai vine luna
să-mi spună
la fereastră,
mă duc în gradină
şi o

Reînnoieşte-mă doamne-n iubire
Prin rugăciune îmi primeşte gândul,
Minunea ta sa-mi mângâie-n privire
Putere de cuvânt în ani de-a rândul.

Cu rodu-nţelepciunii mă cuprinde
Credinţa-mi fie casă de ajutor,
Lumina învierii mi-o aprinde
Şi îngerii să-ţ

Ne cheamă iubirea ucisă devreme,
Ne înfăşoară pustiul tăcerii adânci,
Să fim doi străini ajunşi la extreme
Cu sufletul împietrit în genune de stânci.

Ne plânge sărutul, vremea se pierde
Se furişează imaginile-n lucruri,
Se frâng amintiri în cascade de

Foşnirea mea
În sufletul tău
Alunecă usor
În fiecare zi,
Gasindu-te înmiresmată
De dorinţe,
Înfaşurată după copacul
Trupului meu
Înflorit,
De căldura
Suavelor
Mângâieri

De iubire.

Ne împreunăm,
Buzele noastre
Simt dăruirea
Atât de necesar

Păduri în armonia trăirilor depline
Suspină o primăvară în zilele de paşti,
Ne vor înfăşura mătăsuri şi popline
Stropite în bucuria din care-o să renaşti.

E fericirea nudă pe care vrei să o simţi
Ca pe-o minune în trup neîntâmplată încă,
Când nu se

Caut gânduri alese
Să le răstorn
Peste sufletul tău
Ca un măr înflorit.
Şi-i voi pune aripi,
Să urce la Dumnezeu
Odată cu îngerii
Somnului.

Mă vei recunoaşte
Sau mă voi topi,
În lumina
Ochilor tăi
Înrouraţi,
Ca florile răsăritului
Care-şi biruie som

Ospăţ ţin norii de rugină
Cu sâmburi înfloriţi în lut,
Pământu-n partea sa virgină
Rămâne prins în absolut.

Îmi urcă seva-n trup, solemn,
Vărsând în ochiul meu lichid
Raşina dulce a unui lemn
De porţi cu care mă deschid.

Apoi grăbit prin timp s-apuc,
Î

Ca o văduvă convinsă
Ai desţelenit suflete
Când umblai prin gări neştiute,
Mi-am împărtăşit gândurile
Cu vise sfâşiate de nerăbdare.
Le-ai fulgerat cu ochii tăi marini
Cristale de lumină,
Până ce curcubeul
Cu culori furate
Din zâmbetul tău,
A aluneca