te numesc
o ultimă speranţă
viaţă ce a "ruginit"
iubire efemeră
într-un copac
de frunze dezgolit.

mişcare solitară
echilibru instabil
conecţie cosmică
de toamnă

ochi de stare
chip sublim.

te numesc
o zbatere gentilă
dans
pe muzi

În pletele încărunțite ale trandafirului resemnat,

silabele cerșesc destinului îndurare.

Neputința

și

deziluziile

se amestecă prin prospețimea tăcerii.

E NOAPTEA CUVINTELOR!

Silabele plâng

alunecând pe o fărâmă

din

sentimentul luminii diluate.

În obscuritate

dec

Din nou trecutul mi-l deşir,

Printr-un regret ascuns,

Că la tăcutul cimitir

Demult n-am mai ajuns.

Se aplecau copacii grei

Cu umbra răcoroasă,

Citind un dor în ochii mei,

Un suflet fără casă.

Of, cimitir indiferent

Şi tăinuit de vremuri,

De ce mi te arăţi dece

Se ridică din căderea zborului
ce-i fluctuaţie de timp
secunda nu moare în ochii
suspendaţi de tavan...

Idei de văz ardent
aruncat în obscuritatea camerei
când mâna nevăzută dirijează
muzica
destinului necunoscut...

Doar gândirea precipitată
de imaginea

Pe Steluţa Crăciun am avut onoarea şi plăcerea să o cunosc în urmă cu aproape doi ani, când am descoperit-o într-unul din cenaclurile literare virtuale, a cărui membră devenisem. Am fost, încă de la început, impresionată de bogăţia metaforică şi orig

Copacul rădăcini înfipte are

În solu-n care falnic a crescut

Și n-a avut vreodată vajnic scut,

A fost mereu lipsit de apărare.

De multe ori să fugă ar fi vrut,

Să scape de teroare-n lumea mare,

Dar n-a putut căci nu avea picioare…

L-au rupt samsarii și a

Îmbrăcat de frunzele toamnei gândul zboară,
Ascult în grădină un cântec frumos de chitară,
Frunzele, fluturii își descoperă gingaș aripile,
Mă joc în culorile reci când vin la apus serile.

Miros toamna, gândurile sunt acum departe,
Sufletul pictează c

în cartea ta

autor: Matei Ioaniţiu

~ din ciclul „poeme cibernetice dialogate interior” ~

femei cu tocuri înalte îmi umblă prin minte

zgomotul pașilor pe asfaltul zgrunțuros al creierului e inconfundabil

o imagine aproape orgasmică la vedere

femei preocupate să-și scape batistele parfumate pe jos

(”vai, ce drăguț sunteți, domnule!)

 femei încă

Din anul doi de liceu aveam o colegă nouă. Taică-su, l’ent major de infanterie, fusese detașat la una din unitățile militare din oraș așa că venise cu întreaga familie.

Acuma... ce să zic, făptura era absolut fascinantă prin ineditul prezenței sale: o

Când văd că viața este tare scurtă

Și dusă e mai mult de jumătate,

Aud în turlă clopotul cum bate,

Mi-e frig de parcă am dormit în iurtă.

N-aş vrea s-aud de vremi îndoliate

Iar judecata nu mi-o vreau inertă

Și nici nu vreau să știu o dată certă

Atunci cân

- Dă-ți cu praf de pilă peste limbă, femeie, că tare aspru îți mai e glasul!
- Și ce vrei să spui, că ți s-a acrit de mine?!
- Acră ești tu din neam. Ah! Prost am fost... daʼ...
Până la partea cu acreala din neam, Leanța îndură afrontul cu suspine în

Vântul își trage repede vălul supărat,

Un nor pe cer acum se rostogolește,

Se-nprăștie ziua, vremea se zburlește,

Adesea pe multe alei frunzele au zburat.

Un  nor neadormit mult a mai lucrat,

Stropi fără culoare, totul se ofilește,

Vântul își trage repede

O cămăruţă-ngustă, dar curată,                  

ce nu se ştie când a fost durată,                 

cu-aspectul învechit, ca de chilie                 

în care-şi duce zilele o monahie,                  

un pat precum o veche piesă de muzeu,     

în care

În caseta cu amintiri

Am mai adăugat un an.

Mai plâng printre dezamăgiri

Doar să îmi treacă de alean.

Cadourile de-alături

Evidențiază-n filigran:

În caseta cu amintiri

Am mai adăugat un an!

Când sărbătoarea din priviri

Mă aruncă într-un ghiozdan,

Jocul prin

Zilele altei ierni se cam grăbesc,

Ploaie, frig și multe haine groase.

Seara alunecă încet peste case,

Adesea cu ploaia eu mai vorbesc.

Stropii reci pe caldarâm strălucesc,

În casă a mere coapte miroase,

Zilele altei ierni se cam grăbesc,

Ploaie, frig și m

Hai, să uităm umbrela pe o bancă

Și s-acceptăm a ploii-mbrățișare!

N-aș vrea să-ți sugerez că sunt golancă,

Dar toamna are-o nouă-nfățișare.

Privește aurul tăcut din frunze,

Cascada ce pulsează-n detașare...

Hai, aruncă-ți paloarea de pe buze

Și prinde cl

există zile în viața mea când mă cutremur

pe o scară Richter de la unu la zece

(cel mai adesea spre opt!)

atunci se prăbușesc toate castelele de nisip construite în mine

și mă trezesc dintr-o dată singur printre ruinele minții

printre mormane de moloz și

Zilele toamnei  departe au plecat,

Iarna fusul repede îl pregătește,

Pe îndelete mult mai povestește,

Vântul rece este foarte supărat.

La geamul casei iarna rău vuiește,

În casetă câteva petale am păstrat,

Crăciunica roșie mult m-a bucurat,

Pe la geamuri