misterioasă lungă noapte
 tu cu calm mă înconjori -
 îți simt pulsul tău de arte
 ce-mi produc vise de-amor...
 
 stau la masa mea de lucru
 și compun ceva special -
 un poem cu rost și faptă
 ce îl vreau cât mai real...
 
 mintea-mi m

ard de ceva vreme pe rugul unui gând

nimeni nu poate să-mi stingă flăcările

care mă mistuie din toate părțile

după Kant n-ar trebui să mor înconjurat de oameni

indiferenți

indeciși

incapabili să-și asume umanitatea din ei

ca scop în sine

adică să arunce pe

Prin noapte trec tremurătoare stele

Ce luminează diafan zenitul

Să-mi pară mai aproape infinitul,

Ca eu să pot urca ușor la ele.

De-aș ști că va veni cândva sfârșitul

Din lume să dispară toate cele,

Aș pune păsări albe-n rămurele

Ca să vestească grabnic r

„neliniștite păsări luând cu asalt norii”

semnează artistul într-un colț al pânzei

și-aruncă plictisit pensula

desenase imaginea unei păsări necunoscute

din memorie

o văzuse cândva suprapunându-se peste imaginea norilor

și-o asociase cu sandwich-ul pe care

 





 nu am puterea să descriu
 starea sufletului meu -
 o rezonanță ce o știu
 pe numele... de tu și eu...
 
 în Universul meu de poezie
 metafore se zbat și vor -
 pe-acea ce-i una într-o mie
 pe-alei de vis nemuritor...
 
 unde ți-i ros

Coana Leana și homălăii

În fiecare dimineață, vecina are program. La o cafea, pe care sărmanul Costică o înghite cu noduri, dezbate un subiect arzător.

Cum între bucătăriile noastre nu sunt mai mult de trei metri și Leana nu face economii vocale devin

ți-aș spune că lacrima ta e tulbure

ca vinul nelimpezit

dar m-ai privi pe deasupra

impersonal

imprecis

de unde și până unde să-mi dau eu cu părerea

cu ochii mei imobili și sticloși de pește încremenit în undiță

că ar exista un motiv

și n-ar fi decât o furtun

Mamă, anotimp de primăvară,
M-ai învățat frumos să înfloresc,
Să sădesc iubirea - floare rară

În solul inimilor pe care le întâlnesc.

Ascult a cerului frumoasă simfonie,

Soarele dispare după umbra serii,

Privesc cerul senin la malul mării,

Valurile aleargă, plaja este pustie.

Cu gândul călătoresc printre stele,

De multe ori vreau să le ating,

Îmi este dor atunci când se sting,

Trec print

să îți spun de ce te iubesc
pentru că alta ca tine
nu mai găsesc -
ești pictată in mintea mea
așa cum numai Picasso
ar vrea...

nu am pretenții sofisticate
dar îmi plac cele *colorate* -
abstractul e și ăsta ceva
iar tu ești iubita mea
da... da... da...
nu-i a

aștept să deschizi ochii spre ziuă în dimineața aceasta de opt

din luna lui Marte

dormi fără griji într-un vis ireal cu magnolii și grauri

doar zâmbetul ți se răsfrânge în afară

din gând

te-ai răsucit înspre mine

dezvelindu-ți genunchiul rotund ca opalul d

-Vrednicule…câţi ani ai?

-Treizeci, nea Gabi…

-Numai bun de treabă! Dar munceşte careva din casa voastră?

-Hî hî, hî! Nu putem, că suntem bolnavi amândoi, mânca-ţi-aş! Ea are cu şalili, eu cu capu’! Mă inervez rău, să moară mama! Să nu stai în faţa me

Femeia

Motto: Femeia frumoasă place ochiului,
femeia blândă place inimii.
Prima este o adevărată bijuterie,
iar a doua este o comoară
Napoleon Bonaparte

Ca și poezia, într-adins,
Femeia nu poate fi definită.
Ea-i un ocean de necuprins;
O mare de vise,

 Dacă ar fi 
 să definesc plânsul
 aș tăia plânsul în felii.
 Aidoma unui întreg
 pe un fund de suflet.
 Felii subțiri
 felii mai groase -
 pătrate, rotunde
 fără pretenții mari 
 fără, da... fără...

 Dacă ar fi 
 să beau plânsul
 sau

Topesc depărtarea

din ceaţa groasă

între maluri de vise

ţes în cuvinte

priviri nenăscute

se zbate chemarea

în zvâcniri nebune

tremură noaptea-n

arcuşul viorii.

Departe la poarta lumii

bătrâne anotimpuri

aleargă.

Dă-mi o fărâmă de nemurire

să fiu iar cu tine

pe de

Decembrie 1985

Mica Sirenă

Iubesc marea. Voi iubi... voi iubi mereu marea. O mare mereu schimbătoare, o plajă aurie ziua, cenuşie seara, dar având mereu aceeaşi moliciune care te indeamnă să te cuibăreşti în nisipul cald şi să rămâi acolo... uitat de l