Umbrele zilei se destramă,

Trandafirul se încarcă de flori,

E șoapta ta care mă cheamă,

Amurgul se-ncarcă de culori.

Noaptea coboară în tăcere,

Învăluiți de sărutul unui trandafir,

Simt a ta caldă mângâiere,

Ne veghează suavul zefir.

Noaptea este luminată

Am intrat în magazin.  Singur, precaut şi cu curaj.   Era un magazin mic, cu mărfuri înghesuite şi de toate felurile. Câteva sticle de băuturi alcoolice erau sparte, înşirate pe jos. Am cerecetat cu privirea întreaga suprafaţă a localului. Întâi am

nu-ți vine să crezi că exiști în afara memoriei  tale

că joci un rol principal într-o piesă de teatru stradal

cu statui vivante

(asemenea orgoliilor noastre!)

nici vorbă să te regăsești în jocul acesta infantil

care atrage cel mult zâmbete

îți simți suflet

M-am procopsit cu-un car cu amintiri,
Numai de el mă văd preocupată.
Brusc respirația mi-e scurtă, șuierată,
Mi-e tot mai greu să fug de ispitiri.

Am o relație intimă azi cu cerul,
Dar de pământ cu trupul sunt legată,
Îmi ia în grijă câte-o nestemată
Iar e

Sursă: Literatura popoarelor: SĂ VORBIM ROMÂNEȘTE – de Bogdan Petriceicu Hasdeu

cineva a adus Pământul la mine
deoarece nu stăteam pe nimic
nu mi-a spus ce mă susține
deci nu știu ce pot să vă zic -
m-am agățat de ceva ca să fie
o frânghie de speranță anume
cu noduri de eternă "magie"
ce aveau fiecare un nume.

locul de unde privesc lumea e cel mai înalt de pe pământ

de aici nu poți lăsa ochiul ambiguu să coboare asupra icoanei lui Crist

acesta e riscul sau șansa

nu știu

întrebarea e cine contemplă pe cine

din acest „lieu saint d'absence et de présent”

preexiste

Timpanul poate să ți-l spargă,
Uimit te sperii, tremuri vargă,
Nori grei se bat în troposferă,
E sarcina care diferă;
Trăgând un minus către plus
Urla-va nor pe cer în sus
Lansând un fulger spre apus!

Călătorește vântul hoinar,

zboară timpul fără margini,

Printre culori înveșmântate,

mă cufund în amintiri uitate.

Trudește tristă o chitară,

pe chipul tău un zâmbet,

Privirea se împletește cu frunze,

strălucesc pe cer stelele treze.

Noaptea poartă pe umeri o

Mereu ne atrage nerostitul cuvânt
căutăm prin chemarea glasului
în picurii argintii ai ploii
în dansul răscolitor al vântului
îmbrăţişând zorii zilei 
alb cuvânt din freamăt de destin
sunt clipe când, 
neprevăzutul descoperă lumi
să însenineze chipul în miez

azi mă gândesc să te înconjor cu toată înțelegerea mea

vei fi mai liberă decât n-ai fost niciodată

imaginează-ți că te-ai privi în oglindă

și ți-ai vedea epiderma printr-o lentilă de telescop

ca un peisaj selenar

sau că ți-ai asculta inima la stetoscop

 bă

Frică noaptea îți trezește,                                    

Urletul furtunii crește,                                 

Luminează împrejur;                                    

Gata! Aeru-i mai pur!           

-Bea apă, tăntălăule, urlu la el! Apoi, îi şoptesc: spune încet ce se întâmplă. Tuşeşte tare şi vorbeşte şoptit, ca să nu observe ceilalţi. Ai o şansă să te ajut, n-o irosi. Urlu iar: ,,Bea măi băiatule apă, n-auzi?”

Cu buzele învineţite de frică, tu

 





  boldul
   
 boldul e unic 
 toți îl știu 
 dar are și renume
 de mare bulangiu -
 cu corpu-ntreg
 intră ușor
 în orice țesătură
 vrând ca să-facă-amor...
 
 dar capu-l ține afară
 fiind un îngâmfat -
 de-aceia n-are școală
 și nu e apr

n-aș zice că ochiul mă ajută prea mult
ca să fiu sincer
îl simt cum se împleticește-n singurătatea clipei
descumpănit
pentru cineva care a văzut și reflectat totul
nu mai există emoție
spirala descrescătoare a vieții
accentuează sentimentul acela obositor
de

Magnolia, liliacul, cireșii-n floare

La festivalul culorii au răspuns prezent.

Și zarzări sunt, dacă mă uit puțin mai atent,

Lângă trotuarul cald, îmbătat de soare.

Văzându-mă, vântul zburdalnic se mișcă lent,

Cuprinde-n taină petalele amatoare.

Magnolia,

Parfum minunat

de la sânii iubitei-

 flori de liliac

*****

Tremur în codru-

cu nădejde la soare

primul ghiocel

*****

De primăvară-

în codru verde cu flori

cântec de păsări

*****

Plină de rouă,

de amor și de viață-

o lăcrimioară

*****

Lucră în codru

din zori până

Pacea primăverii mele
are susur de izvoare, 
are noapte, lună, soare,
are raze și-are stele.
Pacea primăverii mele
are ghiocei în poală
și cu talpa ei cea goală
calcă printre viorele.
Pacea primăverii mele
are lacrimi de izvoare,
are păsări călătoare,
toporași

fereastra este larg deschisă,

lângă geam m-am ghemuit,

nici primăvara nu este decisă,

mai am câteva rânduri de citit.

ultimii fulgi vor să înfrunzească,

altă zi de martie se sfârșește,

salcâmii vor să înflorească,

fulgul de nea speriat pășește.

mai bate vânt

CĂLĂTORIA

O căldură de foc, un tren personal, doi tineri ce călătoreau, cu acel tren, lume multă, transpirație, mirosuri diverse, dar cei doi, nu băgau în seamă nimic.

Nu observau aglomerația, erau doar ei doi. O zi întreagă numai pentru ei doi.

Fără fa