Blog

De mine visul s-a ascuns
după perdeaua norilor,
în cupa dulce-a florilor
și-n negura de nepătruns.
La mine visul s-a ivit
din codrul des și-ntunecat,
din cântul ce l-am ascultat
din liniștea fără sfârșit.
La mine versul s-a făcut
cununi de spini, lumini, uită

a scrie în zilele noastre

este un fel de a-ți pierde timpul

nu mai citește nimeni decât clișeele de pe facebook

stereotipuri precum „bună ziua”

sau platitudini

un fel de filozofie ieftină despre nimic

într-o gramatică aproximativă

poezie albă

la propriu

cu po

La fereastră dorm ghetuțe,

Așteptând daruri, bomboane

Și nu sunt deloc nouțe,

Însă plâng după... saloane.

Darurile-s cam micuțe,

Moșul ăsta are toane!

La fereastră dorm ghetuțe,

Așteptând daruri, bomboane.

Copilașii, pe pernuțe,

Visează ca trei spioane:

Pist

Cum oamenii se-amestecă-n popoare

Și-n norme noi viața lor o schimbă,

O nouă davă apăru sub soare –

Dar vechii daci vorbesc o altă limbă...

Cândva măreață, Sarmisegetuza

E astăzi doar o piatră sub călcâi,

Sub care șerpi giganți ai lui Meduza

Își caută de ve

Valea plângerii -

loc pentru exterminat

speranţa noastră.

arșița mare

la fântâna dorului

seacă izvorul.

sfinții ingerași

îcătușați de canon

rup lanțurile.

Prâslea cel Voinic

mușca mărul de aur

din mâna Evei                                            .

în teo

Gândul spre trecut îmi zboară
și începe să mă doară
liniștea dintre cuvinte, 
pâinile care sunt sfinte,
lacrimile ce-s vărsate
și trăirile uitate.
Stau pe-o margine de lume...
Are rele și-are bune,
are gust de drag de glie, 
gust de drag de Românie.
Stau pe-o

dimineața îmi place să alerg singur

uneori îmi iau și câinele

un suflet curat și candid

care nu se opune niciodată

o face din toată inima

cu dragoste

așa cum noi oamenii nu izbutim

nici măcar dimineața când alergăm

când trebuie să ajungem la serviciu

la super

Părul pe când îmi albise,

Răscolit de un profund fior,

Iată-mă cu versuri scrise,

Mă cred şi eu un scriitor

Uitat sub vraf de manuscrise;

Las cartea asta tuturor.

Volumul de rondeluri este,

O formă fixă-n poezie,

La toate-apare o poveste,

Uneori e cam târzi

A nins cât pentru toate iernile sărmane,
Ca un refren sfâșietor a nins.
Dorm sfinții înghețați din reci icoane
Și-l caută pe Dumnezeu în vis.

Copacii tineri cu frunțile în cer înfipte
Pe brațe mirese par că țin
Din lut își trag speranța-n trupuri geru

Din Argedava, prin câmpii aride,

Spre Istru un izvor se scurge lin,

Cu apele mocnind scântei candide

Și cu parfum de izmă și pelin.

Izvorul sapă maluri în surdină

De veacuri, întâlnind în drumul său

Mitropolii căzute în ruină –

Un loc pustiu, uitat de Dumne

Suntem prin anii ’80.

Maria e în clasa a XI-a şi tocmai a ieşit de la cursuri.

E o zi cu burniţă care nu-i permite să-şi omoare timpul plimbându-se prin oraş până la ora patru când are autobuz către casă, în sat.

Ce să facă? Se aşează pe o bancă în auto

Ninge c-o liniște imaculată,

Chiar dacă fulgii dansează peste tot...

Te aștept c-un ceai și o ciocolată.

Șuieră iarna cu frigu-ntr-un clopot,

Cana de ceai c-o roșie rochiță

Te-aude cum șoptești sacadat: „Nu pot!”

Însă eu, ascunsă după bundiță,

Îmi număr p

Iarna coboară peste tăcerile pădurii. Ninge liniștit, ziua se sfârșește, vântul printre brazi vuiește. Gerul și fumul se amestecă cu fulgii de zăpadă într-un dans nocturn. Liniștea pădurii respiră printre brazii încremeniți de ger, răsună peste piscu

   Tranziția e incertă. Nu eram decât o beznă de nepătruns, acum sunt doar un abur volatil apoi… Încet, încet, precum o cortină de catifea  care se ridică la începutul spectacolului, conștiința de sine mă auto determină. Acum știu că sunt eu, dar atâ

Sunt o verigă tricoloră
în lanţul lumii infinit
şi doar o mână mă adoră
de care sunt înlănţuit

  strig timpul renăscării
  prin moartea-ți 
  "temporară" -
  viziune-a poeziei
  în sfera-mi cerebrală...
 
  te caut fără jenă
  căci tu ești rostul meu -
  Nichita... om de treabă
  vorbind cu Dumnezeu....
 
  la Masa

la fiecare început de Decembrie

sunt trist

se adună toate tristețele de peste an

unele peste altele

într-un loc fragil al tristeții

undeva în preajma inimii

până îmi înăbușă sufletul

și parcă mă simt tot mai greu

cu fiecare tristețe presată între filele aces

 *

 Lacrimi de urmași,

 Pios, etern omagiu-

  Nu mor eroii…

 *

Ioan Friciu