Blog

Vine vara cu căldură

Care uneori e dură,

Să ajung la o răcoare

Îmi prind calul la trăsură,

Dacă murgul se codește

Am să-l schimb cu iapa sură.

Eu mizez că-i mai buiacă,

A mâncat ovăz din șură

Și  se trage dintr-o spiță,

Dobrogean de rasă pură.

Voi ajunge

Pe malul apei…

Pe malul apei ce întinde oglinda-n rama cursă-n val

Pe care nuferi, cât cuprinde, se-aprind în luciul de opal

Pe malul apei ce-oglindește albastru cerului senin

Sub bolta care strălucește o fată suferea-n suspin

Pe malul apei tremurânde

Vântul suflă-n muzicuță
Blând dând tonul la-nflorire.
Vin cocori să-ți dea de știre,
S-a-mprimăvărat, măicuță!

Din călcâi până la coate,
Îmbrăcându-te-n petale
Mov pe trupul dumitale,
Cresc zambilele moțate.

Ieri, din firul tău de geană,
A zvâcnit o panseluță

          (postarea precedentă)

          Țuică

          Moto: „Când mă-mbie-n hrubă vinul pişicher,/ Stare-aş la taclale cu Apollinaire!/ Ci de-ar fi pe lume fluvii de palincă,/ Le-aş lăsa în seamă lui Ivan Turbincă.” (Gheorghe Azap din Antologia

hai să încercăm un exercițiu de imaginație

și  să împărțim pâinea aceasta în continente

punem jumătate deoparte

pentru Asia

ca să fim siguri

altă jumătate pentru ce-a mai rămas

în ordine

Africa

America

Antarctica

Europa

îmi vei spune că n-am luat în calcul ocea

Când flori de liliac se vor deschide

Suavele miresme mă îmbată,

Încep în nopți de vis ca să răzbată

Prin geamurile casei și firide.

Natura-ntreagă poate fi schimbată

În așteptarea zilelor toride

Când ierburi găzduiesc efemeride

Și lasă vieții ciclul să-l

 dăruiește-ți scăparea de suflet ”hoinar„
 să o pun poetic în al meu cuibar -
 dăruiește-ți strigătul de Univers acut
 mie... poetul cel necunoscut... 
  
 plimbă-ți trupul printre infinite Galaxii
 așa cum numai tu poți ca să știi -
 lumini de

Îl privesc pe domnul Gabi Cobori  cu admiraţie. Ştiu că de multe ori, uităm să le mulţumim celor de lângă noi, pentru ceea  ce fac pentru noi, iar asta nu e deloc înţelept. Ascultându-i poveştile acestui fost poliţist, am înţeles că niciodată nu e t

De la Tine miroase a flori de primăvară, 

Precum un înger eşti:  de o frumuseţe rară. 

Buzele tale sunt dulci... ca mierea de albine, 

Porţi zâmbet de soare, sunt îndrăgostit de Tine. 

Te rog, hai, iubito, în codru:  în iarba cu flori, 

Să facem dragost

acum e prea târziu să mă ascund

după metafore

( de ce-aș face-o tocmai acum?)

cine se înhamă de bunovoie

la jugul cuvântului

trăiește deja în metaforă

respiră metafora

nu-i nicio rușine să-ți crească aripi în locul picioarelor

( se întâmplă de când lumea în

Magnolia în parc e înflorită

Și adieri vernale se strecoară

Prin geamuri ce-s deschise-ntâia oară

De dragul primăverii ce-i sosită.

Magie este tot ce mă-mpresoară,

În suflet pacea mi-e nemărginită,

Furat de-a frumuseților ispită

Dragi amintiri încep ca să

Mai rămâi, doar o clipă,
nu-mi privi depărtarea!
Ziua mea se-nfiripă,
glasul tău e ca marea.

la început am îmbrăcat haina vieții

pe deasupra hainelor de duminică

ca pe-o manta de-a lui Gogol

(găsită în lada de zestre-a bunicii!)

cineva mi-a spus că arăt ca o sperietoare de ciori

pulpanele îmi atârnau până la călcâiul lui Ulise

și era largă

jenant

pe

Stele fără număr licăresc pe sus,

Raze argintii de lună se ivesc

Peste orizont ce-n noapte îl privesc,

Cugetu-mi colindă spre înalturi dus.

Aștri-n Universul nostru se strivesc

În vacarmul lui ce nu-i de reprodus,

Iar divinitatea nu li s-a opus;

Crede că

Frunzulică de urzică
Auzi cucul cum se strigă
Tot pe nume, tot pe nume,
Parcă-ar fi singur pe lume.

Șade trist pe ram de nuc,
Cum stă-n codru cel haiduc,
Nu-i răspunde nici o cucă*,
Frunzulică de urzică.

Cucul, fost-a uliu iarna,
Dar acum schimbându-și

un lucru e sigur

dacă nu strigi când te doare

nu te aude nimeni

oamenii iubesc strigătele la nebunie

iar poezia este un strigăt

precum cel al Babilonului lui Nabucodonosor

în flăcări

cine-ar fi crezut că Babilonul se va prăbuși

într-o singură noapte

că morții

În calda primăvară toți pomii, ca nebunii,
Au explodat în floare; din urmă vin salcâmii.
Alt gust ar-vrea de viață să prindă firul ierbii
Când peste ea în turme păși-vor mândri cerbii.

Vin ciutele-nsetate să se-adape, una câte una,
Pe sub copite sprin

de la un anumit timp zilele se scurg mai repede

parcă prea repede

în hăul prăpăstios al timpului

în urma lor rămâne de fiecare dată câte ceva important de făcut

pentru mâine

care se termină la rându-i cu alte lucruri neterminate

altădată mai aveai timp să

Copilul neființei

Viața doare tare
Plina de necaz
Și zborul meu e doar o sublimare
A unicei dorințe de extaz.

Ce te îngână
În trecerea-ți fugară pe sub cer

Privește-ți primăvara ofilită

Tenebrele chemării
Strivind sub semnul greu al întrebării

Din noianele de

Ca omul să răzbească-n viață
E să aplice tot ce-nvață