Blog

sunt o Spirală
în visul meu
de zi cu zi 
rațiune ideală
și-un fel special
de-a fi -

rotire nesfârșită
spre Înălțimi Astrale 
când vreau
o reușită
cu Muze literare.

prin straturi
de viziune
alerg
mereu în Sus -
cerându-I
permisiune
doar
Domnului Isus.

adesea îți poți permite să nu fii cel din C.V.

atent la detalii

scorțos

cu morgă

și să fii cel lăsat de mama Natură

care înjură

vorbește trivial

râgâie

își soarbe zgomotos cafeaua

e aproape imposibil să-ți trăiești viața numai în Conștiința de sine

estetic

și s

Prundișu-l scarpină pe burtă,

E lat aproape ca o turtă

Și luce-n razele de soare,

Tu când îl ții parcă-i unsoare;

El este bine de gătit

La jar domol de-a fi prăjit;

E greu de prins că e păzit!

(soluția în forma textului)

Ioan Friciu

—Îmi pare rău că m-am iluzionat la chemările insistente ale tatălui meu, spuse Diana. Dar cel mai tare mă macină frustrarea că și tu, și eu, am intrat în jocul lui perfid. Eu însămi am ignorat faptul că lamentările lui târzii erau doar produsul nesig

Ca mai toţi oamenii, cred şi eu că povestea vieţii mele este cea mai tare şi merită transpusă într-un film. Multă vreme m-am gândit cum să fac, dar nu-mi venea nici o idée, nimic. Într-o zi mi-am zis:

“Ce mare lucru? Mă apuc de scris.”

Aşa am crezut, n

Ciuta

La izvorul din pădure
În gura de hududoi
Când e soarele-n chindie
Se-adapă turma de oi.

Iar în orele de taină,
Pe poteca bătucită
Cu urechile ciulite
La izvor vine... o ciută.

La stâna de pe colină
Arde felinaru-n cui;
Rumegă oile în staul;
Dulăii

            (postarea precedentă)

            Țară (lingvistică și geografie)

            Moto: Sunt bolnav de tine, țară...

„Nu-i durere să mă doară,

Nu mă las de ea înfrânt,

Sunt bolnav de tine, țară,

Leacuri știu că nu mai sunt...

Vântul

 Să fiu ce nu am fost nicicând
 poetul nemuririi pe Pămant -
 să fiu un strigăt al iubirii
 ce scrie versul fericirii.
 Să mă înalț ca un Icar în zbor
 spre Constelații de amor
 și-ntre planete să valsez
 purtând pe-aripi 
 al vieții cre

diminețile din viața mea sunt ca niște femei somnoroase

lascive

îmbrăcate sumar

în derivă

de-aceea mi-e greu să asist la zvârcolirea frivolă a nopțiilor înjunghiate în zori

pe altarele zilei

și prelungesc  vraja

refuzând ispita înșelătoare-a luminii

cât să-m

GHICITOARE 20

Pasăre profund urbană

Orătanie-i ca hrană,

Rost își face sus în pod

Un cuib tras pe calapod;

Meiul bob e un capriciu,

Bobul grâului deliciu;

E din neam cu guguștiucul,

Liniștea o sparge cucul

Uneori când este-n crâng,

Laolaltă nu se strâng.

(so

Îţi caut privirea senină

cu teamă şi dor

cuvinte neînţelese

au rămas în urma

paşilor pierduţi

sunt atât de puţine

stele pe cer,

când jarul iubirii s-a stins

şi timpul îmi pare străin

umbra lunii

se revarsă în mare

lăsând raze albe

pe nisip

se zbat în adâncuri

mărg

 doresc să-ți spun
 de ce plâng
 când vreau la tine 
 să ajung
 doresc
 desigur să-ți explic
 dar n-am cuvinte 
 ca să-ți zic -
 în mintea mea 
 ești unică pictură 
 plină 
 de-o culoare pură...
 
 aș zice sute  de culori
 ce pensula 

era o vreme când înotam ca un pește

în liniște

nu-mi mai amintesc

dacă eram om sau pește

dar sentimentul singurătății lucii

era același

liniștea se insinuase între noi ca o aripă nemișcată de lebădă

pluteam

simțeam cum îmi apar riduri în jurul ochilor

de-a l

E-nnorat și încă vânturi aspre bat,

Între iarnă-primăvară-i un război;

Nu se potolesc, e aprig tărăboi,

Plânge câmpul ce-i de zloată îmbibat.

Se oprește al zăpezilor năboi

Aripile,,babelor” mortal se zbat,

Soarele de-acum stăpân e peste hat

Și-n grădini v

Din spatele zâmbetului plâng de multe ori
norii sufletului agăţat de gânduri ce se înjumătăţesc
în dosul uşii închise în faţa vizibilului permis oricui
de unde suprafaţa nu are interfaţă să transmită
semnalele vitale ale unor interioare ce-ar striga
cât l

Vară liniștită, frunzișul este verde,

Cosită bine de vânt, poiana înflorită,

Printre frunze soarele se pierde,

Numai vântul printre flori se agită.

Un bob de rouă strălucește pe frunză,

Printre bătrânii fagi apare un curcubeu,

În ochii mei soarele vrea să

(postarea precedentă)

Onoruri militare

Moto: 1907 (toată poezia AICI)



„Minciuna stă cu regele la masă...
Doar asta-i cam de multișor poveste:
De când sunt regi, de când minciună este,
Duc laolaltă cea mai bună casă....”

(Alexandru Vlahuță)

Crin Ant

orgolioși

narcisiști

ipocriți

trăim duplicitar sub o imagine falsă

într-o zi ne-am privit întâmplător în oglinzile dinăuntru sufletelor noastre

și ne-am înspăimântat

nu mai eram cei care ne văzusem până atunci în banalele oglinzi de sticlă din holuri

vitrin