Blog

Te-aș fi lăsat un nume printre  altele,

În  cuprinsul

de unde îmi aleg măștile,

de nu te-ai fi încuiat

 să-ți veghezi rezistența

în fiecare amintire

din care încerc să te fur,

în fiecare mâine

din care încerc să te pierd.

Fără să-mi tulburi mistificarea

spore

 sub tălpi de dulci călcări aș vrea
 să fiu un gând de tainică iubire -
 mergând... să-mi dăruiești ceva
 ce îmi crează stare și simțire...
 
 apoi tu să mă lași încet să urc
 spre lumi ce le visez și le doresc -
 iar când la ele-am să ajung

Întâlnirea de revelion a fost oarecum diferită de cea din Ajunul Crăciunului. Părea că Leanța ar fi pus drept condiție vizita la scara Arsiniei în schimbul cinei cu Diana și Darius. Firește că Ițenco intuia miza nevestei sale: vin copiii la noi, dar

Din bariera plină de tăcere

Ce domină fereastra luminoasă

Cad bucle. Cu o mângâiere

Excită scrumul ce aleargă prin casă.

Încorsetată cu o vergea-n garniș

Cochetă, cu amintiri stropește

Praful ce-o iubește pe furiș.

Involuntar covoru-l umilește.

Aș face ord

Omul nostru, simţind arma că îi atinge trupul s-a îngălbenit şi din cauza emoţiilor pe care nu le-a mai putut controla şi-a udat pantalonii.

-Măi, ţie ţi s-a vărsat ,,pătrăţica” de coniac din buzunar? Măi, păcătosule, de ce te bagi în fărădelegi d-a

       (postarea precedentă)

       Țiganii

       Moto: „„De ţigani nu avem milă,/ Îmbrăcaţi în al lor port/ Îşi aşează lângă vilă/ Vechiul cort.” („Tradiție”, de Vasile Iuşan din Estivale, 2009)

       Doamnelor, domnișoarelor și domnilor, unii po

Azi mâna îți miroase acut a poezie,
Pe fiecare deget îți saltă îndrăzneț un vers
Ca mieii cei zburdalnici ce saltă pe câmpie,
Cu verbul a iubi clădești imensul univers.

Și ce frumoși sunt ochii tăi albaștri...
Cu tot seninul calm pământul invadează,
N

printre trandafirii ce au înflorit,

mai tremură în zori adesea vântul,

crengile încărcate la geam au venit,

un alt amurg colorează asfințitul.

pe gândurile obosite noaptea coboară,

printre pletele negre vântul se ascunde,

și-o petală cade încet în călimară

Gene şi sprâncene false, păr fals, unghii false, sâni falşi, buze false... De ce n-aş fi apărut şi eu, când era aşa de mare discrepanţa dintre cerere şi ofertă?!
Practic, nu am făcut decât să răspund acestei cereri, lucru normal într-o economie de p

 
  
 



 Cică, dacă ești copil
 Poți ca să visezi din plin -
 Ești desigur "magician"
 Într-un mod 
 Foarte ”spontan”....
 
 Te scufunzi, înoți pe spate
 Chiar și-atunci
 Când nu se poate -
 Lumea, îți stă la picioare
 Iar tu ești, "șeful"

Căruța dusă prin hârtoape

Ar vrea să meargă mai aproape;

Luat ușor de un dârlog,

Urcat să pască pe pârlog,

Lăsat din frâu că-i cam olog.

(soluția în forma textului)

Ioan Friciu

Am onoarea de a vă anunța lansarea celei mai noi cărți a mele, o antologie de povestiri SF, cu titlul generic Vieți importante.

Volumul este constituit din 14 povestiri, unele publicate și aici, pe WordPress, altele inedite.

Cartea are 300 de pagini în

mi-a fost imposibil să plec

să-mi  fiu mie însumi

fiecare părticică din sufletul meu

aparține norilor de pe cer

prezenți în toate dimineților mele

răscolite de gânduri

pădurii de brad

cu mirosul ei inconfundabil de cetină

și rășină care ți se lipește de dinț

Picioarele iernii s-au îndoit de oboseală
martie îşi flutură evantaiul în faţa ei
sfidând-o cu vreo cinci raze de soare
nu de mult clopoţesc ghioceii în şoaptă
de sub căciuliţa gingaşă surâzând zăpezii
nedumerite de culoarea lor fiindcă
credea că numai ea

după gratii întunericul

ca o fantomă uriașă

înghite lupi și iepuri/ lei și căprioare

deopotrivă

mirosul de apocalipsă

(ne) soarbe plămânii

plouă cu cenușă în viscere

prin(tre) cadavre

râuri de smoală

nu e nevoie de puști

moartea își ia tributul

dansând în vârfu

ce dor îmi este... dor de cuvântul lăsat
omului cu chitara
ce atinge trupurile sunetelor
pe trambuline de vibrație astrală.

ce dor îmi este... dor de drumurile paralele
ale pașilor pruncului
care crește… crește… crește
jucând șotronul pe notele

„Nu numai că nu-i civilizat să caști fără a pune mâna la gură, dar este și periculos”, mă admonesta cu ceva timp în urmă bunica. Un strigoi stă mereu la pândă și-ai putea să îl înghiți!

Nu am crezut-o până când s-a întâmplat.

Am căscat. Ceva s-a învârt

De cum zorii s-au ivit
Mândre fete au împletit
Un fir alb curat de nea
Şi-altul roşu catifea.
Răsucit-au fir de dor
Într-un şnur de mărţişor
Să vestească el pe seară
Că e timp de primăvară.

Îl aruncă hăt în zare
Înspre păsări călătoare
Să ne ia negre