Blog

n-aș zice că ochiul mă ajută prea mult
ca să fiu sincer
îl simt cum se împleticește-n singurătatea clipei
descumpănit
pentru cineva care a văzut și reflectat totul
nu mai există emoție
spirala descrescătoare a vieții
accentuează sentimentul acela obositor
de

Magnolia, liliacul, cireșii-n floare

La festivalul culorii au răspuns prezent.

Și zarzări sunt, dacă mă uit puțin mai atent,

Lângă trotuarul cald, îmbătat de soare.

Văzându-mă, vântul zburdalnic se mișcă lent,

Cuprinde-n taină petalele amatoare.

Magnolia,

Parfum minunat

de la sânii iubitei-

 flori de liliac

*****

Tremur în codru-

cu nădejde la soare

primul ghiocel

*****

De primăvară-

în codru verde cu flori

cântec de păsări

*****

Plină de rouă,

de amor și de viață-

o lăcrimioară

*****

Lucră în codru

din zori până

Pacea primăverii mele
are susur de izvoare, 
are noapte, lună, soare,
are raze și-are stele.
Pacea primăverii mele
are ghiocei în poală
și cu talpa ei cea goală
calcă printre viorele.
Pacea primăverii mele
are lacrimi de izvoare,
are păsări călătoare,
toporași

fereastra este larg deschisă,

lângă geam m-am ghemuit,

nici primăvara nu este decisă,

mai am câteva rânduri de citit.

ultimii fulgi vor să înfrunzească,

altă zi de martie se sfârșește,

salcâmii vor să înflorească,

fulgul de nea speriat pășește.

mai bate vânt

CĂLĂTORIA

O căldură de foc, un tren personal, doi tineri ce călătoreau, cu acel tren, lume multă, transpirație, mirosuri diverse, dar cei doi, nu băgau în seamă nimic.

Nu observau aglomerația, erau doar ei doi. O zi întreagă numai pentru ei doi.

Fără fa

sunt o Spirală
în visul meu
de zi cu zi 
rațiune ideală
și-un fel special
de-a fi -

rotire nesfârșită
spre Înălțimi Astrale 
când vreau
o reușită
cu Muze literare.

prin straturi
de viziune
alerg
mereu în Sus -
cerându-I
permisiune
doar
Domnului Isus.

adesea îți poți permite să nu fii cel din C.V.

atent la detalii

scorțos

cu morgă

și să fii cel lăsat de mama Natură

care înjură

vorbește trivial

râgâie

își soarbe zgomotos cafeaua

e aproape imposibil să-ți trăiești viața numai în Conștiința de sine

estetic

și s

Prundișu-l scarpină pe burtă,

E lat aproape ca o turtă

Și luce-n razele de soare,

Tu când îl ții parcă-i unsoare;

El este bine de gătit

La jar domol de-a fi prăjit;

E greu de prins că e păzit!

(soluția în forma textului)

Ioan Friciu

—Îmi pare rău că m-am iluzionat la chemările insistente ale tatălui meu, spuse Diana. Dar cel mai tare mă macină frustrarea că și tu, și eu, am intrat în jocul lui perfid. Eu însămi am ignorat faptul că lamentările lui târzii erau doar produsul nesig

Ca mai toţi oamenii, cred şi eu că povestea vieţii mele este cea mai tare şi merită transpusă într-un film. Multă vreme m-am gândit cum să fac, dar nu-mi venea nici o idée, nimic. Într-o zi mi-am zis:

“Ce mare lucru? Mă apuc de scris.”

Aşa am crezut, n

Ciuta

La izvorul din pădure
În gura de hududoi
Când e soarele-n chindie
Se-adapă turma de oi.

Iar în orele de taină,
Pe poteca bătucită
Cu urechile ciulite
La izvor vine... o ciută.

La stâna de pe colină
Arde felinaru-n cui;
Rumegă oile în staul;
Dulăii

            (postarea precedentă)

            Țară (lingvistică și geografie)

            Moto: Sunt bolnav de tine, țară...

„Nu-i durere să mă doară,

Nu mă las de ea înfrânt,

Sunt bolnav de tine, țară,

Leacuri știu că nu mai sunt...

Vântul

 Să fiu ce nu am fost nicicând
 poetul nemuririi pe Pămant -
 să fiu un strigăt al iubirii
 ce scrie versul fericirii.
 Să mă înalț ca un Icar în zbor
 spre Constelații de amor
 și-ntre planete să valsez
 purtând pe-aripi 
 al vieții cre

diminețile din viața mea sunt ca niște femei somnoroase

lascive

îmbrăcate sumar

în derivă

de-aceea mi-e greu să asist la zvârcolirea frivolă a nopțiilor înjunghiate în zori

pe altarele zilei

și prelungesc  vraja

refuzând ispita înșelătoare-a luminii

cât să-m

GHICITOARE 20

Pasăre profund urbană

Orătanie-i ca hrană,

Rost își face sus în pod

Un cuib tras pe calapod;

Meiul bob e un capriciu,

Bobul grâului deliciu;

E din neam cu guguștiucul,

Liniștea o sparge cucul

Uneori când este-n crâng,

Laolaltă nu se strâng.

(so

Îţi caut privirea senină

cu teamă şi dor

cuvinte neînţelese

au rămas în urma

paşilor pierduţi

sunt atât de puţine

stele pe cer,

când jarul iubirii s-a stins

şi timpul îmi pare străin

umbra lunii

se revarsă în mare

lăsând raze albe

pe nisip

se zbat în adâncuri

mărg

 doresc să-ți spun
 de ce plâng
 când vreau la tine 
 să ajung
 doresc
 desigur să-ți explic
 dar n-am cuvinte 
 ca să-ți zic -
 în mintea mea 
 ești unică pictură 
 plină 
 de-o culoare pură...
 
 aș zice sute  de culori
 ce pensula