Blog

era o vreme când înotam ca un pește

în liniște

nu-mi mai amintesc

dacă eram om sau pește

dar sentimentul singurătății lucii

era același

liniștea se insinuase între noi ca o aripă nemișcată de lebădă

pluteam

simțeam cum îmi apar riduri în jurul ochilor

de-a l

E-nnorat și încă vânturi aspre bat,

Între iarnă-primăvară-i un război;

Nu se potolesc, e aprig tărăboi,

Plânge câmpul ce-i de zloată îmbibat.

Se oprește al zăpezilor năboi

Aripile,,babelor” mortal se zbat,

Soarele de-acum stăpân e peste hat

Și-n grădini v

Din spatele zâmbetului plâng de multe ori
norii sufletului agăţat de gânduri ce se înjumătăţesc
în dosul uşii închise în faţa vizibilului permis oricui
de unde suprafaţa nu are interfaţă să transmită
semnalele vitale ale unor interioare ce-ar striga
cât l

Vară liniștită, frunzișul este verde,

Cosită bine de vânt, poiana înflorită,

Printre frunze soarele se pierde,

Numai vântul printre flori se agită.

Un bob de rouă strălucește pe frunză,

Printre bătrânii fagi apare un curcubeu,

În ochii mei soarele vrea să

(postarea precedentă)

Onoruri militare

Moto: 1907 (toată poezia AICI)



„Minciuna stă cu regele la masă...
Doar asta-i cam de multișor poveste:
De când sunt regi, de când minciună este,
Duc laolaltă cea mai bună casă....”

(Alexandru Vlahuță)

Crin Ant

orgolioși

narcisiști

ipocriți

trăim duplicitar sub o imagine falsă

într-o zi ne-am privit întâmplător în oglinzile dinăuntru sufletelor noastre

și ne-am înspăimântat

nu mai eram cei care ne văzusem până atunci în banalele oglinzi de sticlă din holuri

vitrin

 

 
 misterioasă lungă noapte
 tu cu calm mă înconjori -
 îți simt pulsul tău de arte
 ce-mi produc vise de-amor...
 
 stau la masa mea de lucru
 și compun ceva special -
 un poem cu rost și faptă
 ce îl vreau cât mai real...
 
 mintea-mi m

ard de ceva vreme pe rugul unui gând

nimeni nu poate să-mi stingă flăcările

care mă mistuie din toate părțile

după Kant n-ar trebui să mor înconjurat de oameni

indiferenți

indeciși

incapabili să-și asume umanitatea din ei

ca scop în sine

adică să arunce pe

Prin noapte trec tremurătoare stele

Ce luminează diafan zenitul

Să-mi pară mai aproape infinitul,

Ca eu să pot urca ușor la ele.

De-aș ști că va veni cândva sfârșitul

Din lume să dispară toate cele,

Aș pune păsări albe-n rămurele

Ca să vestească grabnic r

„neliniștite păsări luând cu asalt norii”

semnează artistul într-un colț al pânzei

și-aruncă plictisit pensula

desenase imaginea unei păsări necunoscute

din memorie

o văzuse cândva suprapunându-se peste imaginea norilor

și-o asociase cu sandwich-ul pe care

 





 nu am puterea să descriu
 starea sufletului meu -
 o rezonanță ce o știu
 pe numele... de tu și eu...
 
 în Universul meu de poezie
 metafore se zbat și vor -
 pe-acea ce-i una într-o mie
 pe-alei de vis nemuritor...
 
 unde ți-i ros

Coana Leana și homălăii

În fiecare dimineață, vecina are program. La o cafea, pe care sărmanul Costică o înghite cu noduri, dezbate un subiect arzător.

Cum între bucătăriile noastre nu sunt mai mult de trei metri și Leana nu face economii vocale devin

ți-aș spune că lacrima ta e tulbure

ca vinul nelimpezit

dar m-ai privi pe deasupra

impersonal

imprecis

de unde și până unde să-mi dau eu cu părerea

cu ochii mei imobili și sticloși de pește încremenit în undiță

că ar exista un motiv

și n-ar fi decât o furtun

Mamă, anotimp de primăvară,
M-ai învățat frumos să înfloresc,
Să sădesc iubirea - floare rară

În solul inimilor pe care le întâlnesc.

Ascult a cerului frumoasă simfonie,

Soarele dispare după umbra serii,

Privesc cerul senin la malul mării,

Valurile aleargă, plaja este pustie.

Cu gândul călătoresc printre stele,

De multe ori vreau să le ating,

Îmi este dor atunci când se sting,

Trec print

să îți spun de ce te iubesc
pentru că alta ca tine
nu mai găsesc -
ești pictată in mintea mea
așa cum numai Picasso
ar vrea...

nu am pretenții sofisticate
dar îmi plac cele *colorate* -
abstractul e și ăsta ceva
iar tu ești iubita mea
da... da... da...
nu-i a

aștept să deschizi ochii spre ziuă în dimineața aceasta de opt

din luna lui Marte

dormi fără griji într-un vis ireal cu magnolii și grauri

doar zâmbetul ți se răsfrânge în afară

din gând

te-ai răsucit înspre mine

dezvelindu-ți genunchiul rotund ca opalul d