Blog

am încercat să gândesc cât mai puțin

despre ce mi se întâmplă în fiecare zi

când deschid ochii

și când primesc toată lumina orbitoare a dimineții

în inimă

fără să am destul loc pentru atâtea lucruri matinale

începând cu sufletul

izgonit de acolo în ochii so

la început erai vie

alergai fericită printre zilele însorite din viața mea

în rochia ta roșie cu cercuri albe

ca un fluture

apoi

nu știu ce s-a întâmplat

într-o dimineață somnoroasă de Mai

îmbrăcată în verdele cel mai crud

al ierbii și mușchiului

ai devenit u

Prin noaptea albastră ne-am rătăcit,

Se aude muzica valurilor înspumate,

În fiecare zi de soare bine bronzate.

Când luna se scaldă printre valuri,

Acoperiți de a cerului senine șaluri,

În liniștea nopții, o stea la noi a venit.

Sclipirea stelelor, îmbrățiș

Codrul verde când zăresc,

Să-l cutreier îmi doresc.

Stau sub pomi adeseori,

Gândul se ridică în nori.

Și privesc departe-n zare,

Cum răsare Sfântul Soare.

Păsările, cântă ușor,

Mi se pare, că eu zbor.

Vântul gingaș mă alină,

Inima de viață-i plină.

Flori mă-nv

 imagine abstractă... numai Îngerii știu
 de ce apar mâini din spatele gardurilor -
 un fel de limbaj al slabei pregătiri
 în fata unui gest premeditat...
 
 anonimat total fără poartă de intrare 
 o deschidere de la mansarda gândului
 coborât

Privesc în zare 
Mireasma de fericire
Aș vrea să cred că nu-i un vis
Petale de zorele s-au deschis
Să vestească dimineața împlinirii
Pe aripi de vânt eu ți-am trimis
Sărutul primăverii...
Curat ca lacrimile ploii
Prin ochi răzbat mii de culori,
Sunt

strigătul fricii

reverberează lugubru

alergi și simți cum plumbul ți se topește-n picioare

nu-ți mai auzi bătăile inimii

te-apuci cu mâinile de ultimul gând

care te-ndemnase

cu puțin înainte

diabolic

să fugi

fără să înțelegi de ce

și

mai ales

fără să știi cine

a

Din floarea de salcâm a curs nectarul,

Albine-l sorb și-ar mulțumi pădurii

Purtate de renașterea naturii,

Aroma lui învăluie hotarul.

Căzute în săgețile căldurii

Întinse pajiști arse-și plâng amarul

Că-n loc de codru a rămas vlăstarul

Și-ntinse-s rădăcini

            (postarea precedentă)

            Apa

            Moto 1: „Toate apele au culoarea înecului.” (Emil Cioran)

            Moto 2: Inventatorul apei plate

„Din greşeală calcă-n groapă

Toată plină ochi cu apă,

Dar cum talpa-i foarte lată

Apa

Trubadurul spațiului rural

Cu antologia - bilanț Trubadur la porțile neamului, Ion I. Părăianu revine în atenția publicului iubitor de poezie, încercând să ofere o imagine de ansamblu a unui parcus literar care-și lărgește mereu drumurile prin aderare

                         ****

lăsați-mă să mor cu demnitate

acum când încă mai iubesc

această țară

libertate

e dorul la care eu nutresc

se alege orezul de grâu

visul de realitate

și pasărea se desprinde din spin

bumbacul se lasă purtat

și toți mâncăm din acel

nu cred că există diferențe ireductibile

între oameni  și lucruri

florile

ne spunea Nietzsche

au suflete ca și oamenii

în fapt

diferențele

apar din jocul de gleznă al minții

de care nu ne putem lipsi nici unii

nici alții

indiferent cum îi spunem

facem temple ma

Sprijin liniștită fruntea de umbra amurgului,

Între amestecul cald dintre  zi și noapte,

În grădina sufletului multe clipe adunate,

Colorează gândul frumos seninul cerului.

Adun toate firele de nisip de noi uitate,

Trece ca o boare numai cântecul vântulu

 azi mi-am scos inima din piept 
 doar pentru câteva secunde 
 în care m-am lipsit de ea 
 doar câteva secunde... 
  
 am așezat-o ln palme tale
 iubito
 pentru ai simți bătăile
 și căldura
 unica căldură... 
 
 te rog să-mi prețuiești inim

Cine ești tu, străine,

captiv în trupul meu?

Ești prizonier

sau paznic de vise

sau doar ecoul

a ceea ce am fost

și am crezut că sunt?

Corbii bat clopotul.

Un pas și încă un pas...

mă sorb rădăcinile,

vor inima și carnea picioarelor

care calcă pe ele.

Deschide f

Draga mea, cât de mult te iubesc…

Te ador, te vreau, mă chinuiesc.

Cu sufletu-mi  aproape, eu departe,

O vreme și o cale ne desparte.

Simt căldura Ta, în raze de soare,

În inimă tristețea-i, când mă doare…

Simt suflarea Ta, în freamăt de frunze,

În m

nu poți spune tu

muritorul de rând

cu mâna pe inimă

că ai așezat ultima piatră la temielia acestui edificiu

de rugăciune al omului singur

denumit Gând

doar preoții mincinoși mai susțin că există repere de necontestat

ca niște borne kilometrice

de unde-ar înc

- Fericire pe unde umbli la ivirea zorilor
când acestea lăcrimează de ziuă şi simt
cum razele soarelui le mângâie pe creştetul
unor clipe ce stau la pândă de după o perdea
groasă şi invizibilă ochiului uman care
oricum nu vede decât ce vrea el?

Nici când

Domnilor ce păcăleală

România nu se scoală