Blog

am pus o avalanşă de ploi
să-mi spele rufele pe sârmă
le-am lăsat apoi să se usuce
o săptămână
apoi le-am strâns
mirat de miros
le-am aruncat în dulap
plictisit de singurătate
am decis să-mi omor ziua
spre seară ţipete în vecini
din cauza obsesiilor

când te caut nu te găsesc
când eşti acasă nu ştiu să te caut
şi alerg de nebun pe drumuri
iau gândurile cu mine şi mă învălui
în praful gros care se ridică la o simplă adiere de vânt
ochii, nasul, gura simt o arsură
mă târăsc cu durerea-n oase
într-o

Zilele mele împreună cu ale tale
aruncate pe funia de uscat rufe
aşteaptă flămânde soarele

în ele-mi încarc norocul în carul cu fân
şi pornesc pe drumul toamnei
să-mi aştern nopţile în mirosul proaspăt
şi să-mi oblojesc trupul cu apa lui
de toate răce

gândul femeii se realizase
dincolo de pragul închipuirii
căutarile lungi pline de întâmplări
îşi găsiră la vremea coacerii
bărbatul potrivit să-i poarte sâmbetele
care-i brăzdase trupul
de trei ori în caţiva ani
împlinindu-se pe sine

timpul a trecut,

Se tot întinde oceanul între noi
Şi tot mai multe ape prind al umple,
De parcă cerul s-a prăbuşit cu ploi
În toamna ce m-apasă dinspre tâmple.

De atâta vârstă înflorind aştept
Minunea ta să îmi destrame visul,
Că îmi înverzise ram de mirt în piept
Pre

Sunt dus din lume către lume
Cu o ninsoare prinsă-n zăpezi
Cum râu’-şi are umerii în spume
Cum te iubesc şi nu mă crezi.

Iau cercul lumii şi-l rotesc pe drum
Mai spre câmpii silvane şi-n oraşe
Cum laşi sub nasul morţii fum
Strivind în gând idei sinuci

Credinţei rotunde neîncăpută-n lut
Floarea soarelui, sărută faţa pâinii.
Împrăştiat fie-i gustul peste tăcerea casei
Soarele furat să-i fie pus în ochii miresei,
Spre bucuria fiilor şi a limbii nostre poftă.

Aşezaţi pe faţa de iarbă a ţării
Popas la u

Dacă vei auzi iarba,
să-mi pui in chimir o sămânţă de gând
şi-n traistă dor, în loc de merinde,
cine ştie, dacă pe drumul străin
vor mai înflori vise
cu rod.
Şi cine ştie,
dacă fântânile vor sta în cumpănă
şi nu vor fi secate de dor,
altfel, voi ador

Trecuse noaptea, umbră peste ape,
Şi trestii lungi ar fi ţinut în mână
Un timp egal cât irişii sub pleoape
Au adormit pe ghizdul la fântână.

Nu ştie timpul câtă dezlegare
În ierburi dus să se îmbrace mire,
A risipit prin spaţiu-n alergare
Să-i fie lum

În vise
petale albe
se scuturau pe cărare,
şi-şi tremurau pe rând
frunzele,
plopii batrâni.

Sunet de viori
îmi înflorea în auz
melodii uitate
în tăcerea cuvintelor
abandonate,
striveam fugar
un gând,
căutarea mă instiga
la violenţă
în gesturi
şi-mi ba

De la genunea lumii
Înainte de a ţi se naşte muma,
Când universul se crea pe sine
Şi apoi omul,
Tu ţi-ai muiat degetele şi pana
În sângele neamului tau
Şi l-ai binecuvântat
Pentru a se întrupa în poeme.

Dupa mersul soarelui
Rotund ai tânjit
Şi te-ai n

Clipele să le străbat cu bărbăţie
Nu vor în nici un chip să mă mai cheme,
În mine parcă port o drumeţie
Din noaptea cu trăiri extreme.

O ură parcă îmi ocupă gândul
Mai sunt atâtea vise să împlinesc,
Şi mă zdrobesc de stavile de-a rândul
Numai să pot s

Sunt în foişorul de foc imaginar
Să văd cum îţi ard călcâiele,
Şi un fulger albastru
Urcă în sângele tău albastru
Clocotind a fructă coaptă.
Trupul ca un plop cu frunze tremurate
Se-nfioară de o dorinţă ascunsă
Şi-mi mângâie gândul,
Paşii tăi vor tr

Strop de vin pe buze arse
Toamna ne desfată-n cupe,
Un sărut cu joc de farse
Vine gândul să-mi ocupe.

Tu vei înflori pe geana
De lumini în râsul lunii,
Eu goli-voi damigeana
Să mă îmbăt precum nebunii.

În fântâni cu ceru-n apă
Îţi voi desena făptura
Pâ

De-ţi cade un strop din crugul vremii
Prin somnu-abia cântat în frunză,
Săruţi o buză de izvor aprinsă,
Cuvântul scutură pe ruguri stele
Muşcat de o carnivoră travestită.
Numai caii albi nepotcoviţi de lună
Vor călători prin noaptea de corolă,
Până c

Mă alungi
din dorinţa trupului
şi încerci descătuşarea
de amintirea
trăirilor întregi.

Împreună eram un cântec
cu sunetele dimensionate
pe un portativ,
tu solfegiai partitura
în fiecare dimineaţă
cu speranţa iubirii.

Când vibrează-n tine plăcerea
îndum

S-a stins o stea din stelele iubite
Ce-mi lumina cărarea spre izbândă
S-a extins deşertul durerilor zdrobite
Jefuitorii stau demult la pândă.

Prin arderea luminii ca o sfoară
Pe orizontul de iubiri şi vise
Singurătatea plânge şi-o să moară
Tot lăcrimâ

Prin sălcii vântul se scaldă în râu
Înfăşurat în propria intimitate udă,
Ca o fată prin lanuri de grâu
Cu maci roşii în braţe şi nudă.

Nărăvaş se împleticeşte în ramuri
Când lumina sângeră pe o floare,
Şi parcă prins în mreje şi-n hamuri
Adaugă arşiţe

Vreau să-ţi port sufletul în palmă,
Vreau să fii îngerul descătuşării
Neatins de păcatele lumii,
Cântecul nefredonat de nimeni
În dimineaţa floriilor,
O simfonie a unduirii formelor
Spre şlefuiri abstracte,
Nimbul de biruinţă al iubirii
Care se varsă

E albă noaptea şi-mi pare că pe drumuri
Se plimbă morţii lumii
În robe violete,
Ard stelele-n cenuşa stropită cu parfumuri
Prin somnul dulce al-mumii
Mai trec gabriolete.
E atâta necuprindere în vârstă şi mă duc
Să pun sub nasul morţii
Fum greu de bu