Blog

tu nu poți trăi fără metafore

așa cum nu poate trăi nici prințesa viselor noastre

Poezia

știu

tu însăți ești o metaforă

într-o lume a poeților

pentru oamenii simpli

care nu știu să-și înzorzoneze cuvântul

cu balustrade de aur

rămâi doar o femeie cu nazuri

prec

Dacă eu mi-aș da trăirea către lume cu-mprumut
m-aș pune de-a curmezișul și-aș lua de la-nceput
zile pline cu durere și le-aș transforma în flori,
clipe goale, ce-au tristețe și le-aș face sărbători.
M-aș urca pe vârf de munte și m-aș arunca în hău,
mi-aș

Crucea

Crucea – intersecția coordonatelor din centrul Universului!
Patru brațe indică zările...
La Turnul Babel s-au statornicit semințiile.

Crucea – simbol creștin al mântuirii,
dar instrument și al torturii.

Crucea ? –
Prima închinare a pruncului:
„În

Alunecă petale peste amintiri,

Poate cândva ne vom mai  întâlni,

Când albe petale ne vor troieni,

Să ne ascundem printre trandafiri.

Noaptea se preface în șoapte,

Trandafirii atinși de rouă au înflorit,

Stelele nopții bine ne-au acoperit,

Felinare aprinse

        Păpuşa cu ochii de stele

Într-un sat îndepărtat, aşezat lângă o apă mare, pe malul căreia creşteau sălcii şi flori, unde erau turme de animale şi lanuri mari de grâu, trăia o fetiţă cuminte şi tristă. Numele ei era Mara.

Ea locuia împreună c

îmi beau cafeaua în timp ce aprind lumina în camera cealaltă

cu vedere spre infinit

unde se-aude foșnind ziua

încercând să-mi alung gândul încurcat în mrejele nopții

gustul de rugină și Tequila

din gură

mahmureala instalată în oase

ca plumbul topit

și simt

E secetă pe câmpuri (și în mine)

Că ploile lipsesc de multă vreme,

Iubiri târzii mereu vor să mă cheme

De parc-aș fi cu sânge iute-n vine.

De-acum încolo n-am de ce mă teme:

O magică putere mă va ține

Tot restul vieții fără de suspine,

Ferit voi fi de ură

Mă aplec peste izvorul gândului sorbindu-i prospețimea până în tainițele sufletului, mă oglindesc mirată în oglinda unduioasă care-mi descompune chipul în curcubee ciudate, alcătuind imagini fantomatice din trăsăturile mele. Fruntea se sprijină osten

Pe la mijlocul lui mai, Ițenco primise apelul unei vechi și dragi cunoștințe din Matca. Printre altele, omul își etalase micile succese în afaceri, lucru care îi răscoli bătrânului dureroase amintiri și tendințe de autoflagelare pentru eșecurile din

Sufletul așa ca vântul,

Bântuie pe tot pământul.

Tare vrea să se oprească,

Să aline, să iubească. 

Numai poate de durere,

Inima amor îi cere...

Vrea ea dragoste trupească,

De-a cuiva să se-ncălzească.

Vai de inima uitată,

Că-i de făt, sau că-i de fată...

Gre

mă trezisem în prima dimineață a vieții mele

luat  prin surprindere

mă umplusem de albastru cerului până în vârful degetelor

undeva

spre răsărit

îmi apăruse un disc auriu orbitor în calea ochilor

apoi mă copleșise verdele uriașilor cu mii de brațe

de pe ma

 Mă plimb pe bulevardul tăcerii
 zgomotele s-au chircit
 în viziunea speranțelor mele
 plecate spre infinit.
 M-am schimonosit cu joaca
 de copil nevinovat
 nimeni nu a putut să afle
 la ce am sperat...
 
 Paralizie infantilă
 lume agăța

Bine-i când în orice casă

Pâinea-i  rumenă  pe masă,

Când e râs și voie bună,

Se strâng pruncii împreună.

Când e dragoste și pace,

Om la om doar bine face,

Și în suflet e credință,

Liniște, bunăvoință...

Parfum de flori, sub cer senin,

Iar, la părinți, cop

nu-mi mai amintesc ce-am fost în viețile mele dinainte

n-am nici cea mai vagă idee

doar că uneori îmi vine să zbor ca o lebădă

să urlu la lună

să mușc trecătorii grăbiți de gleznă

să dorm în peșteri

îndemnuri care-mi vin din străfunduri

insidios

sustrăgându-

Să ai o clipă de răgaz
într-o vâltoare de probleme
și-un spirit ce te ține treaz
dezleagă-n zori multe dileme.
Să nu cobești, să nu înjuri...
Chiar și atunci când te sufocă
eres, iluzii,... să nu-ți furi
căciula singur. Fii o rocă!
Lumină fii, căci de-ai cur

mă înstrăinez tot mai mult de propiu-mi suflet

rătăcind cu gândul pe autostrada visului

fără taxe de drum

restricții de viteză

pene de cauciuc

trecând peste inimă

în locul acela miraculos dintre spațiu și timp

în care este atâta liniște

încât îți auzi sângel

Luna tivește orizontul senin,

Se adună pe cer stele în noapte,

Mă leagănă ale tale calde șoapte,

Între genele nopții visele vin.

Mângâie geamul o rază de lună,

Pe ramuri frunzele-s înverzite,

Băncile ne așteaptă iubite înflorite,

Un vis ne leagă în veșnicie

 

 Ce dor îmi este
 dor de cuvântul lăsat
 omului cu chitara
 ce atinge
 trupurile sunetelor
 pe trambuline
 de vibrație astrală...
 
 Ce dor îmi este
 dor de drumurile paralele
 ale pașilor pruncului
 care
 crește… crește… crește
 ju