07. (poezie, cybersonet)

06. (poezie, cybersonet)

05. (poezie, cybersonet)

Se scurge fără rost această vară,

tu încă mai visezi că suntem amândoi,

dar amintirile încep să moară

pe malul râului, sub plopii tot mai goi.

Rafalele de vânt, dezlănțuite,

alungă frunzele căzute din castani

sub băncile-ncărcate cu ispite,

rămase-n neuitar

Domnului profesor, dar nu cu dragoste

Îmi striveai furnicarul de vise din fiecare vacanța de vară.
Penița de aur din condei scuipa cu sânge numai note de doi; corpuri străine, se îndesau în rubrica mică, dreptunghiulară, ca ouăle de păduchi ciorchine s

Iubesc ploile de vară.

Ele spală infinitul.

Stropii din pieptul cerului

îmi tatuează universul

şi-mi hrănesc simţirea

cu perfuzii de lumină.

Iubesc ploile de vară,

îmi franjurează liniştea

mă inundă cu tine,

să pot purta chipul de viaţă,

ce mi-a fost dat.

Vânt

Pe prispa verilor de foc,

Am zăbovit cu nonșalanță –

Indispensabilă vacanță

După plonjonul în amoc.

Mi-am pus din raze cozoroc,

Uzând de-a soarelui restanță,

Pe prispa verilor de foc,

Am zăbovit cu nonșalanță.

Avut-am lacăt la noroc,

Stăteam cu norii în bal

Când păși vara prin lanuri,
Macii s-au îmbujorat
Și sfioși s-au scuturat,
Și aveau vise și planuri...

Smoc de spice-n fremătare,
De emoție și dor,
Și-au schimbat încetișor,
Straiele în strop de soare.

Pe un vârf de moviliță,
Cu un glas pițigăiat,
Ce părea a fi

Sus, privelişte bogată a colinei solitare.
Jos, câmpie croşetă cu o holdă verzulie,
Presărată cu maci roşii, fâlfâiri de ciocârlie,
Şi gângănii ce au zoruri prin străfund de coridoare.

Vară îmi strecori şireato, fioruri prin toate cele!
Ai venit cu poale

Se lasă înserarea pe căi ce ciute poartă 
spre pajiștea cu stele ce se-oglindesc în baltă.
Și-ai vrea să redescoperi marama cald-a verii
ce-acoperea pământul cu visul adierii.

La capătul privirii

trec turme de viţele

la primul lapte

pasc iarbă albastra, sunt

frumoase ca mamele tinere

eliberate de durere

durerea

a trecut în ţipătul pruncului

şi va sta acolo, nestingherită,

până intră în gară

ultimul tren

Mama surâde…

poate pruncul

Ce vară toridă, soarele arde cumplit

Bântuie tristeţea, sufletul mi-e pârjolit

O boare de vânt aduce veşti de la tine

Inima vrăjită pulsează, mi-e mai bine .

În noaptea tăcută,  albastră încep să visez

Povestea de iubire din vis devine un crez

Maiestuoşi,

Caldă vară nu pleca

rămâi să-mi încălzeşti

 sufletul pribeag

dăruieşti-mi fericire

arătându- mi  calea spre Eden

Vara iubirii mai stai

să pot muta luna,

stelele argintii

în grădina căptuşită

cu florile de câmp

dăruite iubitei

Ochii tăi frumoaso

atât de albaştr