Blog

nu mai am dureri să-mi dor nefericirea

m-am tot durut de când mă știu

acum ascult cum mă învăluie nemărginirea

și cum îmi strecură în suflet tot nisipul din pustiu

stăpân pe ochiul bolnav de întuneric

eternul cerc-și-aruncă-n zile tulburi lestul

lăsându-m

Se scurg clipele printre labirinturi,

Rătăcite printre crengi desfrunzite,

Atinse de vânturile neîmblînzite,

Merg agale printre triste uscături.

Cad peste noi multe frunze ruginite,

Înviate de ale păianjenului țesături,

Simt deseori ale ploii reci picătur

Firul de păianjen
Imagine
De cădere în tine.
Tavanul camerei
Nu mai există
E doar o metaforă
Deasupra patului tău
Marin Sorescu...

Scară fără sfârșit
Fară trepte de suire.
Cerul îți cheamă
Gândurile.

Curcubeie poetice...

Mă scobor spre buticul lui Vlad.

La tejghea, o apariție nouă: brunetă, minionă, imberbă și cu niște ochi mari, negri și plini de o nevinovăție plină de-o candoare care l-ar dezarma, făr doar și poate, și pe Jack Spintecătorul.

Ce să fac, cum să fac?

Zic

Mulţimi de frunze colorează vântul
şi clatină crengile copacilor,
în fiece an face pe savantul
trăgând după el şiragul norilor.

Iritându-se pe a lor culoare,
se mai răzbună norii din când în când
pe capriciosul vânt ce nu îl doare
de flori, de frumuseţe

I-am propus Aureliei Albatros, ceva special... un fel de provocare.
Să îmi dea 6 cuvinte din domenii diferite, iar eu să scriu o poezie
de 6 strofe, fiecare strofă conținând câte un cuvânt din cele propuse
de Aurelia.
Aici este rezultatul... mi-a

Când nepăsarea-n toamnă s-a blocat,

Patriotismul n-are amprente,

Doar ironie și este păcat

Să conservăm minciuna-n fragmente.

De ce și unde, noi ne-am încurcat,

N-aș știi să afirm, cu argumente.

Când nepăsarea-n toamnă s-a blocat,

Patriotismul n-are ampren

Frumoasă întrebare, unde se duce Timpul? Eu mi-am imaginat că Timpul nu pleacă nicăieri, pentru că altfel nu s-ar mai întoarce. Îl prindem în noi, în toate ființele vii, și-l ducem în Pământ, de unde iese din nou ca să se bucure și alții care vin dup

Copile

Ai dreptul
să nu
taci

Pământul vroia să plece... Sul se cramponă de altar:

− Deci, așa se termină toate: în nimic!

Așteptă să moară, dar zguduirea încetă. De jur împrejur se auzeau strigăte de ajutor, gemete. Marele Preot se scutură de moloz și se repezi în ajutor.

Capitala

Magie e în palmele

Ce-mbrățișează pământul -

Rodesc iubire-n dânsele,

Înfrumusețează gândul.

Cum aș putea fi ca ele?

Eu mă clatin precum vântul!

Magie e în palmele

Ce-mbrățișează pământul.

Truda oare-ar vrea să spele

Mizeria din veșmântul

Cuvântului din apel

Conversațiile dintre Leanța și Ițenco din momentele lor cu aparență armonioasă erau de cele mai multe ori sterile, ca și cum cuvintele pe care le schimbau ar fi constituit tributul fricii de tăcere. În general, cuplurile suplinesc monotonia rutinei c

La cumpăna dintre secunde

aud ielele

cum leagănă coșciugul lumii

în brațele cerului

cu pântecul plin de seva cuvintelor

crește trupul eternității

în locul tău în locul meu

nimeni cu nimeni

joacă Bowling

cu timpul făcut ghem

până când  moartea

mătură cenușa

din

Picioarele goale
nu fac mult zgomot
lăsând pământul
să le sărute porii -
gânduri de mers
ce curg
prin pâlniile tălpilor
amprente de urme...

Pe simțirea anilor
rămâne trecutul
fiecărei
jumătăți de metru
sau poate
alte variațiuni
de pași neș

Banalitate apusă

Doar roua ofta pe paltonul îmbătrânit de toamne, eu nu.

Fragilitate sentimentală

Frunzele își piteau ridurile pe bancă, noi idila într-o îmbrățișare.

Tablou rustic

Lângă masa din bucătărie, mirosul porumbului copt strivea gândurile rugi

aerul este prins de rană
cu bolduri mici de timp rămas
vreau să-l port cu mine
doar aşa pot să respir

poemele se scriu fără grabă
creaţia începe...
ta ra ta ta !

s-a ameliorat mişcarea trupelor
dorm pe vocala a...
aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
exclamându-mi re

Leanța trăia într-o lume minusculă, lumea ei interioară, populată de orgolii duse până la absurd, de inflamații care sfidau discernământul, de o iubire oarbă față de nepoata ei și de uri la fel de oarbe, cu accese violente până la limita crimei față

Ieri am mai trecut un prag,
fericirea mă-nconjoară,
dar când văd că timpul zboară
mi-e din ce în ce mai drag
Ieri am mai făcut un pas
pe cărarea ce-are zile...
N-are pietre, n-are pile,
nu știu câtă a rămas.
Ieri cărbunii s-au încins....
M-am trezit în altă c