Blog

Susur de izvoare-n dulcea primăvară,
păsări, cu-a lor glas îmi împânzesc cărarea,
dimineața, ziua, dar și câte seară,
blânda armonie-mi scrie așteptarea.
Susur de izvoare, cântece-n surdină,
ploi de primăvară, codrii înviați,
colțuri de natură blândă și di

mă îmbrac cu secunda născută din timp
până când dispare, apoi cu alta o schimb -
mă filozofez cu conecții de stare acută
ca să stau plută... ca să stau plută, plută...

mă încalț cu secunda pantof, doar un plus
ca să am imagine de mers... îndeajuns -
a

            (postarea precedentă)

         Popor

         Moto 1: „ROMÂNII ŞI MOLDOVENII VĂZUŢI DE UN POLITRUC

Naţiune sau popor 
Nu prea ştie, că nu-i scrib,
Aşa-i el mai din topor,
Cum sunt toţi la el în trib!”

(Valentin Ursu)

         Mo

Plouă. Și-mi este foarte frig.

Lângă un pom, m-am strâns covrig.

Și mă gândesc iar cu tristețe,

Cât e de greu, la bătrânețe...

Am fost cuminte, devotat,

Și prin ogradă am lătrat.

Mereu am vrut ca orice câine....

Să am bucata mea de pâine.

Mă arde rău la

Întâlnirea din acea jumătate a lui februarie a trecut peste Diana și Darius ca o părere a ceva ce nu ar fi fost. Cu sufletul tăbăcit de abuzuri emoționale, de nedreptăți și deziluzii, Diana trăia acum certitudinea ruperii definitive de părinții ei. A

Doar c-o vioară şi c-un flaut

mă-ndepărtez ca să te caut

e surprinzător cât de multe pagini se pot aduna într-un jurnal intim

câte observații subtile poți consemna într-o zi

îți dai seama când jurnalul devine neîncăpător

și adaugi pagini

o zi

o pagină

după o vreme acestea îți invadează viața

nu mai încap între pe

Un stol de albi porumbi urca-n cetate,
Zbura planat sub scânteieri de soare,
Penajul și-l spăla prin recea boare
Trecând deasupra-n volte repetate.

FLORI DIN NECUVINTE

Cu flori din necuvinte
Ai parfumat neuitarea,
Fără să știi, dinainte,
Cât doare exaltarea.

La umbra necuvintelor
Ți-ai găsit alinarea,
Chiar dacă dorințelor
Le-ai aprins lumânarea.

Amintirea a tot declinat, 
Necuvintele prin poezie
Și m-am t

nu mai încap în propriu-mi corp

de-o vreme

mă întind peste o umbră străină

cu tot sufletul în care încă mai sunt

foarte bătrân

m-am confundat cu locul acesta al vieții

precum nefericitul pictor Daozi

din dinastia Tang

până la pierdere

sunt prea multe tablouri

Aceşti poeţi cu inimi cât un munte,

Cărând în spate bobi de univers

Şi înălţând trăirile mărunte

Printre ciulinii agăţaţi de vers,

Îşi dăltuiesc, cu uimitoare forţe

Şi cu migală de bijutier,

În pedepsitul lut, sublime torţe,

Să-şi pârguiască dorul de priér

Stai acolo că te ține,

Poate că un rău îți vine,

Ieși curând să te refaci,

Tu te duci din nou la vraci;

Amețit de tratament

La un doctor fugi urgent,

Uiți ce leacuri ți-a prescris

La control iar te-ai înscris.

(soluția în forma textului)

Ioan Friciu

Un copil al tău sunt, Doamne,
Tu m-ai îmbrăcat cu toamne.
Cât îmi dai din primăveri
Strâng în suflet mari averi.

Ai sădit în mine-o lume
Ce-ndrăznește-a face, -a spune.
Aripilor le-ai dat zbor,
Doar în inimă-ai pus dor.

Când învii verdele-n frunze
Cânt

când ramuri se apleacă foșnind,

de valul înspumat mi se face dor,

doar vântul umblă pe plajă cerșind,

adesea sufletul meu este călător.

pe-ntinsul mării gândurile aleagă,

în brațele tale privesc asfințitul,

și valul înspumat o să se spargă,

pe țărmul mării

Doi porumbei îndrăgostiți,
Se bucurau de viață.
Erau voioși și fericiți,
Iubindu-se, de dimineață. 

Vor fi de acum, doar împreună,
Își vor zidi un cuibușor.
Se vor iubi, iar mai pe urmă,
Vor crește puii cu mult dor.

Dar visul plin de bucurie,
Se pr

Un fluturaș se ridică-n cerul înstelat
Căutând asiduu, sfânta stea a iubirii,
Este dorul meu chinuit și însetat,
După amor fierbinte și gustul fericirii.

El zboară din greu prin ploaie și vânt,
Spre zâna cea visată, ce frumos lucește,
Nu-i pasă că-i

E greu să definesc acest sentiment misterios de dragoste

față de lucruri și oameni

probabil pentru că nu putem trăi unii fără de alții

dar parcă mai e ceva în plus

inima

care operează cu alte unități de măsură

ascunse la Facere

precum frumusețea

armonia

intui

Trecuți sunt anii toți pe neștiute

Ca norii triști ai toamnei duși de vânturi

Și-au fost ascunși în terne labirinturi,

Cu ei s-au dus și visele țesute.

Edenul este împânzit de cânturi

Și-acolo nu-s orgolii și dispute,

Privești vrăjit grădinile lui mute

Și

Merg în şir indian cuvintele dictate
de muzele îndrăgostite din toate
părţile de N spirite dăruite Pământului
pentru coloritul filelor care nu-şi găsesc
sens în albul lor şi le strigă într-o
lume atât de aglomerată în spaţiu şi timp
ce-şi deschide fereas