Blog

Când plângi, când cazi și când suspini,
când ai în palme numai spini,
când bolta s-a întunecat
privești spre ceruri ne-ncetat.
.
Tu vezi că razele apar,
că-i primăvară-n calendar...
Lumini presară spre pământ,
în trup, în suflet și în gând,
un soare

            (postarea precedentă)

Apărută în „Istorii, comentarii, miscelanea”, sub redacția lui Ion N. Oprea, la editura Arnonii Culturale, premiată cu premiul special al LSR, 2020

           Bere

            Moto: „Trăiască berea!” (click; Spitalul

N-a fost nimic din rugăciunea
Ascunsă-n tainicu-mi avânt -
Doar gând, ce a născut rațiunea
Ca nouă rezonanță de cuvânt...

Nu cer nimic ca recompensă
Doar simțăminte unice, reale -
Ce mângâie azi, o viață tensă
La porți de vis sentime

Porunca a 9a: Să nu mătruriseşti strâmb împotriva aproapelui tău!

-Iată-ne ajunşi la un prag al găndirii noastre. De ce spun asta, dragii mei? Pentru că acest complicat enunţ, trebuie, mai întâi să-l înţelegem. Un   profesor  de-al meu, îmi spunea c

Cred că este necesar să facem o precizare, pentru toți membrii Cronopedia- revistele nu au sponsor, se autofinanțează din ceea ce cumpără autorii publicați și care doresc să aibă formatul tipărit al revistei. Deci este normal să fie prioritari la pub

MUGURI DE TĂCERE

Nopțile mă întâmpină,
demult, cu brațele-nghețate
și prin bezna cenușie,
scâncesc clipele orfane, 
se târăsc alene, orbecăiesc 
înfășurate-n fâșii de suflet,
către încheietura mâinii
cuprinsă de grafospasm.
Dinspre foișorul unui ano

În fiecare zi te scriu în mine
cu litere-ntregite-n emisfere,
mă leg la ochi cu lacrima din tine
şi te iubesc prin lanuri de tăcere.

Pe file cu antetul prins în ploi
scriu odiseea noastră ne-ntâmplată
și fluturi ne-mpresoară, mii, în roi,
pe verdele de cl

Hemingway se înreabă retoric și-acum

„pentru cine bat clopotele!”

ne întrebăm și noi

din când în când

fiecare în dreptul nostru

n-am înțeles însă niciodată de ce scatii

își iau speriați zborul din  turla bisericii

.

și de ce aerul plesnește ca o bucată de st

E timpul azi să mergem la votare

Să ne alegem singuri viitorul

Ca să domnească-n casa noastră sporul,

Iar țara să ne crească-ntre hotare.

La poarta cerului-i deschis zăvorul,

Putem urca smeriți către altare

Să ne rugăm, să fim în așteptare

Ca binele să cu

Să adormim pe acorduri de chitară,

când vin stoluri de stele peste noapte,

picurii ploii de vară încep să sară,

să adormim pe acorduri de chitară,

printre gene somnul lin coboară,

ascundem printre stele multe șoapte,

să adormim pe acorduri de chitară,

când

Rezistența prin poezie la maculatura cotidiană

a violenței de toate calibrele Înaintez vers cu vers

De dor de tine, 'mi plec din trup, pe vânt, înșuierând pe funii vijelii,
şi-n orgile năprasnei e cuvânt, litanic murmurat, ca-n sihăstrii.

De fuierul ce-mi arde tălpi arzânde, m-aș descălța, ca de o vrere plânsă,
dar guri deschid celulele flămânde, să-ț

Aș stârni pustietatea și aș lua la pas tot cerul să îți descifrez misterul, să-ți asediez cetatea,
să aprind pe culmi făclii între două echinocții, să te văd cu ochii nopții, să mă deslușești în zi.

Aș intra iar în arene, în turniruri te-aș alege, cava

Anunț
06.04.2019
de Gabriela Mimi Boroianu

Aprilie-și deschide mugurii la bluză,
Și-avântă-n briză pieptul dezgolit
Spunându-i orișicui vrea să auză
Că liliacu-n sân i-a înflorit!

O muscă leneşă de fel,

Zbura lejer pe o câmpie;

Deodată-o prinse un cârcel,

Ivit, obraznic, pe sub ie.

Se aşeză pe-un fir de pai,

Debusolată, să-şi revină.

„Cum se făcu, de iarăşi n-ai

Nimic palpabil pentru cină?”

Conchise, plină de năduf,

Când... apăru o v

încă te văd

te aud

te simt

încerc să-ți spun telepatic toate acestea

în lipsa cuvintelor

buzelor

corzilor vocale

e inutil să stingi lumina

să-nchizi geamurile

s-amesteci culorile Soarelui

cu albastrul infinit al cerului

pe aceeași pânza albă a zilei

sufletul meu

himerele noastre sunt mai reale decât credem

le vezi peste tot

pe străzi

în magazine

la teatru

ascunse după  o avalanșă de chipuri și măști de carnaval

niște oameni străini

până la urmă

ca și noi

mirați că suntem  și că nu ne cunoaștem

aflați  într-o curgere n

Ploaia înflorește printre ramuri,

Stropii se rostogolesc pe stradă,

Alunecă petale albe pe geamuri,

Nu mai este nici o urmă de zăpadă.

Cad stropii gălăgioși pe pervaz,

Îmi pictează sufletul un gând,

Închid ochii, ascult al mării talaz,

Aud iar vântul mai t

Unguentul prescris de doctorul Calonfir își făcu efectul, iar Ițenco era mulțumit să constate că zona Zoster de pe abdomen se retrăgea progresiv. Din acest motiv, se gândi că o convalescență prelungită nu i-ar face bine și merse în grădină să partici

de la o vreme începi să simți ferocitatea cuvintelor

pe o scară a durității Mohs de la unu la zece

cuvintele sunt pe locul unsprezece

ele pot zgâria deopotrivă diamantul

și  inima

pot face ravagii în creier sau în suflet

cu ani în urmă cineva îmi spusese s