Blog

 dăruiește-ți scăparea de suflet ”hoinar„
 să o pun poetic în al meu cuibar -
 dăruiește-ți strigătul de Univers acut
 mie... poetul cel necunoscut... 
  
 plimbă-ți trupul printre infinite Galaxii
 așa cum numai tu poți ca să știi -
 lumini de

Îl privesc pe domnul Gabi Cobori  cu admiraţie. Ştiu că de multe ori, uităm să le mulţumim celor de lângă noi, pentru ceea  ce fac pentru noi, iar asta nu e deloc înţelept. Ascultându-i poveştile acestui fost poliţist, am înţeles că niciodată nu e t

De la Tine miroase a flori de primăvară, 

Precum un înger eşti:  de o frumuseţe rară. 

Buzele tale sunt dulci... ca mierea de albine, 

Porţi zâmbet de soare, sunt îndrăgostit de Tine. 

Te rog, hai, iubito, în codru:  în iarba cu flori, 

Să facem dragost

acum e prea târziu să mă ascund

după metafore

( de ce-aș face-o tocmai acum?)

cine se înhamă de bunovoie

la jugul cuvântului

trăiește deja în metaforă

respiră metafora

nu-i nicio rușine să-ți crească aripi în locul picioarelor

( se întâmplă de când lumea în

Magnolia în parc e înflorită

Și adieri vernale se strecoară

Prin geamuri ce-s deschise-ntâia oară

De dragul primăverii ce-i sosită.

Magie este tot ce mă-mpresoară,

În suflet pacea mi-e nemărginită,

Furat de-a frumuseților ispită

Dragi amintiri încep ca să

Mai rămâi, doar o clipă,
nu-mi privi depărtarea!
Ziua mea se-nfiripă,
glasul tău e ca marea.

la început am îmbrăcat haina vieții

pe deasupra hainelor de duminică

ca pe-o manta de-a lui Gogol

(găsită în lada de zestre-a bunicii!)

cineva mi-a spus că arăt ca o sperietoare de ciori

pulpanele îmi atârnau până la călcâiul lui Ulise

și era largă

jenant

pe

Stele fără număr licăresc pe sus,

Raze argintii de lună se ivesc

Peste orizont ce-n noapte îl privesc,

Cugetu-mi colindă spre înalturi dus.

Aștri-n Universul nostru se strivesc

În vacarmul lui ce nu-i de reprodus,

Iar divinitatea nu li s-a opus;

Crede că

Frunzulică de urzică
Auzi cucul cum se strigă
Tot pe nume, tot pe nume,
Parcă-ar fi singur pe lume.

Șade trist pe ram de nuc,
Cum stă-n codru cel haiduc,
Nu-i răspunde nici o cucă*,
Frunzulică de urzică.

Cucul, fost-a uliu iarna,
Dar acum schimbându-și

un lucru e sigur

dacă nu strigi când te doare

nu te aude nimeni

oamenii iubesc strigătele la nebunie

iar poezia este un strigăt

precum cel al Babilonului lui Nabucodonosor

în flăcări

cine-ar fi crezut că Babilonul se va prăbuși

într-o singură noapte

că morții

În calda primăvară toți pomii, ca nebunii,
Au explodat în floare; din urmă vin salcâmii.
Alt gust ar-vrea de viață să prindă firul ierbii
Când peste ea în turme păși-vor mândri cerbii.

Vin ciutele-nsetate să se-adape, una câte una,
Pe sub copite sprin

de la un anumit timp zilele se scurg mai repede

parcă prea repede

în hăul prăpăstios al timpului

în urma lor rămâne de fiecare dată câte ceva important de făcut

pentru mâine

care se termină la rându-i cu alte lucruri neterminate

altădată mai aveai timp să

Copilul neființei

Viața doare tare
Plina de necaz
Și zborul meu e doar o sublimare
A unicei dorințe de extaz.

Ce te îngână
În trecerea-ți fugară pe sub cer

Privește-ți primăvara ofilită

Tenebrele chemării
Strivind sub semnul greu al întrebării

Din noianele de

Ca omul să răzbească-n viață
E să aplice tot ce-nvață

Susur de izvoare-n dulcea primăvară,
păsări, cu-a lor glas îmi împânzesc cărarea,
dimineața, ziua, dar și câte seară,
blânda armonie-mi scrie așteptarea.
Susur de izvoare, cântece-n surdină,
ploi de primăvară, codrii înviați,
colțuri de natură blândă și di

mă îmbrac cu secunda născută din timp
până când dispare, apoi cu alta o schimb -
mă filozofez cu conecții de stare acută
ca să stau plută... ca să stau plută, plută...

mă încalț cu secunda pantof, doar un plus
ca să am imagine de mers... îndeajuns -
a

            (postarea precedentă)

         Popor

         Moto 1: „ROMÂNII ŞI MOLDOVENII VĂZUŢI DE UN POLITRUC

Naţiune sau popor 
Nu prea ştie, că nu-i scrib,
Aşa-i el mai din topor,
Cum sunt toţi la el în trib!”

(Valentin Ursu)

         Mo

Plouă. Și-mi este foarte frig.

Lângă un pom, m-am strâns covrig.

Și mă gândesc iar cu tristețe,

Cât e de greu, la bătrânețe...

Am fost cuminte, devotat,

Și prin ogradă am lătrat.

Mereu am vrut ca orice câine....

Să am bucata mea de pâine.

Mă arde rău la

Întâlnirea din acea jumătate a lui februarie a trecut peste Diana și Darius ca o părere a ceva ce nu ar fi fost. Cu sufletul tăbăcit de abuzuri emoționale, de nedreptăți și deziluzii, Diana trăia acum certitudinea ruperii definitive de părinții ei. A

Doar c-o vioară şi c-un flaut

mă-ndepărtez ca să te caut